Când vom mai avea un cutremur mare în România

Activitatea seismică este normală, în prezent, în zona Vrancea și nu cred că în perioada imediat următoare vor mai fi cutremure de tipul celui din această noapte, ci mult mai mici, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, directorul onorific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu.

„Deocamdată nu este nicio problemă. Este o activitate seismică normală în zona Vrancea. Cutremurele de genul acestora, eu le pot numi nesemnificative pentru probleme mari, însă protecția populației este o problemă. Cutremurele din această clasă, cum au fost cele din ultimele ore, nu generează la rândul lor seisme foarte mari”, a precizat acesta.

Gheorghe Mărmureanu susține că în perioada imediat următoare nu se vor mai produce cutremure precum cel din noaptea de vineri spre sâmbătă, iar până la un cutremur mare „mai e un timp”.

„Vrancea asta nu doarme, văd că își caută de treburile ei. Sunt și eu curios ce vrea să facă. Asta este viața…Deocamdată eu sunt absolut optimist și nu cred că vor mai fi în perioada imediat următoare cutremure de tipul celui de azi-noapte, ci mult mai mici. Nu sunt Dumnezeu ca să spun, dar știu destul de multe pentru că sunt omul care a făcut partea seismică la Casa Poporului (Palatul Parlamentului n.r.), la Cernavodă, etc. Cutremurele mari nu au loc în fiecare zi, au loc la o anumită distanță în timp. Deocamdată mai e un timp până la un cutremur mare”, a explicat Mărmureanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.