Astăzi, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la premiera spectacolului CAR(O)USEL, adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după piesa LILIOM de Ferenc Molnar şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang, programată la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra. O nouă producţie semnată de ANDREI ŞERBAN.
Direcţia de scenă: Andrei Şerban
Dramaturg şi regizor asociat: Daniela Dima
Decor: arh. Octavian Neculai. Costume: Lia Manţoc
Acompaniament muzical compus şi interpretat de Raul Kusak
Lumini: Alexandru Darie şi Andrei Şerban
Coregrafia cântecelor : Arcadie Rusu
Fotografii: Mihaela Marin
Cu: Vlad Ivanov, Alexandra Fasolă, Ana Ularu, Rodica Lazăr, Maria Obretin, Cătălin Babliuc, Ana Covalciuc, Silvana Negruţiu, Radu Iacoban, Mirela Gorea, Adela Bengescu, Şerban Gomoi, Andrada Corlat, Simona Pop.
“Convingerea mea e că teatrul oferă posibilitatea să avem o experienţă comună cu spectatorii din care să ieşim cu toţii împrospătaţi, hrăniţi cu impresii pe care fiecare le asimilează în felul său. Văd teatrul ca pe o aventură care include toate aspectele vieţii, de la simplul divertisment la supranatural, de la gestul cotidian la invizibilul care devine transparent. Când privim ştirile la televizor sau pe net, ne umplem de frustrare ori de confuzie, de furie sau teamă, dar la teatru avem uneori şansa de a depăşi aceste stări şi de a ieşi de acolo mai curajoşi, mai puternici şi încrezători că putem face faţă vieţii. Îmi amintesc de acest lucru (pe care l-am auzit des de la Peter Brook), de câte ori încep un nou spectacol.
Musicalul nostru original, Car(o)usel, bazat în primul rând pe piesa Liliom, scrisă la Budapesta în 1909 de Ferenc Molnar, ar putea fi văzut ca politic incorect dintr-o perspectivă feministă. Cum poate Iulia să considere palma primită de la Liliom ca pe o mângâiere şi să-l iubească demn şi în tăcere?! Molnar, ca orice autor bun, nu îşi impune propria lui viziune asupra lumii. În piesă sunt puncte de vedere diferite, uneori contradictorii: ele reflectă realitatea vieţii înseşi, filtrată prin personajele piesei. Molnar a învăţat de la Shakespeare să facă teatru cu o libertate absolută. El ştie să treacă de la un moment tragic, dureros şi profund la o glumă piperată, de la satira socială plină de sarcasm şi ironie la lirism şi dragoste pasională, de la expresia grosolană la una de o sensibilitate fină, de la aluzii sexuale la mister şi metafizică. Personajele se află cu adevărat între pământ şi cer, împinse de circumstanţe să găsească forţa vitală pentru a trăi conform ideii lor de respect şi demnitate umană, iar umorul le salvează mereu în faţa tristeţii, disperării şi negativităţii. E remarcabilă transcendenţa acestor fiinţe marginalizate din motive sociale, economice, culturale. Deşi sunt împinse la periferia lumii, acolo unde nu există nici educaţie, nici protecţie, unde nicio realizare nu pare posibilă — în consecinţă, limbajul lor este atât de primitiv şi de rudimentar încât nici nu reuşesc să-şi exprime sentimentele — totuşi chiar acolo o poveste de dragoste adevărată şi pură poate să se înfiripe şi asta exprimă credinţa autorului că miracolul uman e oricând posibil. Liliom reacţionează des prin acte paradoxale, care aparent contrazic ceea ce simte sau ce gândeşte. Exemplul major: când nu se simte la înălţimea dragostei pe care i-o oferă Iulia, în loc s-o mângâie, o loveşte. Dar Molnar ne face să intuim în acest punct delicat că mâna care loveşte, ar vrea de fapt să mângâie. Intenţia mea dintodeauna de a nu deveni «prizonier» al unui stil rigid de a face teatru m-a împins spre a căuta inspiraţie şi în alte medii în care a fost transpusă piesa lui Molnar.
Împreună cu Daniela Dima, colaboratoarea mea constantă, am făcut o adaptare pornind nu doar de la piesă, ci şi de la filmul cu acelaşi titlu al lui Fritz Lang şi, într-o mică măsură, de la acela al lui Richard Borzage (mai puţin cunoscut şi împlinit), creând în final o formă nouă, în care deseori personajele se exprimă prin cântec şi dans, dar total diferită de celebrul musical Carousel de pe Broadway, care a transportat povestea lui Molnar într-o feerie pur americană. În filmul lui Lang, Antonin Artaud juca un misterios Ascuţitor de cuţite, personaj pe care l-am preluat. Scenariul nostru contrabalansează duritatea subiectului cu o tramă aparent uşoară, fluidă, cu accente naive, incluzând şlagăre italieneşti cu iz fermecător şi lejer, care comunică în acelaşi timp o tristeţe, o melancolie şi chiar o suferinţă care nu e specifică unei colectivităţi, ci universal valabilă.
Trupa cu care am creat spectacolul e formată în jurul unui nucleu cu care am lucrat constant în ultimul timp, avându-l în centru pe prietenul meu
Vlad Ivanov. Colaborarea cu acest grup special e o adevărată bucurie, pentru că s-a creat o formă de telepatie colectivă care corespunde ideii că teatrul e un organism viu şi complex, în care respirăm şi acţionăm interdependent.
Car(o)usel e, după Lear-a, Ivanov şi Omul cel Bun din Seciuan, al patrulea spectacol pe care îl realizez pe scenele Teatrului Bulandra, la invitaţia generoasă a lui Ducu Darie, care de peste un deceniu e responsabil, într-un mod dinamic şi creativ, de înnoirea şi revitalizarea, atât de necesare oricărei instituţii de artă. Mă bucur şi am emoţii să revin iarăşi aici, în Sala Izvor, după aproape o jumătate de secol de la debutul meu cu Iulius Cezar. Puntea «istorică» peste spectatori, inspirată din teatrul kabuki, construită pe vremuri de Liviu Ciulei special pentru scandalosul meu spectacol de debut cu Cezar în stil japonez, a fost acum reinstalată, de arhitect Puiu Neculai pentru noul spectacol, ca un omagiu adus in memoriam lui Ciulei, cel care a avut încrederea să mă invite să regizez la celebrul Teatru Bulandra pe când eram încă student. Actul teatral e prin definiţie viu. Cred că venim la teatru ca să fim atinşi. Pentru a intra în contact cu o altă realitate. Prezenţa umană se deschide spre altceva, o altă dimensiune; în anumite momente de graţie, când suntem cu adevărat implicaţi, putem simţi în mod concret acel curent invizibil care ne traversează. Pentru câteva clipe nu mai suntem dezbinaţi; nu ne mai simţim singuri. Bun venit la CAR(O)USEL!”, se destăinuie regizorul Andrei Şerban.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.