Casa Albă, dezvăluire despre o întâlnire secretă dintre Trump şi Putin

Preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin au purtat o discuţie – necunoscută până acum – în marja summitului G20, la Hamburg, în Germania, la începutul lui iulie, a cărei existenţă a fost divulgată abia marţi de Casa Albă, relatează AFP, potrivit News.ro.

După o scurtă interacţiune la începutul summitului de la Hamburg şi o întâlnire bilaterală de peste două ore, pe 7 iulie, în compania miniştrilor lor de Externe, cei doi preşedinţi s-au întâlnit, de asemenea, la o cină în seara summitului, a declarat pentru AFP un oficial de la Casa Albă.

”A existat o cină pur socială a cuplurilor la G20”, a precizat această sursă. ”Către sfârşit, preşedintele a discutat cu Putin la cină”.

Această dezvăluire a provocat întrebări despre conţinutul conversaţiei, despre persoanele care au asistat şi despre motivul care a făcut ca existenţa ei să nu fie făcută publică până acum.

Preşedintele însuşi nu a întârziat să contraatace pe Twitter.

”Această poveste falsă cu cina secretă este «dementă». Toţi membrii G20 şi soţiile(/soţii) lor erau invitaţi de cancelarul german. Presa ştia!”, a scris preşedintele marţi seara.

”Aceste ştiri false sunt tot mai necinstite! Până şi o cină organizată pentru cei 20 de lideri principali ai lumii în Germania este prezentată în aşa fel încât să fie făcută ceva sinistru!”, a adăugat el în al doilea tweet.

Un al doilea reprezentant al Casei Albe a negat că a avut ”o a doua întâlnire” între Trump şi Putin, evocând o ”scurtă conversaţie la sfârşitul cinei” oficiale.

The New York Times evocă însă o conversaţie de o oră între cei doi lideri. O durată neobişnuită în acest tip de cadru, care ar fi surprins alţi invitaţi, scrie cotidianul.

”Să se insinueze că Casa Abă a încercat să «scundă» o a doua întâlnire este fals, rău intenţionat şi absurd”, a subliniat acest al doilea oficial.

”La cină, preşedintele Trump era aşezat între doamna Abe, soţia premierului japonez, şi doamna Macri, soţia preşedintelui argentinian. Doamna Trump era aşezată alături de preşedintele Putin”, a detaliat sursa citată.

”În timpul cinei, toţi liderii s-au deplasat în sală şi au au vorbit unii cu alţii liber. Preşedintele Trump a vorbit mult cu liderii în cursul serii. În timp ce se încheia cina, preşedintele Trump s-a dus lângă doamna Trump şi atuncii a vorbit, scurt, cu preşedintele rus”, a mai spus această sursă.

Casa Albă a încercat de asemenea să răspundă criticilor cu privire la absenţa oricărui alt reprezentant american alături de preşedinte în timpul întâlnirii bilaterale, care a fost tradusă de un singur interpret – al şefului de la Kremlin.

”Fiecare cuplu avea dreptul la un traducător. Traducătorul american care l-a însoţit pe preşedintele Trump vorbeşte japoneza. Atunci când preşedintele Trump a vorbit cu Putin, ei au folosit amândoi acelaşi traducător rus, pentru că traducătorul american nu vorbeşte rusa”.

Administraţia Trump este împotmolită în scandalul rus, în urma unor suspiciuni cu privire la o complicitate între apropiaţi ai miliardarului devenit preşedinte şi reprezentanţi ruşi în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.

Mai multe anchete sunt în curs cu privire la un amestec al Rusiei în procesul electoral american.

Cea mai recentă dezvăluire în acest dosa: fiul preşedintelui, Donald Trump Jr, a publicat discuţii pe e-mail potrivit cărora accepta să se întâlnească cu o avocată rusă despre care credea că deţine documente furnizate de autorităţile ruse şi prezentate ca fiind compromiţătoare pentru candidata democrată Hillary Clinton.

Această întâlnire a avut loc în iunie 2016, în toiul campaniei electorale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.