Când se ivește „vântul bun”, să întindem imediat pânzele!

Aurora Simionescu face parte dintre persoanele care fac cinste țării noastre prin performanțele dovedite peste hotare. Astrofiziciana în vârstă de 33 de ani, absolventă a Universității Jacobs din Bremen, a primit recent funcția de Associate Professor la Agenția Spațială Japoneză JAXA, fiind prima non-japoneză ce a căpătat această ocupație. Aurora nu este un simplu om de știință, închistat în laborator și îngropat în foi de analiză. Nu, ea este dedicată meseriei de astrofizician, dar pe lângă acest lucru, este și o împătimită a călătoriilor și a muzicii salsa.

Originară din Brăila, Aurora a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci“, iar în clasa a XI-a a fost selectată pentru o bursă de studii de un an în Statele Unite, la Deerfield Academy din Massachusetts. La vârsta de 19 ani și-a descoperit pasiunea pentru astrofizică, datorită unei cărți primite cadou de la mama sa: „Astronomie, Structura Universului“, de William J. Kaufmann. În 2005 a început un doctorat la Max Planck Institut pentru fizică extraterestră din Germania. A făcut parte dintr-o echipă de cercetători care au putut pentru prima dată observa unul dintre filamentele de gaz care leagă roiurile de galaxii, filamente a căror existență fusese dedusă teoretic cu circa zece ani înainte ca echipa formată în jurul lui Alexis Finoguenov să le poată observa prin măsurători cu telescopul spațial XMM-Newton.

De ce Japonia?

Primul meu proiect de cercetare încă din timpul doctoratului în Germania a fost legat de studiul compoziției chimice a Universului la scara cea mai mare – pe parcurs m-am implicat și în alte proiecte, cum ar fi studiul filamentelor din rețeaua cosmică, unde am avut rezultatul probabil cel mai cunoscut în presa românească, dar consider că în mediul academic internațional sunt recunoscută mai degrabă, chiar și azi, pentru articolele mele referitoare la distribuția elementelor chimice în Univers. Echipa Science@NASA a făcut chiar și un scurt videoclip anul trecut, care explică aceste rezultate.

Aceasta este fotografia Aurorei care a fost publicată pe site-ul National Geographic în decembrie 2015

Voi participa la planificarea unor noi misiuni spaţiale

Japonia a lansat în 2005, în colaborare cu NASA, un satelit cu capabilități de observare foarte potrivite pentru măsurătorile care mă interesau și am lucrat cu date de la acest satelit deja în timp ce eram la Stanford, începând din 2009. Cred că acesta a fost motivul pentru care JAXA mi-a oferit o bursă foarte atractivă la post-doctorat și am decis să mă mut aici în 2013 pentru a putea lucra la același institut unde fuseseră construite instrumentele științifice pe care le utilizam deja în proiectele mele de cercetare. În plus, mi s-a oferit posibilitatea foarte atractivă de a participa la planificarea unor noi misiuni spaţiale conduse de JAXA, cum a fost satelitul Hitomi, lansat în 2016, și acum „urmașul“ lui Hitomi, care va fi lansat probabil în 2020 sau 2021.

De unde pasiunea aceasta pentru fotografii de călătorie? Care a fost fotografia de care sunteți foarte mândră?

Pasiunea pentru fotografie mi-a stârnit-o de fapt tot o călătorie în Asia, în vara anului 2009, când am vizitat în vacanţă Japonia (era atunci prima dată când am venit aici), dar și China, Tibet și Nepal. Au fost locuri a căror frumusețe unică m-a făcut să îmi doresc să imortalizez ceea ce vedeam cu aparatul foto, pentru a le putea arăta și celor de acasă priveliștile și oamenii deosebiți pe care îi întâlneam. Când m-am întors la Brăila după această călătorie, am organizat și prima mea expoziție fotografică.

Cred că fotografia de care sunt foarte mândră acum este cea selectată ca fotografia zilei pe site-ul National Geographic în decembrie 2015.

Ați spus că zilnic încercați să vă lărgiți orizonturile minții şi să înțelegeți mai bine profunzimile Universului în care trăim… Cum se poate face asta?

Încă nu am găsit „rețeta“ optimă nici eu. Dar analizând în fiecare zi observații ale unor obiecte cosmice aflate la sute de milioane sau miliarde de ani-lumină, până la urmă, cândva ai un fel de revelație, că acestea nu sunt numai numere pe o foaie de hârtie, că ele reprezintă o realitate a Universului. Intuiția noastră de zi cu zi se construiește prin expunere la diferite lucruri care ni se întâmplă, prin „măsurătorile“ pe care le facem când vedem ceva, auzim, mirosim, atingem ceva, când măsurăm cât timp ne ia să conducem cu mașina de la punctul A la punctul B și aşa mai departe – așadar, gândindu-mă în fiecare zi la aceste obiecte în Cosmos pe care le studiez și măsurându-le proprietățile, încet-încet încep să îmi dezvolt o „intuiție“ a ceea ce înseamnă cu adevărat dimensiunile Universului.

O plimbare prin Kawachi Fuji Gardens din Kitakyushu, Prefectura Fukuoka

Trebuie mereu să crezi că se poate

Sunteți prima non-japoneză învestită în funcția de Associate Professor la Agenţia Spaţială Japoneză JAXA. Felicitări, în primul rând! Să le spunem și românilor care sunt calitățile pe care trebuie să le ai, sau să ți le cultivi, pentru a reuși să-ți împlinești visul!

În primul și în primul rând, trebuie să știi care îți este visul. Fiecare dintre noi are o chemare diferită, mulţi poate că nu au una singura, ci au multe talente diferite și ar putea să aleagă între multe căi în viaţă. E important să știm în ce direcție vrem să ne îndreptăm, pentru ca atunci când se ivește „vântul bun“ în direcția respectivă, să știm să întindem imediat pânzele.

În al doilea rând, trebuie mereu să crezi că se poate, chiar și când (sau mai ales când!) ți se spune că e greu sau că nu vei reuși. Cred că Nelson Mandela a spus „It always seems impossible until it’s done“ – „Întotdeauna ceva pare imposibil, până când cineva reușește să facă acel lucru“. De prea multe ori ne punem piedici singuri, ne convingem că ceea ce ne dorim cu adevărat nu poate fi atins, că e prea riscant, că nu suntem destul de talentați la matematică, la business sau la fotografie și aşa mai departe. De multe ori, aceste convingeri vin din teama de necunoscut, căutăm scuze să nu schimbăm ceva în viaţa noastră, pentru că ne e frică de această schimbare. Un alt citat faimos, atribuit lui Eleanor Roosevelt și pe care îl aplic constant în viaţa mea, este: „Do one thing every day that scares you“ – „Fă în fiecare zi ceva de care îți este frică“.

Cum a fost drumul din Brăila în Germania și apoi în Japonia? Cum s-a întâmplat? Cine sunt cei care v-au sfătuit să vă îndreptați spre astrofizică și cum vă vedeți evoluția viitoare?

Am avut marea șansă să întâlnesc mentori extraordinari, care m-au încurajat să urmez calea fizicii mai întâi și apoi să mă axez pe astrofizică. În clasa a VI-a am participat pentru prima dată la concursul internațional de fizică „Evrika“, organizat la Brăila, la momentul respectiv fiind îndrumată de doamna profesoară Mendrino. Am luat locul II și m-am ambiționat să încerc din nou, să insist până când luam premiul I. La liceu, doamna profesoară Becheanu mi-a fost aproape ca o a doua mamă, în multe după-amiezi, imediat după ore, m-a luat cu ea acasă, mi-a făcut de mâncare și apoi am stat până seara târziu, rezolvând probleme pentru olimpiada de fizică. Și în clasa a X-a în sfârșit am luat premiul I la olimpiada națională. Știind că îmi place fizica, mama mi-a făcut cadou în clasa a XII-a un manual de astrofizică scris de un profesor de la Caltech, care m-a inspirat să aleg acest subiect la facultate, unde am avut un profesor extrem de pasionat, cu un entuziasm contagios, pe nume Marcus Brueggen, care m-a convins să urmez această cale academică. Astăzi încă mai cercetez roiurile de galaxii, care au fost tema primului meu proiect sub supravegherea lui. În viitorul apropiat, nu pot decât să sper că și eu voi deveni un profesor la fel de pasionat, care să își inspire studenții să exceleze.

Fotografie din excursiile în Iordania

Să punem binele comunității înaintea interesului personal

Ce le lipsește românilor pentru a deveni japonezi în gândire, cultură și educație?

Să vă povestesc mai degrabă o mică anecdotă. Când m-am mutat primă dată în Japonia, am cumpărat un frigider nou și, pentru că nu aveam mașină, i-am rugat pe cei de la magazin să mi-l livreze acasă. La ora stabilită, sună la ușă un japonez cam de aceeași statură cu mine (am sub un metru șaizeci). După ce îi explic unde trebuie pus frigiderul, îl ia în braţe (precis și el și aparatura cântăreau cam la fel de mult), face doi pași în holul de la intrare, cu frigiderul încă în braţe, se descalță de pantofi și intră să îl depună în bucătărie. În Japonia e considerat nepoliticos să intri cu pantofii de stradă în casa cuiva și la acest fel de reguli culturale nu se fac niciun fel de concesii și nu există niciun fel de scuză, chiar și când cari 90 de kilograme.

O altă întâmplare care m-a mirat: chiar înainte de a mă muta în Japonia, am vizitat de multe ori institutul la care lucrez acum pentru a mă consulta cu echipa de ingineri care construise satelitul pe care îl foloseam pentru proiectul meu de cercetare. Într-una din vizite, imediat după ce aterizasem la Tokyo, am mers să mănânc la un restaurant, unde, pentru că eram obosită după zbor, am uitat pe masă un termos pe care îl aveam la mine. Nu mi-am dat seama la timp (eram într-o vizită scurtă de doar o săptămână) și nu am avut șansa să ma întorc la restaurantul respectiv înainte să zbor înapoi la Stanford. După şase luni, când am venit din nou în vizită de serviciu la Tokyo, am mers la același restaurant, pentru că îmi place mâncarea de acolo; uitasem complet de termos (în valoare de doar câțiva dolari, apropo) și nu mi-a trecut prin cap nici măcar o secundă că se va întoarce chelnerul din bucătărie cu un zâmbet de la o ureche la alta și cu termosul pe care îl păstraseră timp de jumătate de an, în speranța că, la un moment dat, mă voi întoarce după el.
Cam asta e diferența.

Cum se văd din Japonia prioritățile României, care ar trebui să fie ele și cum se poate ajunge la rezultatul dorit?

Ceea ce mi-aş dori să emulăm mai mult din stilul japonez este cooperarea și respectul pentru nevoile celorlalți. Am citit mai demult un articol interesant, care spunea că aceia care cultivă orezul ca hrană principală, în loc de grâu, înțeleg mult mai bine dependenţa individului de comunitate – apa se scurge de la o terasă la alta și dacă unul dintre cultivatori nu își face treaba bine, asta îi afectează pe toți, deci e necesar să se ajute unii pe alții și să se axeze pe binele comunității întregi, și nu pe concurenţa între membrii săi. Cred că în România – și în culturile din Vest, în general, în ziua de azi – am ajunge mult mai departe dacă am putea să punem măcar din când în când binele comunității înaintea interesului personal. Concurenţa este benefică și are rolul ei în a ne motiva să progresăm și să devenim lideri într-un domeniu sau altul, dar trebuie să învățăm că nu se poate să te promovezi pe tine călcându-i în picioare sau nerespectându-i pe alții.

Tânăra astrofiziciană a început în anul 2006 să-și fructifice pasiunea pentru fotografie cu ajutorul blogului „Earth în Pink/ Pământul Roz“, alături de Norbert Werner, colegul și „partenerul în crime“, cum îl numește ea. De atunci, viața i-a purtat în călătorii fascinante prin întreaga lume, iar cei doi au imortalizat momentele în fotografii spectaculoase. Aurora și Norbert speră ca prin intermediul blogului să le insufle și cititorilor dragostea pentru astronomie și frumoasa noastră planetă.

Aurora Simionescu, membră a echipei Your Shot, a organizat o ședință foto în Kyoto, Japonia. În cadrul acesteia ea a reușit cu succes să fotografieze umbrelele de hârtie luminate, într-o pădure de copaci de bambus de la Templul Kodaiji. Capturarea acestor imagini nu a fost deloc ușoară. „Umbrelele de hârtie tradiționale iluminate au fost amplasate în jurul templului cu ocazia festivalului autumnal. Mi-a plăcut în mod special faptul că au adăugat o pată de culoare în acea pădure monotonă de bambuși. Din păcate, nu am avut un trepied la mine și a fost destul de dificil să surprind unghiul perfect stând întinsă pe pământ. Nu sunt nici prima, nici ultima care și-a murdărit hainele de dragul fotografiei“, povestește Aurora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.