Casa lui Hitler a fost renovată…

Stratfor este o agenţie privată americană cu sediul la Austin, în statul Texas, în ultimii ani şi-a câştigat recunoaşterea la nivel mondial prin strângerea şi procesarea de informaţii din întreaga lume, pe care le foloseşte în realizarea de rapoarte, ştiri economice, politice şi geopolitice, precum şi analize militare. Fondatorul şi conducătorul ei, George Friedman, a fost la Bucureşti în urmă cu mai bine de 2 ani şi, în prezenţa unui public simandicos şi restrâns (Victor Ponta, Ion Iliescu, Mugur Isărescu şi adjunctul lui, Florin Georgescu etc.) a susţinut un discurs inteligent şi plin de surprize pentru urechile audienţei. A spus, de pildă, că nici NATO şi nici UE nu vor proteja România, că Statele Unite sunt interesate să aibă o relaţie cu Bucureştiul numai dacă acesta este capabil ”să diminueze influenţa ruşilor” în Europa. Adică a oferit celor de faţă o mostră puţin încurajatoare de umor negru englezesc, în sensul că le-a dat românilor vestea proastă, că s-au chinuit degeaba să intre în NATO şi UE, şi vestea bună că bine ar fi să se certe cu superputerea vecină, Rusia, dacă vor să fie prieteni cu superputerea de la mii de kilometri de ei, America. După acea întâlnire şi cuvinte de pomină, de la Bucureşti, de acum mai bine de 2 ani, acest sfârşit de vară l-a prins pe dl. Friedman tot în Europa, dar în altă parte. La Berghof, fosta reşedinţă de vacanţă din Tirolul german a fostului Adolf Hitler, pe un munte din Alpii bavarezi, nu departe de Salzburgul austriac şi nu foarte departe de oraşul unde s-a născut el însuşi şeful Stratfor, la Budapesta, în Ungaria. În egală măsură locul, Tirolul, dar şi o aniversare -1 septembrie, 76 de ani de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial – l-au inspirat pe şeful Stratfor să-şi aducă aminte şi să-l mai ia la anlizat încă o dată pe fostul lider al Germaniei şi al celui de al treilea Reich german, de la 1933, la 1945. După 76 de ani, crede dl. Friedman, are sens să încercăm, din nou, să înţelegem de ce şi cum fostul Führer, Germania lui şi războiul lui au schimbat lumea. Este dificil să aflăm răspunsurile căutate, crede analistul geopolitic american, pentru că este dificil să-l separi pe Hitler de imaginile celui mai devastator război din istoria omenirii, să-l separi şi apoi să-l judeci la rece. Luând-o, însă, pe îndelete, Friedman consideră că prima schimbare majoră adusă de Hitler şi războiul lui este că au distrus fosta hegemonie a Europei asupra celei mai mari părţi a lumii, precum şi influenţa ei globalistă. Şi, într-adevăr, după numai 15 ani de la încheierea războiului, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda şi-au pierdut imperiile, marea conflagraţie le-a sleit de forţa şi voinţa de a mai deţine teritorii peste mări. În consecinţă, dispariţiia imperiilor coloniale a modificat forma geopolitică a întregii lumi şi a arătat tuturor chipul unei Europe lipsite total de ambiţii de creştere şi dominare, pe de o parte şi, pe de altă parte, a unei Europe devenite extrem de precaută în materie de politici internaţionale, mari sau mici, indiferent de dimensiunea lor. Lumea este, astăzi, un loc mai bun fără Hitler, dar şi fără imperiile britanic şi francez. Cu alte cuvinte, l-am parafraza pe Friedman, este bine că războiul a pus capăt în egală măsură şi nazismului lui Hitler, şi imperialismului lui Churchill.

Apoi, Friedman crede că cea mai mare schimbare adusă lumii de către Hitler a fost că războiul lui a scos de pe lesă America şi i-a dat drumul pe uliţă, în lumea mare. Hitler a fost convins, atunci când a pornit războiul, că, dacă îl va pierde, bolşevismul va domina întreaga lume. A greşit, atunci când el a pierdut războiul, America a dominat cea mai mare parte a lumii, iar astăzi, ajutată de computerul pe care l-a inventat, este puterea globalistă nr. 1. ”Secolul american”, consideră dl. Friedman, este cea mai mare ”realizare” a lui Hitler, fără îndoială la care el s-ar fi aşteptat cel mai puţin.

Reşedinţa cea mai dragă lui Hitler, unde se ducea des şi cu cea mai mare plăcere, a fost cea de la Berghof, la Berchtesgaden. În 1945, regimentul 7 de infanterie al diviziei a 3-a SUA a capturat localitatea şi casa lui Hitler. Americanii au rămas acolo până în 1995 şi i-au refăcut fosta locuinţă. Astăzi arată exact cum arăta pe vremea când Führerul poposea acolo, însoţit de Eva Braun, de lupul său german Blondie şi de cei doi terrieri scoţieni ai Evei, Negus şi Katuşka.

Acum puţine zile, presa europeană relata despre tot felul de naţionalisme, care îşi ridică iarăşi capul, în toată Europa, şi în România. Şi tot atunci, pe la 1 septembrie, George Friedman stătea în Alpii bavarezi şi privea gânditor casa lui Hitler. Renovată perfect, după război, de americani. Probabil recunoscători Führerului pentru faptul că i-a adus în Europa, unde au rămas de 70 de ani

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Toma 73 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.