Care sunt principiile legii prevenției

Forma finală a legii prevenției va fi adoptată în ședința de Guvern din data de 23 februarie, a anunțat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu. Analiza principiilor și mecanismul de bază ce vor sta la baza actului normativ au fost prezentate de ministrul amintit în ședința Cabinetului Grindeanu din 12 ianuarie.

„Componenta de prevenție trebuie să prevaleze mai ales atunci când ne referim la mediul de afaceri, iar o măsură de prevenție înaintea unei măsuri punitive înseamnă timp prețios oferit întreprinzătorului pentru a se conforma. Sunt sigur că, pe termen lung, această lege atât de așteptată de mediul de afaceri va contribui semnificativ la îmbunătățirea modului în care acesta funcţionează”, a spus Jianu.

Scopul legii prevenţiei va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale. Această lege va obliga autoritățile cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, precum și la prevenirea greșelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit.

Mecanismul de funcţionare a prevenţiei va fi următorul:

· Agentul constatator nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenție;

· Acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă;

· Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare;

· După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul;

· În situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancțiunile prevăzute de actele normative;

· Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 5 ani.

Legea prevenţiei se va aplica pentru sancţiunile prevăzute de: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea securității și sănătății în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Legea contabilității, Legea dialogului social, Legea privind înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidență a salariaților.

Aceste domenii vor fi completate în cadrul procesului interministerial de consultare cu noi acte normative pentru care legea prevenţiei va putea fi aplicată. De asemenea, vor fi prevăzute excepţii pentru evitarea aplicării legii prevenției în cazurile în care:

· Există un pericol pentru constatarea situației fiscale;

· Există un pericol grav și iminent de accidentare pentru salariați;

· Se utilizează munca nedeclarată sau a minorilor.

Legea prevenției nu se aplică, de exemplu, pentru sancțiunile prevăzute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancțiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenției deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancționarea acestei fapte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.