Can-can nu e, nimic nu e!

Politică, ştiri, sinucideri, atacuri între politicieni şi câte şi mai câte ne oferă televiziunea zilelor noastre. Dar cum ar fi lumea fără noutăţile din showbiz, ce mai mult tind să pară un lighean cu desuuri spălate în public?

Care mai de care se înghesuie să apară la emisiunile de profil pentru a-şi pune pe tapet viaţa şi, dacă se poate, şi da, se poate, să arunce cu noroi în cei care îi supără. Doar a plouat afară şi noroi este din plin, iar o viitoare secetă nu ar fi un impediment pentru crearea unei compoziţii mlăştinoase.

Suntem WOW şi facem un WOWBIZ. Emisiunea din timpul săptămânii a magnificului post Kanal D (doar “Suleyman Magnificul” bate toate audienţele) moderată de Mădălin Ionescu şi Adelina Pestriţu, fostă Vârciu, oferă publicului dornic de noutăţi picante din viaţa vedetelor autohtone informaţii preţioase, fără de care lumea ar fi, cred unii, monotonă. Normal, excepţii pot exista, când în platoul acestora vin şi persoane mai de seamă şi pe care unii îşi doresc să le mai vadă şi în afara mediului în care îşi desfăşoară activitatea publică. Mai rar, ce-i drept, pentru că “mai răruţ este mai drăguţ”.

Mai noua (sau mai vechea) achiziţie a emisiunii, în fiecare seară de joi, este mult disputata Iulia Albu şi, ocazional, a ei găină. Fiind prea banal să ai un căţel de poşetă, o înaripată poate să fie o variantă de luat în calcul pentru persoanele excentrice. Este mult mai uşor de întreţinut, nu lasă păr prin casă, ci doar pene, din care un fashion-editor, cum se autointitulează mai sus-menţionata doamnă, îşi va putea face, oricând, o pălărie.

Din dorinţa arzătoare a domniei sale de a critica şi de a învăţa vedetele de pe la noi cum să aibă un stil adecvat, apariţiile criticului Iulia Albu sunt care mai de care mai şocante, stârnind la rândul ei valuri de controverse. Fie că vorbim despre măşti, picturi pe chip, machiaj realizat din foiţe de aur, ochelari, pălării, unicitatea şi autosuficienţa sunt la ele acasă.

Cei care doresc să vadă altceva în afară de talk show-uri politice, la rândul lor, în ultima vreme, prezentate într-o formă de can-can, dar puse în scenă într-un stil academico-bulevardist, se pot reprofila, oricând, pe un format de emisiune de acest gen, pentru că diferenţa nu este una demnă de luat în calcul.

Nu demult a fost prezentă în platoul WOWBIZ şi dna politician Elena Udrea, bretonată, înflorată, pastelată şi cu ai ei blugi mulaţi, povestind despre viaţa din spatele activităţii politice. Iar lista invitaţilor “de marcă” poate continua.

Scandaluri, divorţuri, împăcări, noi cuceriri, vedete prost sau bine îmbrăcate, dezvăluiri şocante, toate acestea, pentru publicul interesat, paparazzii emisiunii le pot furniza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandra C.C. Dumitriu 62 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.