Călin Georgescu: „Nu recunosc conducerea acestei ţări”

Între o vizită recentă, la începutul lui martie, la Washington, probabil ca membru al Clubului de la Roma internaţional, şi un comentariu simplu, direct, de recunoştere, însoţit de fotografia sa pe pagina a I-a a trustului de media al Kremlinului, Russia Today, Călin Georgescu, tehnocrat european şi naţionalist român stabilit temporar la Viena, s-a aflat la 13 martie în Nord, în Maramureşul descălecătorilor de ţări române din sec. (13?) 14. La Biblioteca ”Petru Dulfu” din Baia Mare, cu o colecţie impresionantă de carte veche românească şi străină, la distanţă de două uşi de prima Lege a românilor scrisă în limba română (Pravila de la Govora, la 1640), de prima lor Biblie în română (Biblia lui Şerban Cantacuzino, Bucureşti, 1680) şi – simbolic pentru România semi-analfabetă de astăzi – de prima ei Gramatică tipărită în româneşte (Ghe. Şincai, ”Elementa lingua daco-romanae…”), Călin Georgescu a reiterat calm, dar mai ferm ca niciodată, că fără trecut nu există prezent, şi a îndemnat la intoleranţă şi răzvrătire împotriva întregii clase politice post-decembrie1989, a spus, citat, ”nu recunosc conducerea acestei ţări”. Deşi au trecut abia câteva luni între publicarea ultimei sale cărţi, ”Cumpăna României” – un Proiect de refacere şi dezvoltare durabilă a ţării, unicul cu adevărat sustenabil din cei 25 de ani trecuţi – şi discursul naţionalist de acum câteva zile, în acest răstimp scurt Călin Georgescu s-a radicalizat enorm. Ceea ce scria pe atunci în 148 de pagini a spus acum, plus altele, într-o formă revoluţionară, în 3 sau 4 pagini. A reabilitat şi enumerat la Baia Mare ”arhaisme” ieşite din vocabularul românului modificat prin ”ingineria genetică” a post-comunismului, cum ar fi cuvintele, idiomurile şi sintagmele izgonite din limba română: demnitate, libertate, ţara mea, Neam, românitate, interesul general, binele comun, icoane, repere şi modele, patriot, patriotism, naţionalist, naţionalism, suflet, curaj, lumina din noi, răzvrătire, de bună seamă ultima în legalitate şi în respectul deplin pentru libertăţile cetăţeanului, democraţie şi ordinea publică. Spune Călin Georgescu că, de la 1989 încoace, impostura a devenit ”profesiunea” nr. 1 în România şi că românii au acceptat trădători de ţară în fruntea lor. Zice corect că ”Mioriţa”, oricât de frumoasă ar fi şi oricât am iubi-o, ne învaţă să abdicăm, nu să luptăm pentru viaţă, pentru drepturile şi bunăstarea noastră. Afirmă adevărul, că românii s-au condamnat singuri la sărăcie şi disperare, atunci când şi-au vândut resursele, pădurile, pământul, Petromul, electrica, băncile etc. Că privatizarea fără oprelişti a fost sinucidere. Profund dezamăgiţi, la rândul nostru spunem că, în esenţă, Călin Georgescu a zugrăvit în Nord o altă stemă a României, în centrul căreia însemnele heraldice reprezentând cele 5 regiuni istorice ale ţării – vulturul Ţării Româneşti, leul Olteniei, bourul Moldovei, acvila cu cele 7 cetăţi ale Transilvaniei şi delfinii Dobrogei – au fost înlocuite cu alte ”blazoane”: o bancă străină, o pereche de cătuşe, o farmacie, o maşină de păcănele şi o şaormerie cu tejgheaua la stradă.

În continuare, cu vasta sa expertiză internaţională, Călin Georgescu apreciază că politica externă a fost cea mai slabă verigă din activitatea statului român de după 1989 şi a avut ponderea negativă cea mai mare în declinul abrupt al României; crede că nimic nu s-a negociat şi întâmplat în conformitate cu realitatea geo-politică regională, europeană şi globalistă, şi nici cu interesele economice vitale ale ţării, şi că, astăzi, redresarea generală trebuie neapărat să înceapă cu reformularea relaţiilor internaţionale ale Bucureştiului. Astfel, în conferinţa sa a afirmat că eliberarea din decembrie1989 afost iluzorie şi că România a fost, ulterior, încarcerată într-un lagăr neo-liberal, că se află în prezent sub tripla dictatură a corporaţiilor fără ţară, a UE şi a FMI; că răul cel mare şi l-au făcut românii cu mâna lor, întrucât neo-liberalismul nu a venit şi s-a instalat aici numai prin forţe proprii, ci şi ajutat de lachei de serviciu locali, urmărind avantaje politice şi economice. A spus că, după 1989, românilor li s-a inoculat minciuna că statul este duşmanul tuturor şi că trebuie adus la dimensiuni neglijabile; că aşa-zisa reformare, de 25 de ani, a statului înseamnă distrugerea şi subordonarea lui unor interese străine. Iar toată această minciună nefastă cu statul ca o specie în curs de extincţie, ticluită de slugi ”reformatoare” locale şi de komisari externi de tot felul, adăugăm noi, nu este altceva decât doctrina falimentară a reaganismului, respinsă de ani buni de toată Europa Occidentală, dar aplicată în revoluta Românie, hinterland şi ”second hand” estic al UE.

În rostirea sa liberă de la Baia Mare, şi în dialoguri trecute cu acest autor, Călin Georgescu a criticat stări de lucruri negative, dar, în primul rând, a vorbit de reconstrucţie. El crede corect că în politicile externe, înainte de orice, se impune resetarea cuprinzătoare a relaţiilor României cu Statele Unite, partenerul strategic şi aliatul ei principal. Consideră că dialogul Bucureştiului trebuie purtat la Washington cu decidenţi raţionali şi rezonabili, interesaţi, în primul rând, de o imagine pozitivă a propriei lor ţări, America, în lume, promotori ai respectului reciproc, negocierii, diplomaţiei profesioniste, colaborării internaţionale şi păcii, şi nu cu ”uliii” neoconservatori ai războiului, stărilor conflictuale şi destabilizării păcii în Europa de Est, zona unde se află România, şi în alte părţi. Este convins că şi America trebuie să ia în calcul faptul că stabilitatea şi validitatea demersului ei de politică externă în estul european şi la Marea Neagră vor fi puse la îndoială, că se vor pierde, dacă în România nu se vor impune grabnic nu numai statul de drept, dar şi o nouă autoritate morală. În sfârşit, Călin Georgescu crede că economia de proximitate de care a vorbit în Proiectul lui de ţară presupune o reformulare serioasă a relaţiilor externe regionale ale României cu toţi vecinii săi, toate ţările ex-socialiste estice, sau componente ale fostei URSS şi, în primul rând, cu super-puterea regională, Rusia lui Putin.

Despre politica externă românească, aşa cum o vede tehnocratul european şi naţionalistul român Călin Georgescu, am mai aminti doar că a fost şi este decisă, prin Constituţia acestei republici prezidenţiale, de către preşedintele ţării. De 40 de ani, din 1975, de când există instituţia respectivă, România a avut 5 preşedinţi. Unul a sfârşit în faţa plutonului de execuţie, după un proces dezgustător. Doi dintre ei sunt, se zice, puşcăriabili. Al patrulea nu a putut conduce ţara cum a voit domnia sa, pentru că, îl cităm, ”a fost învins de fosta Securitate”, adică a fost învins în anul 2000 de o instituţie dispărută legal de 11 ani, adică iată o explicaţie cel puţin idioată. Al cincilea, instalat recent la Cotroceni, în materie de ”Externe” a călcat din prima zi, de la prima vizită afară, cu stângul. Este închis ermetic în sine, opinia publică nu află nimic de la el despre conţinutul discuţiilor cu lideri străini, sau ştie câte ceva de la interlocutori şi presa lor (Merkel, Plevneliev). Stăm foarte, foarte prost, la capitolul ”Instituţia Prezidenţială”, am rămas repetenţi…

Dacă vrem să ridicăm România, înainte chiar să terminăm autostrada Transilvaniei, trebuie să instaurăm în politica internă moralitatea, iar în politica externă transparenţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.