Carla del Ponte: Rebelii sirieni au folsit gaz sarin

Oficialii Națiunilor Unite au intrat în posesia mai multor mărturii potrivit cărora insurgenții sirieni au folosit gaz sarin, un agent neurotoxic interzis de legislația internațională, a declarat duminică magistratul elvețian Carla Del Ponte, fosta procuroare a Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie.

Del Ponte, membră a comitetului de anchetă independentă al ONU pentru violențele din Siria, a declarat că până în acest moment nu există probe că forțele guvernamentale siriene ar fi folosit arme chimice împotriva rebelilor sau a populației civile.

’’Potrivit mărturiilor pe care le-am primit, rebelii au folosit arme chimice, făcând uz de gazul sarin’’, a declarat doamna Del Ponte. ’’Ancheta noastră trebuie să fie aprofundată, datele trebuie verificate și confirmate de noi mărturii, dar potrivitr a ceea ce noi am stabilit deja, până la acest moment, rebelii sunt cei care au folosit gazul sarin’’, a spus Del Ponte.

Magistratul ONU nu a dat detalii despre circumstanțele în care a fost folosit gazul toxic, dar a spus ca investigatorii urmează să prezinte noi observații la viitoarele sesiuni ale Consiliului ONU pentru drepturile omului.

Comisia de anchetă independentă a ONU a replicat imediat dupa declarațiile doamnei Del Ponte că ’’nu au fost obținute rezultatele care să permită tragerea unei concluzii privind folosirea armelor chimice de care una sau alta dintre părțile implicate în conflict’’. Comisia a precizat că refuză să comenteze declarațiile doamnei Del Ponte.

Folosirea armelor chimice a fost una dintre liniile roșii satabilite de SUA în cazul conflictului de Siria. Folosirea gazelor toxice de catre regimul al-Assad ar duce la o intervenție militară occidentală. Însă nu se știe care va fi reacția Vestului în cazul în care aceste arme ar fi folosite de rebeli.

Sarin este ungaz neurotoxic descoperit înaintea celui de Al Doilea Război Mondial, în Germania. El a fost folosit în atacul de la metroul din Tokyo, în 1995. Inhalarea sa sau simplul contact cu pielea duce la moarte prin stop cardio-respirator, pentru că gazul blocheaza influxul nervos. Doza letală este de jumătate de miligram pentru un adult. Gazul este inodor și invizibil.

Victimele acuză dureri de cap groznice si au pupilele dilatate. Urmează apoi convulsii, stop respirator, comă și apoi moartea. Gazul poate fi folosit sub formă de aerosoli, în urma exploziei unor încărcături convenționale însoțite de gaz sarin sau poate fi folosit ca otravă în alimente sau apă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.