Camelia Bogdan, audiată la Parchetul General

Judecătoarea Camelia Bogdan s-a prezentat miercuri la Parchetul General, pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări cu privire la înregistrărilor prezentate de Sebastian Ghiță.

Update: ”Nu este un dosar al meu. Nu am nicio calitate, nici de suspect sau martor. Am venit de bunăvoie pentru că nu vreau să planeze asupra mea suspiciuni de luare de mită. Nu am vorbit cu nimeni, în afară de colegul de complet. Nu am stabilit pedeapsa lui Dan Voiculescu cu 3 zile înainte de sentință, nici nu mai știu când. Eu nu am avut nicio presiune, eu am mai judecat procese cu spălare de bani”, a spus Bogdan la ieșirea de la Parchetul General.

România TV a difuzat o înregistrare în care este redat un dialog între fostul președinte Traian Băsescu și o altă persoană privind dosarul lui Dan Voiculescu.

Potrivit înregistrării prezentate de Sebastian Ghiță, Traian Băsescu vorbește despre „stat mafiot” și declară, răspunzând unei întrebări privind dosarul Voiculescu: „Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea: mâine îl luăm pe Mustață și intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau: am vorbit cu Bogdan și a spus că dacă aveam Codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, știi. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii. (…) Camelia Bogdan (…) a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de un an este schimbat și la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te știu cine ești!”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.