Când va fi discutată solicitarea DNA privindu-l pe Gabriel Oprea

Biroul permanent al Senatului va discuta, miercuri, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, a anunțat președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.

Şedinţa conducerii Senatului a fost programată pentru ora 11.00.

Senatorii din Comisia juridică urmează să se reunească de marțea viitoare „încolo” pentru a discuta cererea DNA, potrivit liderului Senatului.

„Noi ne întrunim săptămâna viitoare, reîncepe activitatea parlamentară. Marți se întrunește Comisia juridică. Deci, de marți încolo, dar nu pot să dau o dată pentru raportul Comisiei juridice, însă, așa cum știți, nu durează foarte mult. Dosarul va fi tratat cu toată disponibilitatea. Nu vreau să folosesc termenul de ‘celeritate’, că nu mi se pare acesta cel mai important criteriu”, a precizat Tăriceanu.

Procurorii DNA solicită efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru „folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere”, dar și pentru „încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.