Care este situaţia la zi a celor 39 membri ai CFSN din 22 decembrie ’89

CFSN a fost înfiinţat la câteva ore după fuga (?) cuplului Ceauşescu. A fost compus din 39 de membri. Ce program intenţiona să impună românilor CFSN în 22 decembrie 1989

25 de ani de la constituirea CFSN

Pe 22 decembrie 1989, la puţine ore după fuga (?) cuplului Ceauşescu se formează prima formă de conducere postrevoluţionară: Frontul Salvării Naţionale, care a avut ca organism de conducere Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN). Acest organism de conducere era unul cu o structură tipică fronturilor revoluţionare, adică o structură care nu se deosebea deloc de cele ale regimului comunist. În componenţă se regăseau reprezentanţi din toate domeniile: muncitori, intelectuali, studenţi, personalităţi ale vieţii artistice, militari, ţărani, dizidenţi politici ai fostului regim, reprezentanţi ai minorităţilor. Deşi la momentul respectiv s-a afirmat că FSN, inclusiv CFSN a reprezentat o creaţia spontană a celor care au participat la revoluţie, în foarte scurt timp s-a dovedit – în specia în cazul persoanelor care au contat (Ion Iliescu, Siulviu Brucan, ofiţerii superiori ş.a.) – că totul a fost minuţios planificat. FSN nu avea misiunea de a eradica regimul comunist, ci de a transforma regimul ultra autoritar al lui Ceauşescu într-unul mai relaxat, similar celui instaurat de Gorbaciov în URSS. Sub presiunea unor factori externi şi a scăpării de sub control a maselor, planurile FSN au fost dejucate. CFSN a fost format din 39 de persoane, Ion Iliescu fiind cel care a fost „programat” să preia comanda.

După 25 de ani

Care este în prezent situaţia celor 39 de persoane care au compus CFSN, vă prezentăm în rândurile care urmeză:

Aflaţi în „activitate”

• Petre Roman – actualmente deputat PNL este membrul CFSN care s-a menţinut în permanenţă în prim-planul zonei politice.
• László Tőkés – până în luna mai a fost europarlamentar, activist al Partidului Civic Maghiar.
• Ion Caramitru – îşi continuă cariera în film şi teatru
• Adrian Sârbu – manager în media, fondator trustul Pro
• Mircea Dinescu – activează în zona media
• Ana Blandiana – activă în domeniul cultural şi civic
• Marian Mierlă – profesor universitar
• Cristina Ciontu – medic psihoterapeut (sub numele de Crista Darie)
• Mihai Ispas – activist sportiv (CSOR şi FRRugby)
• Cazimir Ionescu – fost parlamentar PDSR, actualmemente membru în Colegiul CNSAS
• Constantin „Bebe” Ivanovici – a fost parlamentar FSN(PDSR) 1990-1996, secretar de stat, preşedinte al CJ Ilfov (PSD). Ultima oară candidat PRM în 2012 pentru Camera Deputaţilor
• Gelu Voican Voiculescu – a activat în diplomaţie, fost vicepreşedinte al Institutului Revoluţiei Românhe.
• Ion Iliescu – „ultimul pe listă”, deşi este la pensie, fostul şef al statului participă activ la activităţile PSD în calitate de preşedinte de onoare

Pensionari

• Doina Cornea – nu a deţinut funcţii publice, a activat doar în Alianţa Civică la începutul anilor ’90
• Emil „Cico” Dumitrescu – a fost secretar de stat MI, consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu
• Mihai Montanu – a activat în diplomaţie
• Victor Afanasie Stănculescu – recent eliberat din penitenciar, a fost ministru
• Eugenia Iorga – a fost deputat (1990-1992)
• Dumitru Mazilu – a activat în diplomaţie, profesor universitar

Nu există informaţii la zi despre:

• Vasile Neacşa – a activat în diplomaţie; se pare că nu mai este în ţară
• Gheorghe Manole – deputat FSN (1990-1992);
• Paul Negriţiu – ?
• Ovidiu Vlad – posibil om de afaceri ?
• Constantin Cârjan – ?
• Marian Baciu – ?
• Magdalena Ionescu – ?

Decedaţi

• Alexandru Bârlădeanu – a fost senator FSN ( preşedinte al Senatului 1990-1992); d. 1997
• Corneliu Mănescu – a fost senator FSN (1990-1992), d. 2000
• Dan Marţian – a fost deputat FSN (PDSR) (1990-2000, preşedinte al Camerei Deputaţilor 1990-1992), ambasador; d.2002
• Sergiu Nicolaescu – a fost senator FSN (PSD) (1990 – 2004 şi 2008-2012); d.2013
• Mihai Lupoi – a fost deputat: 2000 – 2008; d.2012
• Bujor Bogdan Teodoriu – a fost consilier prezidenţial, ministru, senator; d.2014
• Aurel Dragoş Munteanu – a fost director al TVR, ambasador la ONU: d.2005
• Domokoş Geza – a fost senator 1990-1992, primul lider al UDMR; d. 2007
• genaral Gheorghe Voinea – a decedat în ianuarie 1990
• Valeriu Bucurescu – a fost profesor: d.2006
• Silviu Brucan – analist politic; d.2006
• general Ştefan Guşă – comandant militar; d.1994
• Dan Deşliu – poet, d. 1992

Comunicatul către ţară al CFSN

(Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 22/12/1989)

Cetateni si cetatene,

Traim un moment istoric. Clanul Ceausescu, care a dus tara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu totii stim si recunoastem ca victoria de care se bucura intreaga tara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate nationalitatile si, in primul rind, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu pretul singelui, sentimentul demnitatii nationale.

Un merit deosebit il au cei care ani de zile si-au pus in pericol si viata, protestind impotriva tiraniei. Se deschide o pagina noua in viata politica si economica a Romaniei. In acest moment de rascruce am hotarit sa ne constituim in Frontul Salvarii Nationale, care se sprijina pe armata romana si care grupeaza toate fortele sanatoase ale tarii, fara deosebire de nationalitate, toate organizatiile si gruparile care s-au ridicat cu curaj in apararea libertatii si demnitatii in anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvarii Nationale este instaurarea democratiei, libertatii si demnitatii poporului roman.
Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea, intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne. Toate ministerele si organele centrale in actuala lor structura isi vor continua activitatea normala, subordonindu-se Frontului Salvarii Nationale, pentru a asigura desfasurarea normala a intregii vieti economice si sociale.
In teritoriu se vor constitui consilii judetene, municipale, orasenesti si comunale ale Frontului Salvarii Nationale ca organe ale puterii locale.
Militia este chemata ca, impreuna cu comitetele cetatenesti, sa asigure ordinea publica.
Aceste organe vor lua toate masurile necesare pentru asigurarea aprovizionarii populatiei cu alimente, cu energie electrica, cu caldura si apa, pentru asigurarea transportului, a asistentei medicale si a intregii retele comerciale.

Ca program, frontul propune urmatoarele:

1. Abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamint.
2. Organizarea de alegeri libere in cursul lunii aprilie.
3. Separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat si alegerea tuturor conducatorilor politici pentru unu sau, cel mult, doua mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viata.
Consiliul Frontului Salvarii Nationale propune ca tara sa se numeasca in viitor Romania.
Un comitet de redactare a noii Constitutii va incepe sa functioneze imediat.
4. Restructurarea intregii economii nationale pe baza criteriilor rentabilitatii si eficientei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economica centralizata si promovarea liberei initiative si a competentei in conducerea tuturor sectoarelor economice.
5. Restructurarea agriculturii si sprijinirea micii productii taranesti. Oprirea distrugerii satelor.
6. Reorganizarea invatamintului romanesc potrivit cerintelor contemporane. Reasezarea structurilor invatamintului pe baze democrate si umaniste.
Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atitea daune poporului roman si promovarea adevaratelor valori ale umanitatii. Eliminarea minciunii si a imposturii si statuarea unor criterii de competenta si justitie in toate domeniile de activitate. Asezarea pe baze noi a dezvoltarii culturii nationale.
Trecerea presei, radioului, televiziunii din miinile unei familii despotice in miinile poporului.
7. Respectarea drepturilor si libertatilor minoritatilor nationale si asigurarea deplinei lor egalitati in drepturi cu romanii.
8. Organizarea intregului comert al tarii, pornind de la cerintele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populatiei Romaniei. In acest scop, vom pune capat exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordind prioritate satisfacerii nevoilor de caldura si lumina ale oamenilor.
9. intreaga politica externa a tarii sa serveasca promovarii bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume, integrindu-se in procesul de construire a unei Europe unite, casa comuna a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internationale ale Romaniei si, in primul rind, cele privitoare la Tratatul de la Varsovia.
10. Promovarea unei politici interne si externe subordonate nevoilor si intereselor dezvoltarii fiintei umane, respectului deplin al drepturilor si libertatilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare libera.
Constituindu-ne in acest front, sintem ferm hotariti sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civila in Romania, garantind triumful democratiei, libertatii si demnitatii tuturor locuitorilor tarii.

In mod provizoriu, in componenta consiliului intra urmatorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Desliu, general Stefan Guse, general Victor Stanculescu, Aurel-Dragos Munteanu, Corneliu Manescu, Alexandru Birladeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Martian, capitan Lupoiu Mihail, general Voinea, capitan de rangul I Dumitrescu Emil, Neacsa Vasile, Ciontu Cristina, Baciu Marian, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Negritiu Paul, Manole Gheorghe, Cazimir Ionescu, Adrian Sirbu, Cirjan Constantin, Domokos Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierla, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Bucurescu Valeriu, Ion Iliescu.

Notă: după cum se poate observa, niciun cuvând despre proprietatea privată, în schimb se „menţineau” angajamentele privind „Tratatul de la Varşovia”, bloc politico-militar al statelor comuniste, creat pentru a contraacara NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.