Candidatură surpriză la șefia PSD

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță, recent ales șef al PSD București, a anunțat marți că va candida pentru șefia partidului la Congresul din octombrie.

„Candidez pentru funcția de președinte al PSD la scrutinul din 11 octombrie. (…) Este un moment important pentru România, este un moment crucial pentru PSD. Cel mai mare partid din România, care este la putere, care are prim-ministru, este într-o situaţie delicată. Premierul a avut prima înfăţişare ieri (referire la procesul lui Ponta – nr.), preşedintele interimar este condamnat în primă instanţă (referire la Dragnea – nr.), iar peste câteva zile avem alegeri”, a declarat Robert Negoiță, la sediul partidului.

„Nu ne putem permite acţiuni şi opţiuni riscante”, a apreciat liderul PSD București.

Edilul a menționat că l-a anunțat și pe Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, despre intenția sa de a candida.

„Nu-l deranjează, ne respectăm reciproc și competiția nu face altceva decât să stimuleze. Am o relație foarte bună cu Liviu Dragnea, îl respect pentru tot ce a făcut și pentru tot ce este. Dânsul nu și-a anunțat candidatura, eu am făcut-o”, a spus Negoiță.

Până acum și-au mai anunțat dorința de a candida la șefia PSD senatorii Șerban Nicolae și Daniel Savu. Liviu Dragnea nu a făcut încă un anunț oficial privind candidatura sa, dar este o chestiune de zile, potrivit informațiilor de la acest moment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.