Va fi într-o vineri. Paradoxal, va părea o surpriză. „Eternizarea” micului Emil a constituit una dintre cele mai iscusite şmecherii ale României postcomuniste. Jos pălăria! E ca şi cum ar spune Tismăneanu „jos comunismul!”. Deci, de căzut e bun căzut… La câteva zile după aceea, careva ar putea întreba: „Boc?! Care Boc?!!”. România merge mai departe!
Da! Rămâne de vazut în ce direcţie. Sunt şase. Adică şase direcţii!
1) Înapoi! Cea mai sigură! Cale ştiută, bătătorită, verificată, dorită încă de mulţi, chiar şi dintre aceia care au mâncat o pâine (mucedă) din criticarea 24 de ore din 24 a fostului prim-ministru. Ar fi un guvern „à la Boc”, fără Emil Boc. Adică fără identitate, în relaţie de subordonare cu preşedintele în exerciţiu, dar ineficient. Cine ar putea fi premier? În locul lui Boc ar putea fi oricine. De aceea a şi fost un „oricine” ca premier în ultimii ani.
Cetăţeanul Emil Boc a onorat excelent rolul lui de a fi „oricine”. Totuşi, orice s-ar zice, omul a fost cu regularitate la slujbă, adesea şi duminica. A semnat tot ce i s-a cerut pe relaţie directă, singura care contează (FMI & Co, Co însemnând Cotroceni).
A devenit tot mai conturat (ca masca), sobru, chiar băţos, direct proporţional cu înjurăturile, caricaturile şi, de ce nu, criticile pertinente care s-au adunat în molozul guvernării sale. Sado-masochism curat! Mă refer la români.
2) Ar fi o iluzie babană. De fapt, o speranţă secretă a preşedintelui. Adică, un premier supus, disciplinat, loial. Şi, totodată, briliant, eficient, irezistibil la mase, la FMI, la UE, la, la, la…
Ce ar mai conta identitatea. Să zicem identitatea politică. Din PDL?! Sigur, nu! Unul dintre puţinele lucruri sigure în România lui Băsescu este că în PDL nu se găsescu’ pe aşa cineva!
Pe vremea lui Roman mai erau. Chiar nu avea Mioara (Doamna Roman) destule scaune la vila din Snagov, când punea de prânz, duminica, la câţi bărbaţi bravi, vizionari şi loiali avea de omenit, după ce Petre îi lua la încălzit pe o temă acută a României. Era totuşi unul care moţăia. Dar dacă era ceva de făcut, deschidea ochii şi rădea tot. Cin’ să fie?!
Dacă totuşi s-ar întâmpla, în şase luni ar trebui trimis pe Lună, devenind periculos de competitiv.
3) Totuşi, sângele apă nu se face! Mai ales dacă e infectat… Având în vedere condiţiile grave, criticile isterice la o rază de sute de kilometri în jur de Cireşica, de starea precară a drumurilor, de frecuşurile post-Patriciu cu Rompetrol, opţiunea „rezistăm până la ultimul cartuş” s-ar impune.
Pentru a o impune e nevoie de o mână forte. Din PDL desigur, dar care să vină tot din umărul prezidenţial. Deci, un dur-pur (PDL), gata să moară din loialitate faţă de şef. Cu identitate clară. Un popular sadea. De dreapta, în sensul, „cu dreapta te ţin şi cu stânga te plesnesc peste bot” (nu Boc! Boc a plecat vineri).
Chiar şi de scurtă durată, o astfel de formulă ar asigura „stabilitatea”, „continuitatea” (cu FMI & Co, cum spuneam) şi, de ce nu, ar prelungi perioada de aşteptare până s-ar întoarce crăcănaţii ăia cu bani de investit cât mai departe de ţara de origine! Oricum, o fi având şi criza asta un sfârşit. Criza lor! Că noi la ce să facem criză?!
Deci obiectivul strategic este clar: să treacă timpul! Aici suntem tari. Suntem de aproape 2000 de ani neclintiţi pe aceste meleaguri…
4) Ar mai fi şi trei variante radicale, unidimensionale, tari prin simplitate care uneori e confundată cu valoarea, aşa cum forţa e confundată cu puterea…
Prima, uşor destabilizatoare. Dar la înghesuială, nu ştii care iese la înaintare! De exemplu, un fanatic venit ca un trăsnet!
Cu un „guvern FSN” (voicanii abia aşteaptă), care se dă în ceartă cu Băsescu, iese la lumină, chiar pune de o transferare a preşedintelui la „Târgovişte”.
Ridică Parlamentul în picioare şi ca să nu-i trimită în anticipate, încropeşte o majoritate până în februarie. Când e criza va fi mai clară, mai amară şi mai fără final vizibil şi accesibil. Nu se pune pentru moment problema să facă ceva eficient, palpabil, folositor… „De asta ne arde nouă, mercantililor!” Ţara arde şi voi vreţi rezultate! Aveţi civic! Da, nevoia de civic, între telenovelă şi manea, la români reprezintă o dimensiune strategică de prim rang.
Coeficientul de risc de ţară îmbunătăţit prin T&M (telenovela&manea) este considerabil. Experţi, expaţi şi locali, în dinamica inconfundabilă a lumii româneşti, sunt unanimi că o astfel de formulă ar soluţiona măcar şi pentru moment factorul „TB – complet scăpat de sub control”.
Plângeri în acest sens provin dintr-o arie largă de surse, de la masoneriile dâmboviţene larg răspândite până la grupuri compacte gen MISA, răspândite în spirale inflaţioniste de o acurateţe renascentistă. Dar ar fi totuşi o simplă tragere de timp.
5) O variantă aparent utopică… Dar suntem în România şi asta ne lasă mult timp liber. (Acum că Badea e pe drojdie, sau cel puţin asta e ultima sa formulă de a se da mare…) Formula ar fi: O guvernare cum ar visa „media mogulistă”. Adică numai lapte şi miere, fără Băsescu, fără PDL, fără unguri, chiar mai mult!
Cu partide noi, gen DD, independenţi 360°, ceva masoni şi alti colonei, generali cu studii esoterice. Câţiva reveniţi de peste Ocean. Se poartă şi la alte case de pe uliţa est-europeană. Două-trei domnişoare Chapman. Adică venite prin Washington, JFK International Airport via Heathrow… consilieri sanitari.
Cu o primăvară, flower-power şi alte ceainării. Multe vizite de curtoazie de peste Ocean, promisiuni, omisiuni, comisioane, urcaţi în vagoane!, următoarea staţie, necunoscută!
Nevoia de aventură naţională e fără leac şi o lună de miere, după surogatul de criză parcurs ar fi numai bună. Distribuţia face tot! Mai ales dacă ceva bani s-ar întoarce fie şi prin filiera chineză…
Desigur, cu măsuri riguroase, FMI-sursa, resursa şi cursa. Acţiuni notabile, recunoscute la case mai mari. „Deci se poate…”
6) Ultima, cu voia dumneavoastră, ar fi şi cel mai greu de înfăptuit. Se referă la un premier anonim, câinos, workaholic, fără-mamă-fără-tată, fără ploconeli la FMI & Co, nu chiar jidan, dar zgârcit, urmat de toţi maidanezii birocraţiei în speranţa că vor scăpa de puşcărie dacă nu se mai numără semnăturile şi ştampilele livrate contra cost în ultimii 2-3 ani…
Media stă pe tuşă după falimente succesive, secătuitoare pentru moguli. Cumpărătorul ordinar, împietrit în fața unor mall-uri proaspăt închise. Șomajul se impune ca ultima soluţie pentru adoptarea, readoptarea disciplinei muncii şi cele 4-5 bănci rămase în clădirile de sticlă şi oţel aprind câteva candele de creditare din banii uitaţi, în conturi recente, de cei care au fugit în direcţii necunoscute, dincolo de Alaska.
Greu, dar nu imposibil. Căci după vineri urmează weekendul. Aceasta e vestea bună. Vestea proastă e că după weekend urmează LUNI!
Evident, dacă nu va fi vineri căderea guvernului Boc, lucrurile se complică! Câte zile mai sunt până vineri?!
Care vineri?
P.S. Hoo! Nu vă-ngrămădiţi! Boc e încă la Victoria! Sau nu e? Problema e că Victoria nu e la Boc! A fugit cu unu’ pe scara de incendiu. SPP-iştii o caută prin Ferentari, dar probabil a revenit deja la Paris.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.