Cadoul deputaților pentru deținuți

Deputații au adoptat, marţi, Legea privind executarea pedepselor, care prevede o reducere de pedeapsă de 6 zile la 30 de zile de detenţie în condiţii inumane, dar şi că deţinuţii pot „cumpăra” zile libere contra remuneraţiei.

Camera Deputaților este for decizional.

Conform proiectului de lege, se consideră condiţii necorespunzătoare condiţiile sanitare improprii în general, cum ar fi prezenţa gândacilor, şoarecilor, puricilor; lipsa dotărilor şi a produselor igienico-sanitare minime; calitatea proastă a hranei; lipsa apei calde curente; lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei: lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază precum şi a cerinţelor de igienă.

Totodată, Legea privind executarea pedepselor prevede că deţinuţii pot „cumpăra” zile libere dacă renunţă la remuneraţie, în cazul în care aceştia au desfăşurat o muncă remunerată. Astfel, actul normativ stipulează că, dacă persoana condamnată renunţă la 40% în favoarea penitenciarului, munca se consideră a fi neremunerată şi zilele executate pentru pentru zilele de muncă prestate se calculează potrivit art. 96 alin. 1 lit. b), care stipulează că în cazul în care se pestează o muncă neremunerată, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă (faţă de 4 la 3, cât se prevede acum), ceea ce echivalează cu un plus de 5 zile pe lună.

Un alt articol prevede că în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă (faţă de 5 la 4, cât se prevede acum), şi care echivalează cu un plus de 2,5 zile pe lună.

O altă prevedere stipulează că în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 2 zile executate pentru o noapte de muncă (faţă de 3 la 2 cât se prevede acum), şi care echivalează cu un plus de 15 zile pe lună.

Legea mai prevede ca deţinuţii să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare fără a mai fi supravegheaţi vizual, ca până acum.

Actul normativ la merge la promulgare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.