Călin Popescu Tăriceanu, despre situația Greciei

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre situația în care se află Grecia. Președintele Senatului a arătat că o problemă fundamentală este aceea de a demonstra coeziunea Uniunii Europene. De asemenea, autoritățile române ar trebui să aibă o preocupare legitimă în ceea ce privește găsirea unei soluții politice pentru ieșirea din impas, a mai arătat Tăriceanu, potrivit B1.ro.

„E nevoie de o atitudine politică. Cred că soluția ieșirii Greciei din zona euro sau UE trebuie să ne preocupe. Unii încearcă transformarea crizei într-o tragedie pentru UE din punct de vedere monetar și economic. Nu cred că aceasta e problema fundamentală, ci nevoie de a ne demonstra, nouă, și celorlalți, coeziunea Uniunii Europene și viabilitatea acestui proiect”, a spus Tăriceanu.

Tăriceanu este de părere că „liderii europeni au obligația să se aplece asupra acestor probleme, după cum și liderii greci au obligația și responsabilitatea de a coopera cu bunăcredință. În ultima perioadă, lucrurile au derapat la nivelul leadershipului politic, al guvernului grec, iar lucrul acesta se vede în stradă. Cetățenii înțeleg mai bine nevoia de a rămâne în UE și de a fi în continuare solidari. UE, pentru Grecia, a însemnat un ajutor extraordinar, de modernizare și creare de bunăstare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.