Când frigiderul rușilor învinge televizorul lui Putin

Niște proteste organizate în circa 90 de orașe, cu o participare totală de 90.000 de cetățeni, nu par impresionante pentru o țară cu o populație de circa 145 de milioane de locuitori. Însă pentru protestele anticorupție care au avut loc în Rusia la finalul săptămânii trecute este mult, deoarece s-au desfășurat în contextul unor legi extrem de dure împotriva manifestațiilor neautorizate și al unui control foarte strict al rețelelor online de socializare, legi draconice impuse de președintele Vladimir Putin după manifestațiile de la finalul anului 2011.

Protestele sunt un semnal negativ pentru Kremlin și pentru că, deși au fost organizate pornind de la un documentar despre afacerile corupte ale premierului Dmitri Medvedev, revendicările oamenilor au mers mai departe. Iar cel mai îngrijorător pentru Putin este că majoritatea protestatarilor au fost tineri și foarte tineri și au ieșit în stradă și în regiunile îndepărtate.

Au fost „cele mai masive manifestații de după 2011-2012“, scrie Colta.ru. Au ieșit oameni în stradă la Tiumen, la Novosibirsk, Tambov și Perm, „regiunile ruse au fost mai revoltate și mai puternice decât Capitala“, scrie site-ul amintit. Nimeni nu a văzut venind mulțimea celor de 14-20 de ani, scrie Novaia Gazeta, care vorbește de o nouă generație nemulțumită de ideologizarea învățământului prin „cursurile de patriotism, de cultură ortodoxă și cenzură“. „Un elev de astăzi nu-i vede decât pe Putin și Medvedev, ostilitatea față de întreaga lume, propaganda deșănțată și adulții care mint“, scrie Novaia Gazeta.

Lăsați de unii singuri, dezgustați de educația patriotică și fără perspective – pentru că cele mai bune posturi sunt rezervate progeniturilor elitei -, acești tineri s-au revoltat împotriva „injustiției feudale“ din viața de zi cu zi, scrie site-ul Znak, citat de Courrier International. Cu toții par să anunțe că se apropie momentul previzionat de analiștii ruși, „când frigiderul va învinge televizorul“, când situația economică va scoate lumea în stradă, în ciuda propagandei Kremlinului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.