Capodoperele unui pionier al avangardei, la Basel

”În Tahiti am putut să ascult liniştea frumoaselor nopţi tropicale, să ascult dulcea muzică murmurată de inima mea în armonie cu fiinţele misterioase din anturajul meu. În sfârşit liber, fără grija banilor, puteam să iubesc, să cânt şi să mor”, scria Paul Gauguin.

Fundaţia Beyeler îl prezintă pe Paul Gauguin, unul dintre artiştii cei mai celebri şi mai fascinanţi. Tabourile novatoare ale lui Gauguin, veritabile icoane ale artei moderne, fac parte dintre cele mai preţioase comori ale lumii. Prin culorile lor strălucitoare şi formele elementare, el a revoluţionat arta şi continuă să entuziasmeze privitorii de azi.

Nafea faa Ipopipo (Când te vei căsători), pictura cel mai scump vândută

Expoziţia arată, de asemenea, autoportretele atât de diverse ale lui Gauguin, cât şi tablourile vizionare şi spirituale datând din timpul sejurului său în Bretagna. Parcursul expoziţiei acordă un rol preponderent pânzelor celebre pe care Gauguin le-a creat în Tahiti: femei senzuale, adesea acompaniate de animale simbolice, în peisaje idilice.

Artistul celebra idealul său, al unei lumi exotice intacte, într-o perfectă armonie.

Aha oe feii (Tu eşti geloasă)

Arearea, pictură aflată la Muzeul Orsay

Creaţiile unice ale lui Gauguin vorbesc de liniştea unui Paradis terestru pierdut, ele evocând viaţa agitată a unui artist între culturi, determinată de pasiunea şi setea de aventură.

Dezgustat de mediile artistice pariziene, Gauguin se decide să exploreze Bretagna, mai aproape de natură. El utilizează culori pure şi luminoase care alternează puternice contraste. Spre deosebire de impresionişti, Gauguin nu caută a reproduce suprafeţele perceptibile ale realităţii. El se situează dincolo de vizibil. Un grup de artişti, cunoscut sub numele de Şcoala de la Pont Aven se adună în jurul său. În Bretagna, Gauguin pictează peisaje idilice şi scene ale vieţii rurale, de la reprezentările sacre, veritabil noi, la autoportretele complexe care relevă artistul sub diferitele sale faţete.

Femei tahitiene

Gauguin se năştea în Paris, în 1848. Tatăl său, Clovis, era un jurnalist republican, iar mama sa, fiica unui pictor, André François Chazal. La sosirea la putere a lui Louis Napoleon, familia părăseşte Franţa şi emigrează în Peru. După moartea tatălui, mama sa se retrage în Lima, iar după izbucnirea războiului civil din Peru, se reîntorc la Paris, unde mama sa lucrează croitorie.

Urmează o perioadă agitată din viaţa sa, în care este şi marinar de război, călătoreşte până la Cercul Polar, este consilier financiar la Bursă, timp în care descoperă şi pictura impresionistă şi frecventează Academia Colarossi.

Femeie cu evantai

Descoperindu-şi dragostea pentru pictură este admis la Salonul de toamnă, unde expune o lucrare, apoi închiriază un atelier în Montparnasse. În 1879 este invitat de Degas şi Pissarro pentru a participa la cea de a patra expoziţie a impresioniştilor. Câştigând bani în speculaţii bursiere, îi investeşte în opere de de Pissarro, Manet, Cézanne, Renoir şi Monet. Îl cunoaşte pe Cézanne şi face primele achiziţii de la Galeria Durand-Ruel.

Orana Maria

Rupe Rupe, Culegerea fructelor, lucrare aflată la Muzeul Puşkin

Anul 1883 înseamnă decăderea sa din punct de vedere financiar. Gauguin se instalează împreună cu familia la Rouen, unde speră să-şi vândă din tablouri, dar eşuează. După o expoziţie la Copenhaga, care este închisă după câteva zile, care marchează un nou eşec, Gauguin pleacă în Bretagne, unde se retrage în colonia de artişti de la Pont-Aven şi începe să creeze piese de ceramică. Reîntorcându-se la Paris, îl cunoaşte pe Vincent Van Gogh şi începe să anvizajeze o călătorie la Tropice în 1887, an în care se şi îmbarcă, alături de pictorul Charles Laval, pentru Panama şi Martinica, unde realizează un număr important de desene şi picturi. În 1888 se detaşează de Impresionism şi elaborează un nou stil pictural, calificat drept Sintetism, care exprimă primele capodopere caracteristice. În acelaşi an, se întâlneşte cu Van Gogh la Arles, lucrând alături d el. Apoi, din nou la Paris. În 1889 expune la Cafe des Arts din Paris, în timpul Expoziţiei universale.

Vairumati

I Raro te oviri

Vânzând la o licitaţie de la Hôtel Drouot câteva dintre lucrările sale, îşi strânge bani pentru a pleca în Pacific. În aprilie se îmbarcă din Marsilia pentru Tahiti, unde realizează un număr important de picturi, având-o alături pe tânăra polineziană Teha’amana.

Victimă a unei crize cardiace, este spitalizat, iar situaţia sa financiară se agravează începând din 1892.

După ce îşi rupe glezna, în timpul unei altercaţii, este din nou spitalizat, iar la întoarcerea în Paris, constată că metresa sa, Annah, o tânără dansatoare din Java, a dispărut golindu-i apartamentul. Se îmbarcă din nou, pentru a doua călătorie în Polinezia, unde realizează o nouă serie de splendide lucrări. Urmează multe tentative de sinucidere.

Manao Tupapau

În sfârşit, în 1900, are un moment de respiro când îl cunoaşte pe negustorul de artă Ambroise Vollard, care îi vinde câteva pânze.

În 1901 se instalează în Insulele Marchize, unde realizează ultimele opere majore. Îşi construieşte o cabană, Maison de Jouir, alături de o tânără femeie, dar crizele de alcoolism se înmulţesc….

Moare singur, în cabana sa, şi este îngropat în cimitirul din Hiva Oa.

Mata mua (În timpurile vechi), din Muzeul Thissen-Bornemisza

După MoMA de la New York (Metamorphose din 2014) şi Tate din Londra în 2010 (Gauguin creator al miturilor), se părea că totul s-a spus despre acest gigant. În acelaşi timp, o retrospectivă completă nu a fost anvizajată după 1989, după expoziţia de la Paris de la Galeria Naţională de la Grand Palais. Expoziţia Atelierul Tropicelor, prezentată la Grand Palais în 2003, pe acelaşi subiect, părea o ocazie de a etala operele dificile ale acestuia, ca şi marele tablou-testament din anii 1897-1898, De unde venim? Cine suntem? Către ce mergem? de la Muzeul de Artă din Boston, şi acum la Basel în Elveţia. Expoziţia Fundaţiei Beyeler nu are ambiţia de a fi exhaustivă. O călătorie prin capodoperele unice provenind din marile muzee şi remarcabile colecţii particulare ale lumii se concentrează pe perioada de maturitate a lui Gauguin, când artistul şi-a găsit stilul personal. Şase ani de muncă intensă, o investiţie masivă în istoria Fundaţiei. Din păcate, frumosul tablou Nafeea Foa Ipoipo (Când te vei căsători), ce făcea parte din colecţia lui Rudolf Staechelin, aflat până nu de mult în depozitul de la Kunstmuseum din Basel, a fost vândut pentru suma de 300 de milioane de dolari în Qatar, devenind astfel cea mai scumpă pictură din toate timpurile. Când, în 1897 s-a salvat dintr-o tentativă de sinucidere, Paul Gauguin nu avea bani nici pentru a-şi plăti spitalul. În urmă cu şase ani încasase mai puţin de 10.000 de franci din vânzarea la o licitaţie de la Paris a 30 dintre tablourile sale. A murit sărac şi disperat.

Femei din Tahiti pe plajă

Iată că acum, la sfârşiul lunii februarie, un tablou al său a fost adjudecat pentru o cifră astronomică de către Rudolf Staechelin, un ex-funcţionar de la Sotheby’s, care a cumpărat pentru emirul Qatarului pentru 265 de milioane de euro, echivalentul a 300 de milioane de dolari, lucrare pe care acesta n-o va avea decât în ianuarie 2016 pentru că până atunci va fi expusă la Fundaţia Beyeler de la Basel, apoi la Reina Sofia din Madrid şi la Phillips Collection din Washington. Ca şi alte 20 de opere ale colecţiei Staechelin, această pânză a fost expusă la Kunstmuseum din Basel.

Femeie cu evantai roşu

Cavaleri pe plajă

Atunci când Fundaţia a adus un omagiu marelui artist Ernst Beyeler, galeristul a vândut operele lui Gauguin şi colecţia Fundaţiei a fost prezentată admiratorilor artistului, de la Bonnard la Picasso şi Matisse, fără a mai enumera frumoasele exemplare de artă oceanică. Între moşteniri şi surse lipsea piatra cea mai importantă a maestrului. Lux, calm şi voluptate. Trei cuvinte sunt înscrise în caietele lui Renzo Piano pentru Ernst Beyeler. De fapt o nouă lume în pictură. Sunt trei cuvinte împrumutate de la Baudelaire de către Gauguin, cel care a venit să caute în Tahiti un Paradis pierdut al Occidentului. Liniştea sa de o inocenţă dispărută, de un primitivism urcă de fapt până la perioada bretonă. El evoca în pânzele sale tot ceea ce fusese întrerupt în cinci secole de iluzionism: La Vision du sermont (1888) este cel pe care s-a sprijinit Albert Aurier, tânărul critic de 25 de ani, care s-a definit ca un reprezentatn al simbolismului în pictură în 1891, în Mercur de France. Opera de artă, scrie el, trebuie să fie ”idealistă, pentru că idealul său unic va fi expresia ideii; simbolistă pentru că ea exprimă această idee în diferite forme, sintetică, pentru că ea descrie formele, semnele după un mod de înţelegere general”.

Christul Galben

Gauguin exprima aceste lucruri într-un mod simplu într-o scrisoare trimisă pietenului său Emil Schuffenecker, la începutul anului 1888: ”Iubesc Bretagne pentru că acolo găsesc sălbaticul, primitivul. Atunci când saboţii mei răsună pe solul de granit, aud acel sunet surd, mat şi puternic pe care îlcaut în pictură”. Dar, în acelaşi fel, şi într-o altă corespondenţă a sa din 154 august 1898. ”O părere. Nu copiaţi prea mult după natură Arta este o abstracţie”. Acest ideal fondat pe cuvintele sintetism, estetică simplă şi decorativă, dar şi primitivism, Gauguin le va căuta în Tahiti în timpul celor două sejururi ale sale din 1891 şi 1901, apoi în Insulele Marchize până la moartea sa în 1903. Descoperirea insulelor nu schimbă nimic fundamental în stilul său şi în sursele artistului. Ba, mai mult, ne face să înţelegem în această expoziţie, ca într-o fabuloasă carte multimedia interactivă, că Gauguin nu a avut ca scop fidelitatea faţă de cultura maori. Modele occidentale şi tahitiene se amestecă cu exemplele asiatice din China în Japonia. Cum să nu te gândeşti la emailurile cloisonnes în faţa unei frumoase pânze precum Aha oe feii? (Tu eşti geloasă?), în acelaşi fel ca la gravurile japoneze cu compoziţii subtile şi îndrăzneţe.

De unde venim, Ce suntem, unde mergem

Ta matete, 1892

Aceste splendori ascund un Paradis pierdut, reconstituit cu mare rijă. El scria soţiei sale: ”Solul tahitian devine cu totul francez puţin câte puţin şi tot ceea ce era vechi în lucruri dispare. Noi, misionarii, am adus multă ipocrizie furând o parte din poezie, fără a pune la socoteală variola care a invadat întreaga rasă”. În tabloul său Maison de jouir (Casa bucuriei), după cel de al doilea sejur tahitian, nu ezită de a-şi primi vizitatorii cu sculpturi reprezentându-l pe Pere Paillard, numit şi Monseigneur Martin, acompaniat de Therese. Aşa cum rezuma Matisse, ”Paradisul nu poate să fie decât o pictură şi pictura nu poate fi decât paradisul”.

Ţărănci bretone

La Fundaţia Beyeler, 50 de capodopere relevă actualitatea limbajului pictorului avangardist Gauguin, marele pionier francez al artei avangardei. Se poate spune că Gauguin continuă a fi un autor particular contemporan, dincolo de un mit absolut al artei. Directorul Fundaţiei, Sam Keller, a reuşit în şase ani de muncă a pune alături peste 50 de capodopere provenind din prestigioase colecţii private şi ale muzeelor importante ale lumii, precum Orsay din Paris, Art Institute din Chicago, MoMA din New York, Puşkin din Moscova, Wallraf-Richards din Koln şi Tate din Londra. Toate aceste opere selectate de el demonstrează principalele faze ale aventurii creative a lui Gauguin. Se începe cu perioada cea mai specifică, impresionistă, semnată de influenţa prietenului său Camille Pissaro şi cu participarea sa la cinci expoziţii între 1876 şi 1886. Apoi, o altă secţiune se ocupă de întoarcerea sa către Simbolism, la sfârşitul anilor 80, după şederea în Bretagne, când devine figura carismatică a Şcolii de la Pont Aven, formată de pictori ca Emile Bernard, Paul Seruisier, Meyer de Haan. Într-o scrisoare trimisă prietenului său Schuffenecker din 1888 scria: ”Îţi dau un sfat. Nu copia prea mult natura. Arta e o abstracţie. Ia din natură numai privind la ea. Şi să te gândeşti mai mult la creaţie decât la rezultat. Este simgurul mijloc pentru a te ridica către Dumnezeu, făcând ceea ce Divinul nostru maestru a creat”. Şi pentru a reda pictura în forma cea mai autentică şi esenţală, Gauguin s-a inspirat din arta populară bretonă, în particular din Calvarurile în piatră, înfruntând temele religioase. Între picturile bretone expuse se află pe de o parte acel faimos Christos Galben, Lupta lui Iacob cu îngerul, unde enigmatica scenă biblică apare ca o viziune a unei câmpii roşii cu femei bretone care se roagă, îmbrăcate în costume tradiţionale.

O lume exotică care se naşte din fuziunea între natură şi cultură, misticism şi erotism

Viziunea jurământului

O retrospectivă importantă a lui Paul Gauguin la Fundaţia Beyeler din Basel se află deschisă până în 29 iunie.

Dar partea cea mai fascinantă şi spectaculoasă a expoziţiei este aceea dedicată zilelor în care acesta a stat în Polinezia franceză. Artistul, după ce şi-a vândut la licitaţie un anumit număr de pânze, în 1891, se mută în Tahiti, unde rămâne doi ani. La întoarcerea la Paris, expoziţia sa de la Durand/Ruel (unde a vândut numai 10 pânze) a creat polemici, dar îşi capătă legenda de ”artist sălbatic”, un mit alimentat de el însuşi în publicaţia Noa Noa. În 1895, pleacă din nou către Tahiti, unde rămâne până la sfârşitul lui 1901, după care se îndepărtează şi merge către Hiva Oa, în Insulele Marchize, unde a şi murit la 8 mai 1903.

Autoportret cu Christ galben

Retrospectiva organizată de negustorul Ambroise Vollard la salonul de Toamnă din 1904 marca definitiva consacrare postumă. Fuga de civilizaţie şi căutarea fericirii au fost un tragic faliment (format din dificultăţi economice, boli, alcoolism, tentative de sinucidere, marginalizare), dar vikiunea utopică a luat forme minunante în compoziţiile sale în care celebra idealul edenic al unei lumi exotice, contaminate de naşterea dintre armonia dintre natură şi cultură, dintre valorile mistice şi tensiunile erotic, între vis şi relaitate. O lume care a avut ca scenarii peisaje idilice de o mare frumuseţe cromatică Wahine de frumsueţi senzuale, cu animale şi misterioase prezenţe ancestrale. Între lucrările prezentate pot fi citate Parau api (Fete aşezate, o minunată alegorie a abundenţei şi a fertilităţii în natură), prin marea pânză Strângerea fructelor (Rupe, Rupe) şi Triumful Cavalerilor pe plajă. Pentru cei care privesc cu atenţie aceste picturi, deşi în aparenţă se poate vorbi de lucrări polineziene prin limbaj, în realitate este vorba de o sofisticată elaborare stilistică care are diferite rădăcini în clasicismul simbolist al lui Puvis de Chavanne, dar şi în arta budhistă şi în cea egipteană. Împreună cu picturile etalate pe pereţi, expoziţia prezintă un semnificativ grupaj de sculpturi în ceramică şi lemn, inspirate de iconografia sculpturilor oceanice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.