Cartel ALFA anunță noi proteste

Sindicaliştii de la „Cartel Alfa” anunţă că vor relua, de luni, acţiunile de protest la Ministerul Muncii, acuzând Guvernul de lipsă de reacţie şi de interes în rezolvarea problemelor pe care le au angajații români.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți că Guvernul nu a făcut niciun demers până acum în vederea modificării Legii 62/2011, a dialogului social.

„Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţială, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor ca şi condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale. Este de fapt o strategie tipică de a întârzia la infinit nişte modificări pe care realitatea relaţiilor de muncă şi situaţia disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente”, spun reprezentanţii Cartel Alfa într-un comunicat de presă transmis vineri.

Sindicaliştii amintesc că de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial şi, în plus, a fost eliminat Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN). Potrivit sindicaliştilor, această situaţie a dus la reducerea dramatică a numărului de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau.

Conform „Cartel Alfa”, condiţiile impuse pentru formarea unui sindicat şi pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor – aproximativ un sfert din totalul angajaţilor români – fără drept de asociere, în contradicţie cu prevederile Constituţiei, care garantează acest drept.

„În faţa acestei lipse de reacţie şi interes a Guvernului în rezolvarea problemelor pentru lucrătorii din România, Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» reia din data de 17 noiembrie 2014 acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00-12.00″, se precizează în comunicatul citat.

Sindicaliştii „Cartel Alfa” au mai pichetat sediul Ministerului Muncii şi în perioada 29 septembrie – 17 octombrie, iar în 7 octombrie au organizat un miting de amploare în Piaţa Victoria.

Sindicaliştii au solicitat atunci să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativităţii şi a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă şi protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile pentru salariaţi, „nu transformarea lor în sclavi moderni”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.