Călin Roman vrea o confruntare cu Sova

Călin Roman, directorul grupului de firme Selina, infirmă acuzația lansată joi de ministrul Dan Șova, potrivit căruia ar fi încercat să-l mituiască.

Roman cere Parchetului Tribunalului Bihor să fie audiat şi confruntat cu ministrul Şova.

“Nu a existat nicio discuţie în sensul oferirii vreunei sume de bani”, se arată într-un comunicat transmis joi de Călin Roman.

“În ceea ce priveşte informaţiile apărute azi (joi – n.r.), în mass-media, referitoare la o pretinsă tentativă de dare de mită, dorim să precizăm că nu a existat nicio discuţie în sensul oferirii vreunei sume de bani. În acest sens, ne-am pus la dispoziţia organelor de anchetă penală, solicitând audierea de urgenţă pentru orice fel de clarificări ar fi necesare în vederea lămuririi acestei situaţii”, se mai arată în document.

Călin Roman, prin avocatul Răzvan Doseanu, solicită audierea de urgenţă şi confruntarea cu Dan Şova.

“Solicit respectuos audierea mea de urgenţă pentru a da toate lămuririle necesare raportat la informaţiile apărute în mass-media, în legătură cu pretinsa faptă penală săvârşită de subsemnatul şi semnalată de către ministrul Dan Şova. Solicit, de asemenea, confruntarea de urgenţă cu numitul Şova Dan în situaţia în care există contradicţii între declaraţiile noastre”, se arată în document.

Ministrul Dan Şova a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a depus o plângere penală la DNA împotriva reprezentantului unei mari companii care, în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract vizând construcţia unui tronson de autostradă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.