Care este legătura dintre creier şi numărul prietenilor
 

Un nou studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Oxford în colaborare cu cei de la Universităţile din Liverpool, Manchester şi Edinburgh, demonstrează că această regiune a creierului este mai dezvoltată la persoanele care au un număr mare de prieteni.

Studiul, citat de descopera.ro, sugerează că avem nevoie să deţinem un set de capacităţi cognitive pentru a ne menţine un anumit număr de prieteni. Aceste capacităţi sunt descrise de oamenii de ştiinţă drept mentalizare, abilităţi prin care o persoană poate intui ce gândesc cei din jurul său. Dezvoltarea acestor capacitîţi, extrem de importante în gestionarea relaţiilor şi efectuarea comunicării, este determinată de mărimea cortexului prefrontal orbital.

În studiu au fost implicaţi 40 de voluntari ai căror creieri au fost observaţi cu ajutorul tehnicilor de imagistică. Astfel li s-a putut măsura dimensiunea cortexului prefrontal, parte a creierului implicată în gândire. Mai departe, participanţii au fost rugaţi să întocmească o listă a tuturor persoanelor cu care au socializat în ultimele 7 zile, iar ulterior au fost supuşi unui test pentru a li se determina capacitatea de mentalizare.

Rezultatele au indicat că cei care aveau mai mulţi prieteni s-au descurcat mai bine la sarcinile care presupuneau mentalizare, având, la nivelul cortexului prefrontal orbital, un volum neuronal mai mare decât ceilalţi participanţi.

Înţelegerea acestei legături dintre numărul de prieteni şi mărimea creierului unui individ îi poate ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mecanismele care au dus la dezvoltarea creierului uman şi care, de-a lungul timpului, ne-au diferenţiat pe noi de maimuţe.

Accesări: 1580
Publicat Sâmbãtã, 04 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
0
2 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Cornelia Vodoiu
09:48:47, 04 Feb 2012 2
Cu alte cuvinte , psihicul este o reflectare subiectiva , ideala a lumii obiective , dar si un produs al creierului, activitatea psihica fiind o activitatea a acestuia.Ca structura , viata psihica umana se poate considera ca fiind rezultatul a trei compartimente intim legate inte ele :compartimentul (latura) de cunoastere (gandirea , atentia, orientarea, invatarea, memoria etc). Cu ajutorul caruia omul cunoaste realitatea si patrunde in explicarea ei ; compartimentul (latura) afectiv , constand in ansamblul trairilor emotionale, sentimentale si pasionale pe care omul le incearca in fata realitatii (afectivitate , emotii) ; compartimentul (latura) volitional, constand in totalitatea hotararilor , deciziilor si in perseverenta indeplinirii lor. Aceasta ultima latura este cea care marcheaza intrarea omului in viata , omul fiind judecat si apreciat nu numai dupa ceea ce gandeste sau simte, ci si dupa modul cum actioneza. »GH. Badiu, I.Teodorescu Exarcu – « Sistemul nervos –« , Ed. Medicala Bucuresti, 1978, p.837.
ContraPro
+1
 
Cornelia Vodoiu
09:47:56, 04 Feb 2012 1
Mai sunt prieteni?Un punct de vedere romanesc: « In ultima vreme activitatea creierului este comparata tot mai des cu functionarea calculatoarelor electronice , rolul comutatoarelor cu doua pozitii (« corect –incorect » sau « da-nu » fiind jucat de catre neuroni (14 miliarde neuroni avand 102.783.000 conexiuni in scoarta cerebrala cu o grosime de aproximativ 3 mm), care permit trecerea numai a semnalelor pentru care sunt « acordati », in timp ce semnalele care nu au primit « viza de intrare » , isi cauta in labirintul cailor si conexiunilor alt neuron, formand noi inlantuiri sau fiind « blocate » fiecare neuron , comportandu-se ca un calculator analogic. Psihicul este material dupa originea sa , subiectiv dupa modul sau de existenta si obiectiv dupa continutul sau.
ContraPro
0
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.