Cade presa sau o lichidează Guvernul?

Presa liberă a fost unul dintre cele mai importante câștiguri de după 1989. Atunci ziarele au fost primele care au beneficiat de schimbarea de regim, iar tirajele și titlurile au explodat. Publicul înlocuise cozile la carne cu cele la chioșcurile de ziare și cumpăra de-a valma orice cuvânt tipărit. Se vindeau la fel de bine ziarele quality, tabloidele, scandalul ca și politica și economia. Euforia a trecut. După o perioadă de creștere și consolidare, totul s-a prăbușit în doar câțiva ani. Numărul publicațiilor a devenit minuscul, iar tirajele – microscopice. Motivele? Internetul, politica, finanțarea, distribuția, calitatea subiectelor, a scriituri și a oamenilor sunt câteva dintre cauzele decăderii presei în opinia câtorva veterani ai presei românești, cu care Cotidianul a stat de vorbă.

Corneliu Vlad: „Acum publicul este interesat doar de sport și de buletinul meteo“

Presa din România urmează, după 1989, un parcurs asemănător cu cel al altor instituții. Un parcurs asemănător cu cel al Armatei, al Bisericii, dar și al celorlalte organisme ale statului.

În anul 1990, presa a avut un „moment astral“, a fost o scurtă vreme în care ea a fost cu adevărat liberă. Apoi, presa a fost acaparată de patroni, de grupuri de interese, inclusiv de partide politice. Iar toți aceștia au început să-și impună propriile „jocuri“ și interese. Acum presa a ajuns ca un fel de pâlnie, prin care se „livrează“ exact ceea ce publicul trebuie să „înghită“ și să creadă. Din fericire, acesta a înțeles că este vorba despre mistificare și despre gonflarea unor subiecte care corespund anumitor interese. Iar asta a făcut publicul să se îndepărteze de presă, așa cum o știm noi acum.

O altă problemă ar fi că deja au cam dispărut anumite genuri de presă: ancheta sau investigațiile. Dar este pe cale să dispară chiar și reportajul, care, în mod normal, este o specie benignă, care nu afectează pe nimeni. Cu toate acestea, reportajele privitoare la anumite realități locale, din anumite zone ale țării, au început să dispară. Acum presa ascunde adevărul, este ca o oglindă strâmbă, prin care se oferă doar anumite imagini agreate de cei care o finanțează. Așa se explică faptul că interesul pentru presă a decăzut, iar acum se situează la nivelul interesului pentru manele sau pentru presa bulevardieră. Singurele domenii care mai interesează sunt sportul și buletinul meteo. Până în 1989, când presa centrală era strict controlată, erau totuși reviste precum „Apimondia“ sau „Agricultura“, în care exista o anumită doză de libertate, dar și de interes al cititorilor implicați în acele domenii. Iar presa de sport a fost și a rămas, pentru public, una dintre zonele de maxim interes.

Ar mai putea fi luată în considerare și presa dedicată evenimentelor externe. Dar nici aceasta nu mai trezește interes: atât timp cât nu avem „voci“ care să se facă auzite în relațiile internaționale, inclusiv cele cu NATO sau UE, de ce să mai dai publicului informații despre evenimentele externe?

„Ciupercăriile“ electorale

În schimb, în campaniile electorale apare o întreagă „ciupercărie“ de gazete și posturi de televiziune, care, după campanie, fie că dispar, fie că devin insignifiante. Și sunt readuse la viață abia la următorul ciclu electoral.

Practic, la noi nu putem vorbi despre o presă liberă. Presa moare atunci când se consideră că trebuie să moară și renaște la ordin atunci când trebuie să reapară. Ni se tot spune că și presa din străinătate trece prin momente dificile. Ne îmbătăm cu apă rece! Marile ziare din Occident, cele cu tradiție, dar și cu o reputație solidă, nu vor dispărea niciodată.

Pe de altă parte, nouă ni se tot spune că presa este cea de-a patra putere în stat. Greșit: presa ar trebui să fie prima putere, căci ea dispune de puterea cuvântului, singura putere care poate să îndrepte situația atunci când politicienii o iau razna. Eu, personal, prefer să mă informez de pe Facebook decât din presa propriu-zisă. Acolo găsești toate opiniile privitoare la un subiect. Găsești atât comunicatele oficiale, cât și „radio șanțul“, care oferă și el o imagine a realității.

În plus, pe Facebook sesizezi care sunt „postacii de partid“, înțelegi rapid cine este în spatele lor și cine îi plătește… iar asta dă o imagine de ansamblu mult mai dinamică.

Ce ar trebui făcut pentru a îndrepta această situație? Nimic. Lucrurile se vor reglementa atunci când se va îndrepta ceva în țara asta, atunci când vom avea o democrație reală, când România va fi o țară aşezată, cu o societate stabilă din punct de vedere politic. Nu știu când va fi asta, dar, cu siguranță, asta se va întâmpla la un moment dat.

Stelian Tănase: „Presa bună costă foarte mult“

Presa a decăzut din cauza condițiilor economice, ceea ce a făcut ca unii gazetari să se îndrepte către alte domenii. Ziarele care au mai rămas plătesc prost jurnaliștii. Aceștia nu mai fac investigații pentru că asta costă, nu-și mai permit să facă muncă de teren. Niciun jurnal nu mai rezistă. Televiziunile nu stau mai bine. Unele au datorii ori sunt în insolvență. Economia nu este bună, bugetele de publicitate sunt zero sau pe sfert. Trăiesc din publicitate și nu-și acoperă costurile. Presa bună costă foarte mult. Cel mai mare pericol pentru presa scrisă este online-ul: Facebook, Twitter, blogurile acaparează și sunt peste 9 milioane de utilizatori de Internet în România care preferă informația gratis decât să o plătească la chioșc. Pe de altă parte, ziarele noastre tipărite sunt fițuici, nu ca în străinătate. O soluție pentru salvarea presei românești este infuzia de capital, apariția unor investitori străini care să fie dispuși să riște. Ar trebui făcută o legislație, un regim democratic se menține cu o presă liberă, vibrantă, activă. Clasa politică românească vrea să astupe presa. Ar trebui făcută o legislație, cu taxe. În Franța, spre exemplu, statul sprijină presa independentă pentru că știe că aceasta aduce numeroase beneficii. La noi, politicienii se tem. Mulți jurnaliști au făcut investigații în urma cărora unii politicieni au ajuns la închisoare. Fără presă, România nu este o țară democratică: în prezent, se poate numi o democrație știrbă.

Victor Niță: „Ziarele nu reușesc să ajungă în mâna cititorului“

Presa a decăzut pentru că s-a multiplicat în prea multe ziare și reviste și nu mai există ziariști care să le susțină. Asta e prima motivație. A doua este că jurnaliștii din România au fost cumpărați de politic. Există o singură modalitate pentru ca presa românească să fie salvată. Să apară mai multe ziare de substanța Cotidianului. Adică de formatul moral al Cotidianului. E o problemă tehnică. Trebuie reînființat departamentul de distribuție, ca pe vremea răposatului, în toată țara, pentru că ziarele nu reușesc să ajungă în mâna cititorilor.

Sorin Roșca Stănescu: „Presa din România este îngenuncheată, dar nu doborâtă“

Declinul presei a început în anul 2005, după ce Traian Băsescu a început distrugerea Clubului Român de Presă. Atunci, prima instituție atacată a fost patronatul din presă. Acest patronat a fost singurul care a făcut ceva pentru presă și pentru libertatea de exprimare. Din acel moment nu s-a mai făcut nimic pentru presă. Guvernul României este singurul guvern din lume care nu a făcut absolut nimic pentru libertatea presei.
Legat de starea actuală, trebuie menționat și faptul că marile case de presă trec printr-un imens deficit de personal bine pregătit. Ajunse într-o stare financiară precară, trusturile de presă nu au mai putut asigura salarii motivante, astfel că ziariștii buni s-au îndreptat către alte domenii de activitate. Iar locul acestora a fost luat de ziariști care se mulțumesc cu retribuții mai mici. Dar salariile mici i-au făcut pe ziariști coruptibili.

Ziariști cu „dublă comandă“

Un alt factor care influențează presa de azi este presiunea formidabilă a serviciilor secrete, care au racolat jurnaliști ori și-au introdus în redacții propriii lor agenți de influență. Iar nu de puține ori au introdus acolo chiar și „agenți acoperiți“. Astfel se face că au apărut ziariștii „cu dublă comandă“. De fapt, aceștia funcționează legal în România. Ei nu sunt în afara legii, dar sunt clar în afara deontologiei profesionale. În plus, având salarii din două „surse“, au avut o libertate de mișcare mai mare decât restul. În plus față de toate astea, au apărut și războaiele „presă contra presă“, în cursul cărora unii dintre ziariști au făcut tot posibilul și deseori au și reușit să-i compromită pe cei „nealiniați“. O altă problemă este legată tot de serviciile secrete, care, tot prin lege, au căpătat dreptul de a avea ONG-uri „acoperite“, care, chipurile, se ocupă de „deontologia presei“. Acestea, împreună cu ONG-urile din străinătate, de tipul celor finanțate de Soros, au distorsionat și mai mult ceea ce știam noi despre presa liberă, dar, de fapt, au ajuns să-i anatemizeze pe cei mai curajoși dintre ziariștii care și-au păstrat coloana vertebrală.

Tot pe vremea lui Traian Băsescu a început și ofensiva împotriva unor trusturi și case de presă, ofensivă care s-a soldat fie cu compromiterea în bloc a unor redacții, fie prin „scurtcircuitarea“ unora dintre cele mai importante case de presă locale și centrale.

Concluzia: presa din România este îngenuncheată, dar nu doborâtă. Este „bolnavă“, dar încă nu a murit.
Soluții: reorganizarea rapidă a instituțiilor de presă, astfel încât jurnaliștii să se bucure de reprezentativitate, să existe o voce unică atât sub aspect patronal, cât și sindical. În plus, guvernele, atât cel actual, cât și cele care vor urma, trebuie să înțeleagă că, la fel ca și în Franța, Guvernul este cel care trebuie să susțină presa.

Mariana Munteanu: „Acum presa este la discreția patronilor“

Starea presei? Peste tot presa este reflectarea fidelă a societății și a lumii în care trăim. Iar presa din România nu face excepție. Citesc presă străină, franceză, americană… peste tot este cam la fel. Dar presa noastră este… hai să-i spunem dâmbovițeană. În ceea ce privește presa audiovizuală, aceasta este de-a dreptul indigestă. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am retras de acolo.

Acum presa este la discreția patronilor, care deseori au probleme. Și nu mă refer doar la Voiculescu sau Vîntu. Iar această dependență nu are cum să nu influențeze presa. Pe de altă parte, ar mai fi o problemă: din motive strict financiare, presa de azi nu mai are oameni de calitate. Din lipsa fondurilor, patronii angajează oameni care mai bine s-ar ocupa de altceva: foarte mulți reporteri nu stăpânesc nici limba română și nici măcar cele mai elementare reguli ale logicii discursului.

„Pe atunci, eram ca niște misionari“

Cum a fost presa la începutul anilor ’90? A fost cu totul altceva decât ceea ce a ajuns astăzi. Atunci, eu am fost unul dintre inițiatorii de plan secund al acelei prese. Am condus ziarul Unirea din Alba Iulia. Un ziar bun, care și astăzi este ziarul cu tirajul cel mai mare din Transilvania. Atunci a fost un entuziasm imens, unii chiar au crezut că se poate face ceva remarcabil. Alții nu au crezut, dar, cu timpul, aceștia din urmă au ajuns șefii celor entuziaști. Pe atunci, eram ca niște misionari. Eu, personal, m-am bucurat de toată atenția publicului. Este drept că în acei ani de început presa chiar deținea o anumită putere. Iar cei care aveau puterea politică nu aveau aplombul, tupeul și nesimțirea celor de astăzi. Dar după anul 2000 a fost din ce în ce mai evident că presa s-a implicat în politică. Acesta este și motivul pentru care presa de acum a devenit, practic, nefrecventabilă. Există o legătură atât de evidentă între oamenii de presă și lumea politică, încât putem spune că „se vede de pe Lună“. Iar asta se reflectă și în situația din redacții: cei care nu se „înregimentează“ fie sunt concediați, fie sunt marginalizați. Atunci, la începutul anilor ‚90, lumea era însetată de informație. Iar asta cu presa comunistă era o minciună de la un capăt la altul. Atunci, un personaj intervievat știa că minte în ceea ce trebuia să spună, tu, ca ziarist, știai că minte, cel intervievat știa că tu știi că minte, iar publicul știa că și unul și altul mint, pentru că așa erau ordinele „de sus“. Motiv pentru care, sătui de minciunile anterioare, după 1990, oamenii citeau pe nerăsuflate orice tip de presă. Atunci s-au făcut cele mai bune lucruri: reportaje superbe, anchete de presă efectuate de jurnaliști „toreadori“, ale căror nume au rămas de referință și în ziua de azi. Decadența propriu-zisă a început mai ales după anul 2000, iar unele dintre produsele de presă au devenit de-a dreptul toxice. Acum nu mai contează decât banii. În acest moment, încă o există o „nouă generație“ care să urmeze celei a „toreadorilor“ despre care vorbeam mai sus. Soluția pentru revitalizarea presei depinde de un singur factor: evoluția societății. Iar asta, pentru că, odată cu însănătoșirea societății, va aduce după sine și însănătoșirea presei.

(Mariana Munteanu a fost timp de două decenii redactor-șef la ziarul Unirea din Alba Iulia.)

Petre Mihai Băcanu: „Investigațiile au fost centrul de greutate al presei“

Ceea ce afectează acum starea presei este, în primul rând, lipsa de profesionalism. Au rămas foarte puțini redactori pregătiți, în sensul că ar trebui să aibă cât de cât niște cunoștințe despre presă. Să fi trecut printr-o facultate de profil. Am avut atâtea facultăți de presă, unele mai bune, altele cu un nivel mai scăzut. Dar, indiferent de calitatea acestora, acolo se dobândește un minimum de cunoștințe, fără de care nu se poate profesa în acest domeniu. Iar asta se vede în ceea ce se publică. Spre exemplu, a dispărut investigația serioasă. Se spune că orice informație trebuie verificată din trei surse. Acum singura sursă a devenit Internetul, care este plin de prostii. Nimeni nu mai verifică nimic. Îmi amintesc că, la un moment dat, am discutat cu un redactor de la Stern despre un demnitar român. Se spunea că „este de notorietate“ fiindcă a comis o anumită încălcare a legii. El mi-a spus că la ziarul lor nu există informații „de notorietate“, ci numai informații care pot fi probate. În plus, orice articol este preluat de un jurist care analizează informațiile din acesta. Iar în cazul în care există un aspect care nu poate fi susținut cu probe, este eliminat din conținutul articolului. Iar atunci când este cazul, întregul articol poate fi eliminat.

Există două tipuri de anchete de presă. Cele mai comode sunt cele bazate pe dosare primite de la poliție, dosare care sunt un pic prelucrate, rescrise cu alte cuvinte și prezentate ca fiind mari dezvăluiri. Celelalte sunt cele făcute „pe barba redacției“, care presupun ieșirea pe teren, căutarea de probe și informații proprii nefurnizate de organele oficiale de cercetare. În acestea este vorba despre talent, despre muncă individuală. Acestea sunt adevăratele anchete de presă, iar la sfârșit se vede clar diferența. Adevărul este că investigațiile au fost „centrul de greutate“ al presei. Acum nu se mai face nici măcar o minimă verificare a informațiilor. Iar la televiziuni situația este și mai complicată: nici oamenii de televiziune nu mai sunt profesioniști. Găsesc câte un subiect, apoi trag de el și îl întind pe 15-20 de minute de emisie. Pe de altă parte, presa scrisă vine după televiziuni, astfel că atunci când ziarul apare pe tarabe, informația respectivă a fost deja prezentată de televiziuni.

Am preluat metoda BBC

Povestea cu oamenii care nu mai citesc este falsă. Omul citește și preia informații din presă. Iar atunci când acolo există inexactități, le preia și pe acelea. Care ar fi soluția pentru îmbunătățirea stării actuale a presei? Singura posibilitate de îndreptare vine tot din interiorul redacțiilor. Editorii, redactorii și redactorii-șefi trebuie să se implice mai mult în munca lor, să nu mai apeleze la soluții facile. Dar asta nu se va întâmpla decât atunci când ei vor simți că situația „e groasă“, că, fără o implicare personală, ziarele lor vor dispărea. Acum nimeni nu mai caută „informație brută“. Toată presa merge pe informația venită de la instituții, care este sucită și învârtită. De fapt, este informație „reciclată“, la care eventual se mai ia o declarație în plus. În această privință am preluat exemplul BBC, dar acolo este vorba despre radio, unde metoda funcționează foarte bine. În presa scrisă și chiar și la televiziune, „rețeta“ asta nu se poate aplica, pentru că, pur și simplu, nu funcționează.

Este drept că, într-o anumită măsură, și publicul avid de cancanuri a stricat presa. Iar asta i-a influențat și pe ziariști: puțini și-au păstrat verticalitatea. Nu mai vorbesc despre patronii de presă, care, pentru a câștiga, au împins redacțiile pe aceste căi facile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.