„Când ajungi în Rai, să le spui că ești elful meu”

Cu puțin timp în urmă, Eric Schmitt-Matzen, care joacă rolul lui Moș Crăciun de aproximativ 80 de ori în perioada sărbătorilor, a primit un apel urgent. La celălalt capăt al firului se afla o asistentă de la spitalul local din Tennessee. Eric, în vârstă de 60 de ani, spune că femeia i-a povestit despre un băiețel de 5 ani foarte bolnav, care vrea să-l întâlnească pe Moșul. Situația a fost atât de cumplită, încât el nu a avut timp nici să-și îmbrace costumul.

O oră mai târziu, Schmitt-Matzen a ajuns la unitatea de terapie intensivă, unde mama copilului ținea în mână o jucărie pe care abia o cumpărase pentru el. „Voia ca eu să i-o ofer. I-am spus că nu garantez că îmi voi păstra calmul atunci când voi intra. Poate voi fi incapabil să-mi fac magia.“ Cu toate acestea, el s-a simțit cuprins de o aură divină ce l-a ajutat să facă față situației: „Atunci când am pășit în cameră, am încercat să vorbesc tare, pentru că băiatul părea pe cale să adoarmă. M-am așezat pe marginea patului și i-am spus: «Ce s-a întâmplat? Credeai că vei rata Crăciunul? Acest lucru nu se va întâmpla, ești elful meu numărul 1». S-a uitat la mine și mi-a spus: «Chiar sunt?»“.

A murit chiar în brațele lui Moș Crăciun

După ce și-a deschis cadoul zâmbind, băiețelul i-a adresat Moșului o întrebare dificilă: „Ei îmi spun că voi muri. Așa este?“. Cu glasul gâtuit și lacrimi în ochi, Eric și-a găsit puterea să-i răspundă: „Atunci când vei ajunge acolo, în Rai, să le spui că ești elful numărul 1 al lui Moș Crăciun. Cu siguranță te vor primi“. Copilul s-a ridicat pentru o ultimă îmbrățișare, lucru care l-a înduioșat teribil pe Schmitt: „L-am cuprins cu brațele și, înainte să apuc să spun ceva, el a murit, chiar acolo. L-am așezat la loc și am continuat să-l țin în brațe. Toți cei din afara sălii realizaseră ce se întâmplase. Mama lui a intrat repede în cameră, țipând. Am plecat fără să mă mai uit în spate“. Eric Schmitt a povestit, pentru revista Sentinel, că această experiență îl va bântui întreaga viață: „Am petrecut 4 ani în armata Statelor Unite și am văzut lucruri îngrozitoare. Cu toate acestea, am ieșit din acel spital cu capul plecat. Sunt conștient de faptul că medicii și asistentele pățesc astfel de lucruri zi de zi, nu știu cum fac față“.

Moș Crăciun, nu doar personaj mitologic

Bărbosul îmbrăcat în straie roșii nu are doar rolul de a aduce cadouri copiilor de pretutindeni. El are, de asemenea, datoria de a iubi micuții și de a face fapte altruiste. Cum este exemplul lui Eric Schmitt, Moșii de pretutindeni încearcă în fiecare an să smulgă un zâmbet de pe fața copiilor și să ofere cât mai multă dragoste. Sfântul Nicolae reprezintă sursa principală de „inventare“ a lui Moș Crăciun. În ceea ce privește vestimentația acestuia, hainele colorate în roșu și alb își au inspirația de la o celebră marcă de băuturi carbogazoase. Dacă acum se crede că are reședința în Laponia, înconjurat de spiriduși, el a trăit, de fapt, în provincia Licia din Anatolia bizantină, fiind renumit pentru că împărțea cadouri oamenilor săraci. Moșul a fost asemănat cu Odin, un zeu important în care credeau popoarele germanice. În cele două cărți scrise în secolul XIII, în Islanda, numite „Poetic Edda“ și „Prose Edda“, acesta era prezentat zburând pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir, animalul fiind comparat cu renii de astăzi. Sărbătoarea închinată lui, numită Yule, avea loc anual, pe 21 decembrie. În acea zi, copiii își umpleau încălțămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în schimb. Conform legendei, această practică a fost adusă de către coloniștii olandezi care s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII. Santa Claus a fost introdus într-o satiră din 1809 a lui Washington Irving, el inventând legenda conform căreia Moș Crăciun a fost împrumutat de imigranții olandezi.

În România, specific geto-dacilor

În ziua de 25 decembrie se celebrau Saturnaliile romane, apoi nașterea și învierea zeului solar de origine iraniană Mithra. După trei secole de la apariția creștinismului, a început să se serbeze nașterea lui Iisus. Determinantul „Moș Crăciun“ semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. În tradițiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri nemaiîntâlnite, fie ca un om bătrân obișnuit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.