Carnagiu pe şosea: 3 favoriţi în spital, un alt rutier în comă indusă

Toţi cei 4 mari favoriţi la câştigarea etapei a 8-a, scoşi din cursă. Ca şi în turul Franţei, rutierul aflat pe locul 3 în clasamentul general, obligat să abandoneze. Peter Sagan a sărit la bătaie.

O etapă „horror”

Etapa a 8-a a Turului Spaniei (Puebla de Don Fabrique – Murcia), una cu două căţărări de categoria 3 şi cu un finish pe plat, era una clară pentru sprinterii care se descurcă bine şi pe căţărări relativ uşoare, cum au fost cele două. Erau doi favoriţi de 5 stele, Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) şi Nacer Bouhanni (Cofidis, Solutions Credits) şi doi de 4 stele: John Degenkolb (Team Giant-Alpecin) şi Danny van Poppel (Trek Factory Racing). Ei bine din cauza evenimentelor deosebite înregistrate în această etapă, niciunul dintre aceşti favoriţi nu s-a numărat printre protagonişti. Cu 49 de km înainte de finish, s-a înregistrat o căzătură colectivă (mai gravă decât cea „horror” din etapa a 2-a) în care a fost angrenat jumătate din pluton. A rezultat un adevărat carnagiu. Patru rutieri au fost duşi de urgenţă la spital unde au rămas internaţi cu răni grave. Este vorba de Nacer Bouhanni, Daniel Martin (Team Cannondale-Garmin) – aflat pe locul 3 în clasamentul general, unul dintre favoriţii principali la câştigarea Turului, Tejay Van Garderen (BMC Racing Team) – favorit la un loc pe podium şi Kris Boeckmans (Lotto Soudal) – acesta din urmă fiind în comă indusă. În ceea ce îl priveşte pe Nacer Bouhanni, acesta a mai fost bine şifonat şi în marea căzătură din etapa a 2-a şi este la al doilea Grand Tour consecutiv pe care îl termină în spital – în Turul Franţei a fost victima căzăturii colective din etapa a 5-a. Într-o situaţie similară este şi Tejay Van Garderen, care în Franţa a ajuns la spital în etapa a 17-a. Atunci, Van Garderen era foarte bine plasat în clasamentul general şi se bătea cu Nairo Quintana pentru locul 2 în clasamentul general. S-au mai înregistrat şi alte 7 căzături „individuale” pe o coborâre foarte periculoasă, culmea, prima exact în acelaşi loc în care în 2001 a căzut şi Carlos Sastre, obligat atunci să abandoneze.

Şi căzut, şi cu banii luaţi

În afară de cei 4 rutieri care au ajuns la spital, şi alţii au ieşit destul de şifonaţi în urma căzăturii. Printre aceştia şi John Degenkolb şi Danny van Poppel favoriţi la sprintul final. Din cauza contuziilor, cei doi nu s-au mai angajat deloc în finalul cursei renunţând să se bată la sprintul final. În aceste condiţii, marele şi singurul favorit rămânea slovacul Peter Sagan. Casele de pariuri au schimbat din mers cotele, Sagan fiind favorit cert. Practic, el nu mai avea niciun adversar pe măsură pentru finalul etapei. Dar Sagan nu a mai ajuns nici el să se bată la sprint. Cu 10 km înainte de linia de sosire, bicicleta lui Sagan a fost agăţată de una dintre motocicletele organizatorilor, şi slovacul a căzut şi şi-a rupt roata. Nu minutul şi jumătate în care maşina tehnică i-a adus o altă bicicletă l-a costat pe Sagan, ci cele aproximativ 2 sau 3 minute în care, negru de furie l-a luat la înjurături pe motociclist şi doar intervenţia altor oficiali şi a echipei sale tehnice l-au salvat pe Sagan de la excludere din cursă, pentru că acesta a sărit să-l bată pe motociclistul respectiv. Oricum, el a lovit de trei ori cu picioarele motocicleta şi a dat cu bicicleta de pământ. După acest episod, comisarii cursei au decis expulzarea din cursă (şi trimiterea acasă) a conducătorului şi oficialului motocicletei, iar Sagan a fost amendat cu 200 de franci elveţieni pentru „insulte şi ameninţări” şi cu 100 de franci elveţieni „pentru comportament care subminează imaginea ciclismului”. Mai multe despre acest episod aici: http://www.marca.com/2015/08/29/ciclismo/vuelta_espana/1440870902.html

Un podium… surpriză

Cu toţi marii favoriţi scoşi din cursă, etapa a fost câştigată la sprint de un rutier care la echipa sa este de regulă al treia soluţie pentru astfel de finaluri şi care în general îndeplineşte rolul de lansator. Este vorba de Jasper Stuyven de la Trek Factory Racing, care însă a fost ajutat enorm de către 4 dintre colegii săi, singurii 100% valizi. Şi locurile 2 şi 3 au revenit unor rutieri care în general nu prind podiumurile la cursele mari. De menţionat însă că pe ultimii 3 km a Adam Hansen de la Lotto Soudal a plecat de unulk singur încercând să dea lovitura, dar a fost ajuns cu 120 de metri înainte de final când s-a declanlat de fapt sprintul. Favoriţii au venit în acelaşi timp cu învingătorul, iar „surpriza” Esteban Chavez şi-a păstrat tricoul roşu, pe care îl poartă pentru a 6-a oară în 8 etape.

Clasament etapă

  1. Jasper Stuyven (Trek Factory Racing) – 4:06:05

  2. Pello Bilbao (Caja Rural-Seguros RGA) – a.t

  3. Kévin Reza (FDJ) – a.t

  4. Giovanni Visconti (Movistar Team) – a.t.

  5. Kristian Sbaragli (MTN-Qhubeka)

Tricoul roşu” – clasamentul general

  1. Esteban Chaves (Orica GreenEDGE) – 31:12:18

  2. Tom Dumoulin (Team Giant-Alpecin) + 10”

  3. Nicolas Roche (Team Sky) + 36”

  4. Alejandro Valverde (Movistar Team) + 49”

  5. Purito Rodriguez (Team Katusha) + 56”

  6. Nairo Quintana (Movistar Team) + 57”

  7. Fabio Aru (Astana Pro Team) + 57”

  8. Daniel Moreno (Team Katusha) + 1:18

  9. Domenico Pozzovivo (Ag2R La Mondiale) + 1:19

  10. Mikel Nieve (Team Sky) + 1:21

  11. Chris Froome (Team Sky) + 1:22

  12. Rafał Majka (Tinkoff-Saxo) + 1:29

Tricoul verde” – clasamentul pe puncte

  1. Esteban Chaves (Orica GreenEdge) – 70 puncte

  2. Alejandro Valverde Belmonte (Movistar Team) – 61 puncte

  3. Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) – 61 puncte

  4. Nick Roche (Team Sky) – 48 puncte

  5. Tom Dumoulin (Team Giant-Alpecin) – 42 puncte

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.