Capodopere şi falsuri, experţi şi farsori

Să revenim la problema falsurilor pusă pe masă în articolul de săptămâna trecută. În licitaţiile publice, mai periculoase decât falsurile, înlăturate, evitate aproape total (cu o singură excepţie, cunoscută de toţi cei care vor s-o cunoască), sunt lucrările care nu au probe suficiente de autenticitate. Prea multe opere sunt prezentate fără pedigree, numai cu o „poezie”, o prezentare simpluţă despre artist – Tonitza, Luchian, Grigorescu, Mützner, Şirato, Iser, Paciurea, Medrea… –, fără referire la pictura sau sculptura concretă, care se vinde pe nişte sume excesiv de concrete. Fără provenienţă, fără istoric, fără un volum cu trimitere directă la obiect, fără confirmarea scrisă, şi nu verbală (cum obişnuia să procedeze regretatul Remus Niculescu pentru N. Grigorescu) a unui expert independent şi recunoscut pentru artistul în cauză. Iar preţurile sunt foarte mari, enorme faţă de lipsa de confirmări indiscutabile, juridic valabile.

E cunoscut şi recunoscut faptul că mai toate muzeele mari vest-europene – britanice, franceze, italiene… – au fost păcălite cu falsuri pentru artiştii mari din trecut. Să falsifice artişti români care au lucrat în secolul XIX sau XX, pentru marii profesionişti mondiali ai falsului e floare la ureche. Au la îndemână documentaţie, cataloage de expoziţii, operele din muzee, pot reinventa tablouri lipsă, continuă „creator” opera artistului. Au fost falsificaţi cu succes Leonardo da Vinci, Rafael, Tiţian, Rembrandt, Vermeer, Monet, Van Gogh, Gauguin. Pentru sume interesante, falsificatori foarte antrenaţi din Düsseldorf, Paris, Londra, Chişinău, Moscova pot crea opere fascinante ale clasicilor artei româneşti, pe care zişii lor autori nu le-au văzut niciodată. Cum ne apărăm de asemenea nenorociri ? Cu cataloage luxoase de licitaţie, pe hârtie satinată, cu ritualuri de licitaţie care imită provincial marile case occidentale ? Cu fonfăieli şi cu gargariseală ?

Poliţia îi caută pe falsificatori – când îi caută, dacă îi caută – în Drumul Taberei sau Balta Albă din Bucureşti, în vreun sat din nordul Transilvaniei, dar ei sunt de cele mai multe ori la Paris, Londra şi New York. Pe lângă cei care lucrează bine mersi şi la Bucureşti, în excelentă colaborare cu „negustorii” care le răspândesc mizeriile.

În ultimii 7-8 ani s-au vândut sute, mii de tablouri şi sculpturi nu tocmai verificate de la 5 000 de euro până la 70-80 000 de euro, fără să le putem numi de-a dreptul falsuri – şi pentru a afirma aşa ceva ai nevoie de probe – dar, indiscutabil, neexpertizate profesional, după toate regulile. În lumea occidentală, de unde am preluat aceste apucături ale colecţionatului şi licitaţiilor publice, asemenea obiecte de artă – pictură, sculptură, artă decorativă, desene, acuarele, gravuri… – se vând la preţuri mari sau foarte mari numai însoţite de probe venind din cataloage raisonnés, cu experţi specializaţi în unul sau, cel mult, doi-trei artişti, care confirmă în scris (nu verbal), şi deci răspund în faţa legii, cu reputaţia şi cu banii lor, că e vorba chiar de acea lucrare, care e, bineînţeles, autentică. Cu documente de provenienţă care merg uneori până la atelierul artistului, cu succesiunea colecţiilor din care a făcut parte opera de artă, cu starea de conservare descrisă minuţios (de pildă, un Rembrandt excesiv de restaurat, dar autentic poate valora de zece ori mai puţin, poate şi de mai multe ori, decât unul bine conservat).

Istorioare copiate din biografii ale lui Tonitza, Ressu, Dărăscu, Theodorescu-Sion, fără referire expresă la chiar obiectul pus în vânzare nu au nici o valoare, ba chiar sunt binişor ridicole. Sau poate că au o valoare pentru nişte colecţionari care au făcut peste noapte milioane de euro şi trebuie să aibă şi ei o mică idee, o poveste despre artistul pe care l-au cumpărat ca să se poată lăuda colegilor într-ale corupţiei. Asemenea colecţionari nu au vreme de citit cărţi, marile afaceri cu statul îi aşteaptă presant.

Repetăm : nu vorbim acum de falsuri caracterizate. Vorbim de obiecte de artă aflate „în limburi”, într-un purgatoriu al expertizei : ele pot fi autentice, dar au nevoie de o confirmare, una care nu se poate obţine decât respectând riguros procedurile agreate de toată lumea occidentală, lume care a inventat domeniul acestui tip de plasament şi care are o îndelungă tradiţie, obligatoriu de asimilat. Cum se procedează în cazuri similare la Paris sau la Londra, două mari capitale ale comerţului de artă, alături de o a treia, New York-ul ? Asemenea obiecte, cele fără o expertiză încheiată – picturi, sculpturi, acuarele, desene etc. –, unele nesemnate, fără mărci de atelier, sunt prezentate ca „atribuite” în cazul în care prezumţia de autenticitate e foarte puternică şi deja bazată pe argumente uşor de prezentat, dar lipsite de expertul pentru artist, lipsite de catalogul ştiinţific al operei artistului sau de o probă materială indiscutabilă (menţiuni în testamente şi liste succesorale sau altele) că opera îi aparţine fără dubiu artistului.

Pentru arta de până la 1840, arta clasică, marea artă „veche” („old masters”), se folosesc etichete ca : „atelierul lui…”, „şcoala lui…”, „în genul/gustul/maniera lui…”. Sau, mai vag, „Şcoală franceză de secolul cutare”, „Şcoală italiană din oraşul sau regiunea cutare, secolul cutare” etc. Pentru operele produse începând cu marea revoluţie eliberatoare (şi de şcoala severă a tradiţiei) impresionistă, se folosesc etichete mai simple : „Şcoală impresionistă”, „Şcoală modernă”, „Şcoală europeană”, „Şcoală românească” etc. Sau se sugerează discret o posibilă atribuire printr-o notă de subsol : „a fost atribuit lui cutare de către cutare” etc., etc. Se înţelege sau ar trebui să se înţeleagă că pentru asemenea prezentări preţurile sunt mult mai potolite, mult mai mici. Ceea ce nu împiedică cumpărătorul, care nu o dată ştie mai mult decât vânzătorul (casa de licitaţie), să plătească, în focul licitaţiei, mult mai mult. Şi nu se mai poate întoarce împotriva casei de licitaţie, care şi-a prezentat corect produsul şi nu l-a înşelat asupra calităţii mărfii.

Marele jaf al privatizărilor, al retrocedărilor frauduloase, început prin 1998, se caracterizează în domeniul comerţului de artă prin saltul mortal direct la marile preţuri, „occidentale”, fără cercetare, fără cataloage ştiinţifice, albume serioase, biografii temeinice ale artiştilor comercializaţi, cu experţi şi negustori improvizaţi, dar cu gură mare, foarte grăbiţi să recupereze timpul pierdut în şedinţe de partid. E mult mai rentabil să vinzi tablouri şi sculpturi la preţuri colosale decât să te chinui o viaţă întreagă, în sărăcie, credinţă şi onestitate, cu ordonarea vieţii şi operei unui artist dispărut de mult.

Ca în toate celelalte domenii, de la afaceri la doctorate, s-a trecut direct la culegerea roadelor înainte de a produce instrumentele necesare pentru a o face cinstit, fără riscuri şi DNA, conform tradiţiei. Miniştrii Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi, şefa antimafia Alina Bica, ca şi numeroşii lor colegi, deja sau în curs de a fi încarceraţi, au fost la timpul lor un fel de experţi improvizaţi. Chiar şefi peste experţi, deşi nu erau decât absolvenţi mediocri ai unor facultăţi de tranziţie ! Şi oare câte active toxice în opere de artă cu autori nu foarte bine precizaţi se găsesc în seifurile de valori ale băncilor tranziţiei româneşti ? Câte tablouri discutabile au intrat în muzee ? (Retrocedările de mari colecţii constituie un subiect aparte, necercetat încă de DNA. Nu întâmplător avocaţii care au lucrat la aceste retrocedări sunt adesea aceiaşi care s-au ocupat de retrocedările frauduloase de case şi terenuri.) Despre colecţiile private, mai bine ne mărginim la ce am spus până acum…

Experţii generalişti sunt oameni foarte curajoşi, dacă nu sunt cumva mai degrabă perfect iresponsabili. O vorbă veche, care vine poate din Evul Mediu, spune că experţii de artă sunt ca poliţiştii. Cum aşa ? Poliţiştii ar fi doar nişte hoţi rataţi care, pentru că nu mai îndrăznesc să fure, s-au pus să-i prindă şi să-i lege pe hoţii încă practicanţi. Tot aşa ar fi şi experţii de artă faţă de negustorii din domeniu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.