Guvernarea USL pare a fi inspirată de romanele lui Sadoveanu despre locuri în care nu se întâmplă nimic. Decât dureri înăbuşite şi drame sentimentale ascunse. Lipseşte, după cum a remarcat şi dl Dinu C. Giurescu, orice viziune curajoasă, de amploare. E o guvernare provincială în sensul de periferică interesului naţional. Ar putea fi însă o guvernare „provincială” în sensul de guvernare preocupată de revitalizarea economică şi culturală a României profunde, dedicată interesului naţional şi refractară la cerinţele centrului imperial al GEUrmaniei. Din păcate, guvernarea USL e, ca şi discursul public din România, acordată în cheia timidităţii în relaţiile cu mandarinatul teutono-bruxellez.
Tonul acestei timidităţi a fost dat cu ocazia referendumului din vara lui 2012, când presa pro-băsistă şi filobăsiştii globali i-au atacat pe adversarii Preşedintelui drept „anti-europeni”, „naţionalişti”, „fascişti” ş.a.m.d.. Cu acea ocazie, oamenii de casă ai Preşedintelui Băsescu şi trusturile de presă fidele Cancelarului Merkel au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a stabili o relaţie clară între discursul anti-austeritate/eurosceptic – critic la adresa agresiunii politice şi economice germane asupra ţărilor din Sudul şi Estul Europei – şi o aşa-zisă „derivă totalitară” fascistă, comunistă sau fascisto-comunistă.
Valenţele neofasciste ale supremaţiei economice şi ofensivei politice germane asupra Europei au rămas neexplorate de presa română. Ideologii neoliberali şi creştin-democraţi filo-germani au susţinut – butonaţi de la centru prin intermediul fundaţiilor germane de genul Hans Seidel sau Konrad Adenauer – discursul de „austeritate” german şi au cântat în struna supremaţiei de caracter care ar fi stat la baza „miracolului” economic german. Dreapta neoliberală a vânturat drept analize economice câteva dintre cele mai reacţionare clişee ale anilor ‘30 referitoare la „hărnicia” germană şi la „lenea” şi „corupţia” Sudului. Dinspre dreapta neolegionară românească s-au auzit chiar murmure de satisfacţie la ideea că Germania redevine forţa conducătoare a Europei.
Din păcate, nu doar extrema dreapta românească juisează vinovat, ci şi extrema dreaptă germană. Recent, la München, a început procesul membrilor grupării neonaziste germane „Subterana Naţional-Socialistă”. Această mişcare de „rezistenţă” nazistă a ucis, între 2000 şi 2007, opt cetăţeni germani de origine turcă, un grec şi o poliţistă germană. Meseriile victimelor? Un vânzător de flori, un băcan, un croitor… Vânzătorul de flori Enver Simsek a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge în spatele camionetei sale, printre crizanteme, flori ale soarelui şi crini. Avea craniul şi toracele ferfeniţite de opt gloanţe trase de la mică distanţă.
Puse în faţa unor asemenea grozăvii, poliţia şi serviciile de securitate germane au refuzat să dea curs informaţiilor care indicau responsabilitatea organizaţiei neonaziste pentru cele 10 crime (plus două atentate cu bombă şi 15 spargeri de bănci). Directorul serviciului de informaţii interne al Germaniei a demisionat în iulie 2012 după ce a ieşit la iveală că subordonaţii săi au distrus dosare referitoare la acest caz.
În schimb, vreme de 13 ani, autorităţile germane au pus crimele pe seama unor grupări „naţionaliste” din Turcia sau de aiurea. Rasismul domestic german, alimentat şi de discursul arogant şi inconştient al multor politicieni şi publicişti de (centru-)dreapta germani, a fost, vreme de 13 ani, trecut cu vederea ca posibilă cauză a valului de crime.
Nu e greu de văzut în sordida reacţie a autorităţilor germane faţă de aceste crime un reflex al modului în care înţelege Germania să administreze criza politică şi economică a Uniunii Europene de azi. Conform Berlinului, toată Europa e de vină pentru criză, doar Germania nu. Şi cum ar fi, când nemţii sunt atât de harnici, austeri şi civilizaţi. Oricine se opune acestor supraoameni nu poate fi decât un sub-om: un barbar, un fascisto-comunist, un naţionalist, un izolaţionist şi un spirit anti-european.
Analiştii limbuţi (limbicii) care cu ocazia referendumului şi a alegerilor vedeau doar fascism şi xenofobie pe toate gardurile politice ale României anti-băsiste tac chitic când vine vorba nu de hitlerismul de ieri, ci de neonazismul de azi al Germaniei.
Istoria ultimului secol ne arată că nu Balcanii, ci Germania e butoiul cu pulbere al Europei. Lucru cu atât mai adevărat cu cât, în prezent, şi butoiul, şi pulberea, şi chibriturile sunt fabricate în Germania.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.