Caracatiţa verde îşi extinde tentaculele în centrul României (II)

O societate comercială privată din Harghita a pus stăpânire pe judeţul Mureş

Dorim să facem cunoscut modul în care o societate comercială, privată, din judeţul Harghita, Societatea Comercială Ocolul Silvic de Regim GheorgheniS.A., condusă de Dr. Ing. Melles Előd, a ajuns să obţină administrarea a peste 165.000 de hectare de teren, în judeţul Mureş, fiind înlăturată printr-o aşa-zisă „licitaţie” Direcţia Silvică Mureş, care deţine capacitate tehnică (sedii de administrare,mijloace de transport, utilaje etc.), capacitate ştiinţifică (studiile şi calificarea personalului, proiecte în derulare, experienţă în domeniul conservării biodiversităţii, bază materială pentru realizarea de studii şi cercetări, exestenţa unui institut de cercetări în cadrul RNP, numit ICAS), capacitate financiară (profitul realizat, proiecte europene finanţate), parteneri actuali şi potenţiali, colaboratori şi specialişti în studii ştiinţifice, necesare unei gestionari judicioase a unui areal atat de vast acoperit cu paduri (fiind pe primul loc în ţară la veniturile obţinute din vânzarea masei lemnoase), primind la licitaţia amintită punctaj ,,zero” la partea de infrastructură.

La începutul anului 2010, mai precis în data de 20 ianuarie, Borbely Laszlo, ministrul Mediului şi Pădurilor la acea vreme, a emis un Ordin al Ministrului, nr.55/20.01.2010, prin care Situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu necesită structuri proprii de administrare. Cu alte cuvinte, situl de interes european, care până la acea dată nu avea structuri de administrare reglementate prin legislaţia românească, va fi administrat de către UN CUSTODE.

Prin această şmecherie, Parcul natural Defileul Mureşului Superior, cu suprafaţă de 9.146 de hectare, în perimetrul căruia sunt incluse casele, curţile oamenilor, bisericile, şcolile, primăriile, fâneţele, păşunile, cimitirele şi pădurile oamenilor din comunele Deda, Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni, parc ce face parte din Situl Natura 2000 ,,Călimani-Gurghiu”, şi-a deschis porţile spre o administrare străină de judeţul Mureş.

Practic, acest Ordin, făcut, să zicem, cu dedicaţie specială, reglementa faptul că cine va lua în administrare Parcul natural Defileul Mureşului Superior va atrage automat în administrare Situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu, practic 136.000 de hectare, în mare parte suprafaţă împădurită, din masivele Călimani şi Gurghiu.

Din acest moment lucrurile s-au derulat cu repeziciune.

Intră brusc în joc Societatea Comercială Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, condusă de Dr. Ing. Melles Előd.

La numai câteva zile, Ministerul Mediului, condus de acelaşi Borbely Laszlo, scoate la licitaţie dreptul de administrare a Parcului Natural Defileul Mureşului Superior. La licitaţia au participat Direcţia Silvică Mureş, care administra fondul forestier din Defileul Mureşului şi din Valea Gurghiului, şi Societatea Comercială Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni S.A., condusă de Dr. Ing. Melles Előd.

Cei de la Gheorgheni şi-au pregătit foarte minuţios dosarul, cu mult timp înainte de data licitaţiei, pentru a nu da nici o şansă DS Mureş, avantajaţi fiind de copierea efectivă a dosarului Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, schimbând numai denumirile şi valorile.

Dr. Ing. Meles Elod a depus în data de 29.01.2010 (la numai 9 zile de la publicarea Ordinului nr. 55 al ministrului Mediului, Laszlo Borbely), înainte de data licitaţiei, documentaţia de solicitare a dreptului de administrare a Parcului Naţional Defileul Mureşului Superior, „cu includerea Sitului Natura 2000 SCI Călimani-Gurghiul şi SPA Depresiunea Gurghiului”, documentaţie înregistrată la Ministerul Mediului şi Pădurilor, pe atunci, cu nr. 46688/29.01.2010.

Printre documentele din dosarul cu documentaţia de atribuire, administratorul Societăţii din Gheorgheni a făcut o prezentare detaliată a obiectului de activitate a societăţii pe care o coordonează, prezentare încheiată în data de 28.01.2010, în care precizează:

,,Majoritatea suprafeţelor administrate sunt situale în SPA Depresiunea şi Munţii Giurgeului. O mare suprafaţă de teren ce urmează a fi retrocedată către foştii proprietari (fam. Bethlen, Elteto, Kemeny, Farkaş, S.C.Gudeamesterhaza S.A., Societatea Anonimă de Silvicultură Ardeleană), în conformitate cu înţelegerea între conducerea societăţii noastre şi reprezentanţii proprietarilor va fi dată în administrare S.C. Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni S.A, iar această suprafaţă de 44.500 hectare de pădure acoperă circa 65 la sută din Parcul Natural Defileul Mureşului Superior şi o marte parte din SCI Călimani- Gurghiu… Din aceste considerente dorim ca activitatea de administrare durabilă a pădurilor, în conceptul regimului silvic să respecte şi acţiunile, care sunt necesare şi care se propun pentru realizarea protecţiei active ai acestor arii protejate pe care le solicităm pentru a ne fi atribuite în administrare”.

Degeaba Direcţia Silvică Mureş a depus ulterior contestaţie la această licitaţie şi a trimis numeroase memorii la Ministerul Mediului şi Pădurilor, căci rezultatul licitaţiei nu a mai putut fi schimbat, deoarece Ministerul Mediului era condus de Laszlo Borbely.

În consecinţă, Ministerul Mediului încheie cu Dr. Ing. Melles Előd şi societatea pe care o conduce Contractul de administrare nr. 6/18.03.2010, pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire.

Practic, au intrat pe mâna celor de la Gheorgheni toate proprietăţile particulare din cele patru comune mureşene, plus 136.000 hectare de pădure din judeţul Mureş, proprietate a statului român, în mare parte revendicată de urmaşii şi aşa-zişii urmaşi ai celor enunţaţi mai sus.

Văzându-se stăpân pe această suprafaţă imensă, Dr. Ing. Melles Előd a început să perceapă oamenilor taxe pe proprietăţile lor, a început să împartă avize de mediu fără nici o acoperire legală, fără aprobarea Consiliului Ştiinţific şi a Consiliului Consultativ, victimă căzându-i chiar Direcţia Silvică Mureş, care nu mai putea să facă nici o mişcare fără acordul celor de la Gheorgheni. Mai mult, acele taxe au fost încasate în afara cadrului legal, anterior publicării OM NR. 1142/23.07.2010 şi după data publicării deoarece acest act normativ prevede în cadrul metodologiei de la art. 2 că acest sistem de tarife se poate institui potrivit Planului de Management şi a Regulamentului, avizate, care trebuiau elaborate în maximum 2 ani de la semnarea Contractului de administrare conform OUG nr. 57/2007, stipulări nerespectate nici până astăzi de către custode.

Nemulţumirile cetăţenilor s-au amplificat deoarece cei de la Gheorgheni le percepeau şi le percep taxe cuprinse între 300 şi 900 lei pentru proiecte minore, cum ar fi: anexe gospodăreşti, coteţ de porci, wc-uri etc., în timp ce Agenţia de Protecţie a Mediului Mureş, instituţie a statului român, percepea pentru aceleaşi avize doar 100 lei!

Orice solicitare privind eliberarea avizului de mediu pe raza Parcului Natural Defileul Mureşului Superior şi a Sitului Natura 2000 se lovea de refuzul lui Meles Elod, doar fiindcă unele persoane care solicitau aceste avize de mediu sau anumite proiecte făceau parte din categoria celor care încurcau planurile lui şi ale susţinătorilor amintiţi.

Mai amintim că, după semnarea Contractului de administrare nr.6/18.03.2010, cei de la Gheorgheni au prezentat componenţa Consiliului Ştiinţific al Administraţiei Parcului Natural Defileul Mureşului Superior. Iată câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific: Dr. Ing. Abran Peter – APM Mureş, Ing. Both Jozsef – APM Harghita, Dr. Ing. Melles Előd – SCOS de Regim Gheorgheni S.A., Ing. Cenger Călin – APM Mureş, Ing. Mihul Maria – WWF România, Papp Tamas – Grupul Milvus, Ing. Pop Sorin – Direcţia Silvică Mureş, Ing. Korpos Attila – Director al APNDMS Gheorgheni, Oroian Silvia – Facultatea de Farmacie Târgu Mureş.

Această Administraţie, numită, pe scurt APNDMS, a constituit-o Dr. Ing. Meles Elod, ca o subunitate a S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, subordonată acestuia, şi nu ca o administraţie distinctă, cu personalitate juridică proprie, subordonată Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, aşa cum prevăd reglementările OUG nr. 57/2007.

Cu alte cuvinte, în loc ca Ministerul Mediului, prin structurile sale, să controleze administraţia Parcului Natural Defileul Mureşului Superior, privind legalitatea actelor emise de aceasta, privind respectarea sau nerespectarea angajamentelor asumate prin Contractul de administrare, privind legalitatea amenzilor instituite de aceasta, Administraţia (APNDMS) este controlată de creatorul şi stăpânul ei, Dr. Ing. Melles Előd, administratorul S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA.

Un lucru foarte important de menţionat este faptul că în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr.49/2011, Administraţia Parcului Natural Defileul Mureşului Superior este obligată să aibă, în afară de Consiliul Ştiinţific, şi un Consiliu Consultativ, compus din reprezentanţi ai Parcului, ai mediului, ai administraţiilor locale şi ai administratorilor sau proprietarilor de terenuri.

Din păcate, din acest Consiliu Consultativ se pare că nu fac parte nici unul din primarii comunelor din Parc şi nici un reprezentant al proprietarilor, deşi aceştia au incluse suprafeţele proprietăţilor în procent de sută la sută în perimetrul Parcului!

Atât documentaţia ştiinţifică prin care s-a declarat Parcul Natural Defileul Mureşului Superior, cât şi componenţa Consiliului Ştiinţific, mai sus enumerat, au fost trimise Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, din cadrul Academiei Române, spre avizare.

În baza avizelor primite nr.1098/CJ/25.04.2006 şi nr. B 1.752/04.04.2006 „PROTECTORII NATURII” se justifică că Parcul este legal constituit, având avizul Academiei Române, neexistând până în momentul actual studii ştiinţifice care să combată studiile avizate de Academia Română.

Se pare că şi Academia Română a fost dusă în eroare prin studiile prezentate spre avizare de către elaboratorii acestora, deoarece aceste studii pe hârtie nu corespund cu realitatea din teren.

Ne punem întrebarea care sunt speciile rare protejate, cele din curţile oamenilor din perimetrul Parcului, adică găinile, porcii şi vacile, sau cele care sunt în pădurile lăsate în afara perimetrului Parcului, revendicate de urmaşi şi aşa-zişi urmaşi ai foştilor grofi unguri, adevăratele habitate fiind în intravilanul localităţilor sau în păduri?!

La finele anului 2012, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, în baza unui act adiţional la Contractul nr.6/2010, i-a mai făcut cadou lui Meles Elod aproximativ 30.000 hectare de pădure din judeţul Mureş.

S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, pe baza acestor arii naturale protejate, înfiinţate în anul 2007, fără nici un fel de înştiinţare sau consultare a proprietarilor, ajutat de către susţinători importanţi, a obţinut la finele anului 2010 un Proiect în valoare de 2,5 miloane euro, finanţat din fonduri europene, intitulat „Managementul integrat al Parcului Natural Defileul Mureşului Superior şi al ariilor protejate anexe”, deşi aceştia aveau obligaţia, asumată prin Contract, să realizeze Planul de management al Parcului până în anul 2012.

Tot în perioada 2010-2012, APM Mureş în parteneriat cu Direcţia Silvică Mureş au implementat un proiect finanţat prin Programul LIFE+ al Comisiei Europene intitulat „Asigurarea unei stări favorabile de conservare pentru habitatele prioritare din SCI Călimani-Gurghiu”. Valoarea acestuia este de 941.620 euro, din care contribuţia Comisiei Europene a fost de 705.744 euro (74,95%), iar restul a fost asigurat din bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor. Prin acest Proiect s-a urmărit reconstrucţia habitatelor din Situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu. A.P.M. Mureş a susţinut faptul că cu aceşti bani a făcut reconstrucţie ecologică a tufărişurilor de jneapăn şi bujori de munte, a reabilitat pajiştile alpine din Călimani, a refăcut habitatul pădurilor aluviale în Defileul Mureşului Superior (în Parcul Natural administrat de cei de la Gheorgheni).

Acest Proiect s-a lansat oficial, cu mult fast, printre cei prezenţi la lansare fiind şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, foşti sau actuali parlamentari, Dr. Ing. Melles Előd, şi alţii care susţin că nu au de-a face cu S.C.Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA.

Deşi Agenţia de Protecţie a Mediului Mureş afirmă prin adresa nr. 2621/16.04.2013 că proprietarii ar fi primit compensaţii 300 euro/hectar/an, banii nu au ajuns în buzunarele sau conturile acestora, fiind canalizaţi pe proiecte care nu au dezvoltat zona sub nici un fel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vasile Gotea 5 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.