Care-i hazul să te plimbi cu o maşină chinezească?

Niciodată nu mi-au plăcut instructajele înainte de plecare în curse de probă. M-a amuzat să descoper maşina de unul singur. Aşa că am luat cheia de la un Great Wall Hover 6 Premium şi am zis, salut, mă întorc să o iau mai târziu şi să dau o tură prin Bucureşti!

Aţi condus vreodată o maşină chinezească? N-are nici o legătură cu gheretele din mall-ul Europa al lui Nicu Niro, nici restaurantele chinezeşti, nici cu raţa pe varză, nici cu pantofii de sport sau cu telefoanele „Made in China” (mai nou scris ”Made in PRC”). O maşină chinezească este deja un automobil după care te uiţi lung şi te întrebi, asta ce marcă mai este? Şi dacă de departe ţi se pare cool, de aproape e şi mai şi. Te ameţeşte cu gadgeturile şi găselniţele sale, de obicei risipite prin zeci de mărci ale lumii. Stai cu cheia în buzunar şi uşa se deschide când atingi mânerul. O cheie falsă, permanent în contact, porneşte motorul când o întorci puţin. Dai start şi începe aventura. Pentru un Diesel de 2 litri, motorul (produs de Great Wall în cooperare cu Bosch) sună aproape neverosimil. Nici nu zici că este pe motorină. Eram la bordul unui Hover 6 cu stick (schimbător) şi la ieşirea din parcare am văzut camera pentru marche arriere. Îţi arată maşina în spaţiu şi te ajută să te situezi perfect la ieşirea din parcare şi la garare. Pe acelaşi ecran cu touch screen ai radioul, GPS-ul, DVD-ul plus semnele pentru wireless, bluetooth şi nu ştiu mai câte. Mărturisesc că nu am apucat să le încerc sau să le descifrez pe toate. Hazul unei maşini chinezeşti este să vezi dacă are facilitatea de care ai nevoie. Şi, la momentul respectiv, să o cauţi pentru că trebuie să fie pe undeva. Primele sute de metri prin Otopeni mi-au semnalat prima şi una dintre cele mai importante calităţi. Hover 6 are o suspensie de vis. Nici moale, nici rigidă, cu o preluare fină a denivelărilor, incluiv a capacelor de canal rămase în relief, la treceri peste linia ferată sau de tramvai, pe teren mai accidentat sau la mers de croazieră, suspensia se comportă la cel mai înalt nivel. În consecinţă, n-am căutat să văd dacă amortizoarele sunt reglabile. Nu cred că este nevoie. Motorul de 143 CP sună bine şi trage corect. Dacă porneşti dintr-o turaţie corectă, poţi obţine chiar un demaraj înţepat. Dacă nu, poţi avea probleme. Adică să dai în nas. După câteva sute de kilometri şi un mai greu test de pantă, am ajuns la concluzia că nu este vorba de sub-motorizare, cât mai ales de o familiarizare cu motorul. Dacă te împrieteneşti cu el, te scoate din toate. Dacă nu, îţi joacă feste, mai ales din cauza caroseriei cu multe kilograme peste SUV-urile de talie mică, poate chiar şi medii.

Eu folosesc un Duster 4WD cu motor de 1490 cm3. Este una dintre cele mai sprinţare maşini cu care am abordat pantele dealurilor şi ale munţilor din Transilvania. Poate că numai Lada Niva 4×4 şi un Suzuki LJ 80 şi un Samurai să facă faţă aceloraşi încercări. Ei bine, Hover-ul 6 nu-i pentru şanţuri de la marginea drumului şi nici pentru obstacole mari. Este mai degrabă un SUV de oraş. Este chiar o maşină ”domnească” şi de mers în vacanţă, ce poate fi scoasă fără temeri de pe şosea, dar nu poate fi trambalată în aventuri dure de tout terrain. Mărturisesc că interiorul în piele nappa, sunroof-ul, boxele, volanul reglabil în piele, o raportare permanentă a presiunii în roţi, căldura în scaune, toate îţi dau un sentiment de super- confort. Aş zice, cu mult peste alte maşini din aceeaşi clasă. Şi, pe deasupra, Hover-ul 6 este silenţios, bine finisat şi fără muchii tipice finisajelor ieftine. De altfel, ar trebui să ne obişnuim cu un lucru. În China se produc şi tricouri de câţiva cenţi, şi tenişi care scot limba la prima ploaie, dar şi mobilier de designer, confecţii de modă pentru italieni şi americani, centrale atomo-electrice şi boxe de lux, super-scumpe etc. Exact ca în Italia, în SUA sau orice altă ţară dezvoltată. Depinde ce cauţi şi cât poţi să plăteşti. Aşa că Hover 6 Premium arată ca o maşină cu mult peste cele obişnuite. E mai silenţioasă cu mult decât Duster-ul meu, asamblările de plastic nu vibrează şi nu bâzâie, te lasă să te mişti, chiar să te lăfăi în habitaclu. Enervante sunt doar cotierele. Oricât sunt ele de lucrate în piele, fără cusături strâmbe, sunt prea apropiate de corp, astfel încât cotul îţi pică între ele sau pe cea alocată vecinului. Or fi chinezii mulţi, dar de regulă nu sunt mititei ca vietnamezii sau ca laoţienii. Aşa că mai toate drumurile le-am făcut cu cotul pe partea pasagerului din dreapta.

Ştiţi ce-am păţit? I-am observat pe românii care priveau lung din tot soiul de maşini. Îi încurca SUV-ul negru, cu roţi late şi înalte şi cu un semn încă necunoscut pentru ei. Îi vedeam cum încearcă să înţeleagă despre ce maşină era vorba, exact cum am făcut şi eu când am mai întâlnit două-trei asemenea exemplare. Dar m-am trezit urmărit şi de ”echipaje” de chinezi. Păpădiile dintr-un Peugeot 206 HD m-au urmărit câteva străzi. Prin Bucureşti, de mândrie, de curiozitate, de ciudă sau ca să-mi vândă ceva, Dumnezeu ştie. Cealaltă pereche cu un Golf m-a scos dintr-o încurcătură. Am lăsat farurile de ceaţă aprinse şi dimineaţa, când să pornesc, bateria era aproape moartă. Abia îngălbenea câteva leduri din bord. Ei bine, la Sinaia, în faţa hotelului, doi chinezuţi cu un Golf m-au scos din încurcătură. Şi-au scos româneşte cablurile din portbagaj, au pus singuri ghearele pe bornele bateriei şi m-au ajutat să pornesc. Probabil că simţeau că onoarea industriei chineze se află în mare încurcătură. Adevărul este că România a ratat o fabrică de Great Wall pe teritoriul ei. Mărturisesc că nici mie numele nu prea îmi place. Am fost de câteva ori în China şi-am văzut Great Wall de la mărci de pături la pixuri şi biciclete, chiar şi ciocolată şi mingi. Pentru chinezi, numele este mai mult decât un simbol naţional. Pentru noi, prea multe Great Wall deşi nu ştim ce înseamnă un producător care scoate anual 1,5 milioane de automobile. Ei bine, chinezii, deloc străini de potenţialul românesc, au vrut o fabrică Great Wall în ţara noastră. Şi s-au trezit cu beţe în roate şi cu un câr-mâr prelung, care i-a alungat. Aşa se face că Hover 6 este asamblat în Bulgaria, la Lovech, la 150 de kilometri de graniţa cu România. Ba bulgarii, ortodocşi ca şi noi, au zis, bogdaproste, aşa avem şi noi niţică industrie de automobile, că altfel rămâneam numai cu parfumul de trandafiri, cu turismul şi cu vinurile!

Turismul meu de weekend prin Sinaia a urmărit un singur lucru. Să văd maşina chinezească la lucru pe pantele Munţilor Carpaţi, spre Cota 1400. Acolo voiam s-o văd la o probă de pantă şi de munte. Vă mărturisesc că Hover 6, cât este el de mare (un ”mare” care oricum nu se poate compara cu giganticul Q 7 al lui Audi), se aşază frumos pe şoselele munţilor. Tracţiunea 4×4 NexTrac de la BorgWarner cu cuplu la cerere (TOD) distribuie permanent în mod egal cuplul între cele două punţi iar SUV-ul se aşază frumos pe curba după curbă. Frânele trebuie doar mângâiate iar volanul se lasă rotit ca într-un gest de dirijor. Urci impetuos şi cobori ca la ciclism sau la patinaj. Adică prelins pe unduirile drumului. Spre marea mea surprindere, şi la urcare, şi la coborâre, maşina mi-a lăsat secunde de răgaz ca să mai evadez cu privirea peste casele străzilor frumoase, cu arhitectură interbelică. Străzi asfaltate recent (partea bună a lucrurilor) şi multe case de închiriat sau de vânzare (partea rea) mi-au furat privirea. Şi cam multă singurătate pentru pretenţiile noastre de turism montan. E drept că era duminică după-amiaza şi apoi luni, când nu vedeai picior de om nici pe Furnica, nici la Peleş şi nici pe Cumpătu. Deasupra casei lui George Enescu am oprit la Kuib, cel mai frumos loc din cartierul Cumpătu, deşi chinezii, dacă s-ar fi ţinut după mine, ar fi făcut cine ştie ce semn când vor fi văzut ce stradă spartă şi mizerabilă, cu ciulini pe margini, duce spre casa celui mai mare compozitor român, George Enescu, cu numele căruia se făleşte nu numai orăşelul montan, dar şi ţara, dacă nu chiar şi Europa. Cine ştie dacă chinezuţii, ajunşi în cartierul Cumpătu, nu s-ar fi rugat la Buddha să scape maşina mea de gropi şi pietre, de bălţi şi de câini sau nu s-ar fi apucat chiar ei de cârpit nenumăratelee găuri din asfaltul străzii principale a cartierului, altădată locul de fală al scriitorilor şi pictorilor români, chiar şi al boierimii interbelice.

Dacă la dus am ieşit din Bucureşti cu un consum mediu de 7,9 l/100, când am ajuns la Bărcăneşti, indicatorul îmi arăta 6,9 l/100. De la Comarnic, consumul a crescut la 7,3-7,4, iar pe drumul spre Cota1400 aajuns la 7,8 l/100 km. La coborâre a scăzut vertiginos iar la Bărcăneşti eram iar la media iniţială, ca la intrarea în Otopeni să coboare până la 6,8. Cam aproape de cât consumă Duster-ul meu, dar mai uşor, mai căprioară decât Hover 6, dar şi mult mai zgomotos. Două zile de turism cu maşina chinezească pe Valea Prahovei m-au dus prin tot felul de locuri. La întoarcere, lihnit de foame, am oprit pentru un prânz la Casa Bucur, un restaurant de marginea şoselei, nu departe de intrarea de pe Bucureşti-Sinaia spre oraşul Câmpina. Cam multe vrem noi de la turismul românesc şi puţine facem pentru el! Parcarea era OK, grătarele de mici erau afumate, restaurantul era cu mobilier banal, şi cu mult fum, cu un aer de marginea drumului, dar pentru şoferi, nu pentru călătorul îndrăgostit de locuri şi de drum. Iar de mâncare, ciorbă de burtă, mici şi grătar de pasăre sau de porc şi papanaşi. Cu mici diferenţe, un soi de meniu de la Nădlac până la Constanţa şi înapoi, bun pentru românul econom şi grăbit, pentru camionagii şi pentru cei fugăriţi de foame. Dar în nici un caz pentru turişti străini din Germania, Franţa, Elveţia, Anglia şi Austria. Altceva cred că arată interesant pe Valea Prahovei pentru străini: mierea, multă miere de toate felurile, ciupercile, cătina şi fructele de pădure cât cuprinde, ceea ce nici în Suedia, nici în Elveţia nu găseşti. Am cumpărat miere şi cătină, am luat cu mine o pungă cu ghebe şi le-am pus în portbagajul cu două etaje ale Hover-ului 6 şi mi-am văzut de drum spre casă cu o maşină care m-a amuzat tot timpul. Mergea ca orice maşină europeană, mai dulce ca acestea în materie de suspensie, care avea mai multe chichiţe şi gadgeturi folositoare şi simpatice, fiind în acelaşi timp un chinezism de top, ca o rachetă, ca un reactor, ca un calculator care concurează de la egal la egal cu IBM şi cu Sony. Şi la ce preţ!?

Un SUV similar, cu toate opţiunile celei pe care am hingherit-o spre Cota 1400, cu 143 de CP şi cu un look pe măsură ar fi sărit binişor de 35.000 de euro. Ceea ce nu-i de colea!

Post-scriptum: Am primit această invitaţie la test cu un Hover 6 fără a semna nici un contract de publicitate şi am predat-o la Alexandros Motors fără nici un fel de promisiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.