Cadou electoral al PSD cu „sprijin” indirect al lui Traian Băsescu

Guvernanţii continuă seria cadourilor electorale pe spatele bugetului de stat. Amnistia fiscală pentru toţi bugetarii a fost adoptată în Senat, marţea viitoare intră în plenul Camerei Deputaţilor. Rovana Plumb, discurs propagandistic în Senat.

O lege cu posibile probleme constituţionale

Plenul Senatului a votat în cvasiunanimitate o propunere legislativă prin care se aplică amnistia fiscală la toţi bugetarii. A fost votată deci şi de Opoziţie. „Dacă am fi votat contra, atunci maşina de propagandă a PSD ne-ar fi tocat mărunt, ne-ar fi făcut duşmanii poporului etc etc. Oricum legea trecea, pentru că au majoritatea necesară”, ne-a declarat un senator al Opoziţiei.

Propunerea legislativă – având ca autor un senator PSD de Maramureş, fostul sindicalist Liviu Pop – are însă unele probleme de constituţionalitate. Chestiunea a fost ridicată în plen de către liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. Aceasta pentru că legea se referă şi modifică de fapt alte acte normative referitoare la salarizarea bugetarilor. Ca să nu intre în coliziune cu prevederile Constituţiei, propunerea legislativă trebuia să fie una concretă de modificare a respectivelor acte normative, şi nu una de sine stătătoare.

Rovana Plumb – propagandă în Senat

De menţionat că, deşi a fost întrebată de către liberali şi democrat-liberali, Rovana Plumb, ministrul Muncii, nu a dat detalii privind impactul bugetar al propunerii legislative. În schimb a susţinut-o utilizînd un limbaj propagandistic: „Din 2012, de când am preluat guvernarea, Guvernul Ponta se luptă să ia măsuri pentru repararea nedreptăţilor făcute de către fosta guvernare, iar proiectul de lege care astăzi este în dezbatere se înscrie pe această linie. Este vorba de repararea nedreptăţilor făcute profesorilor, cadrelor medicale, reprezentanţilor administraţiei publice locale şi alte categorii de bugetari. De aceea, Guvernul susţine raportul pe care l-a întocmit Comisia pentru muncă din Senat”.

Chiar textul principal votat în plen contrazice avântul propagandistic al doamnei Rovana Plumb. „Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la articolul 1 (personalul bugetar – n.a.) trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control, a unor prejudicii”. După cum se vede, NU este vorba de nicio reparare a vreunei nedreptăţi a fostei guvernări, ci pur şi simplu de anularea unor măsuri pe care Curtea de Conturi şi alte instituţii cu atribuţii de control le-au constatat. Or, Curtea de Conturi nu reprezintă „fosta guvernare”. (Pentru cine nu ştie, Curtea de Conturi este condusă de Nicolae Văcăroiu, fost prim-ministru şi senator PSD.)

Traian Băsescu, ajutor involuntar (sau voluntar?) al cadoului electoral

Iniţial, propunerea legislativă viza doar cadrele didactice din localităţile Petroşani, Vulcani şi Uricani din judeţul Hunedoara. Legea, în această variantă iniţială, a trecut şi de Camera Deputaţilor, dar la mijlocul lunii iulie a fost trimisă înapoi la Parlament pentru reexaminare.

Cităm din cererea de reexaminare: „Modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natură să confere caracter individual legii întrucât aceasta nu se aplică la un număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, respectiv personalului încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan, jud. Hunedoara.

Această soluţie legislativă contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României. Potrivit instanţei constituţionale «(…) fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun (…). În ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional» (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 600/9.11.2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1060/2005).

Totodată, soluţia legislativă prevăzută de legea aflată la promulgare are caracter discriminatoriu deoarece se aplică doar personalului încadrat în unităţile de învăţământ şi numai celor din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan, jud. Hunedoara. O asemenea diferenţă de tratament între cei care vor beneficia de prevederile acestei legi şi celelalte categorii de persoane, nu se justifică, fiind lipsită de un temei obiectiv şi rezonabil”.

Dacă Traian Băsescu nu ar fi retrimis legea iniţială la reexaminare, atunci propabil nu s-ar fi ajuns la formula de acum. Corect ar fi fost ca preşedintele să fi trimis legea la CCR lăsând judecătorii acestei instanţe să se pronunţe. Totuşi, se impune o întrebare: nu cumva, prin decizia de retrimitere la Parlament, Traian Băsescu a dat un „semnal” privind extinderea prevederilor amnistiei fiscale la toţi bugetarii? Este o întrebare necesară ţinând cont de colaborările suspecte (şi discrete) dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta.

Propunerea legislativă a ajuns deja la Camera Deputaţilor

Votată la prânz în Senat, propunerea legislativă a ajuns imediat după ora 14.00 pe masa Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor. Se estimează că săptămâna viitoare va ajunge în plenul Camerei şi poate chiar va prinde sesiunea de vot final de marţea viitoare.

În formula actuală – nu se ştie dacă aşa va ieşi şi de la Cameră – se menţionează că prevederile legii vor fi puse în aplicare de la 1 ianuarie 2015. Suntem în faţa unei tactici electorale deosebite, de o ţinere în şah a electoratului (beneficiarii legii şi cei mai puţin instruiţi care cred greşit că vor beneficia în viitor în caz de vor călca pe bec). Dacă nu votează „cum trebuie”, nu este exclus să se găsească modalităţi de blocare a ei.

Update 2: Toate amnistiile au trecut de Comisia de muncă din Cameră

În Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor s-a dat votul final pe propunerea legislativă privind amnistia fiscală a tuturor bugetarilor, precum şi pe celelalte două legi, cele care amnistiază fiscal „mamele” şi respectiv pensionarii. Cele trei legi intră în plen marţea viitoare, când vor fi supuse şi votului final.

Update: Guvernul nu ştie câţi beneficiari are legea

La nici trei ore după ce a fost votată în Senat, propunerea legislativă a intrat în dezbatere la Comisia de muncă din Camera Deputaţilor. Şedinţa a debutat cu scandal. Fostul ministru al muncii Claudia Boghicevici (PDL) i-a cerut Rovanei Plumb (prezentă în calitate de deputat, dar şi de ministru în comisie) să prezinte nomenclatorul cu funcţiile bugetarilor care urmează să beneficieze de lege, dar aceasta nu a dat vreun răspuns clarificator. Cele două deputate s-au acuzat reciproc de propagandă electorală.

A urmat o solicitare a PNL şi PDL de a se amâna dezbaterile până ce guvernul nu prezintă numărul precis de beneficiari ai legii şi impactul bugetar. Solicitarea s-a supus la vot, dar a fost respinsă de majoritari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.