Castellucci face casting în Undercloud

Astăzi debutează a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole-lectură și conferințe.

Potrivit organizatorilor, în cele zece zile de festival, între 22 și 31 august 2017, pasionații de teatru vor avea bucuria întâlnirii cu creatori și cu personalități ale lumii artistice românești.

Festivalul găzduit de ARCUB – Gabroveni se deschide astăzi, cu producția Institutului Grotowski, „Ultima bandă a lui Krapp“. Regizorul acestuia, Jaroslaw Fret, va fi provocat la o discuție despre „Teatrul independent vs. teatru sărac“, după formula consacrată de celebrul fondator al institutului pe care îl reprezintă. Inițiatorul dialogului este criticul Octavian Saiu.

De altfel, Grotowski în secolul XXI este tema dialogului, Jaroslaw Fret fiind regizor și actor, dar și directorul Institutului Grotowski din Polonia.

Dialoguri cu impact

Un comunicat de presă arată că la 50 de ani de carieră, Alexa Visarion își face debutul în teatrul independent din România cu un text montat în premieră în țara noastră: „Hughie“, de Eugene O’Neill. Spectacolul, producție UNTEATRU, va fi prezentat în festival pe 27 august și va fi urmat de un dialog cu Alexa Visarion, „despre viață și teatru, în ce ordine vreți“.

Importanța dansului în societate și impactul social al acestuia sunt temele discuției la care vor participa perfomerii companiei israeliene MASH și Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. „Make dance not war. Impactul dansului în comunitate“ este numele întâlnirii ce va avea loc pe 28 august, imediat după spectacolul „ANI-MA“, produs de MASH – o entitate culturală devenită simbol pentru mișcarea artistică independentă din Ierusalim.

Filosoful, eseistul și romancierul Pascal Bruckner revine la București pentru a asista la spectacolul „Crăciunul președintelui“, după un text al său ce a avut lectura în premieră mondială anul trecut în festival. Organizatorii spun că spectacolul va avea două reprezentații, datorită cererii mari de bilete. Din distribuție fac parte actorii Claudiu Bleonț, Marian Râlea, Vlad Logigan, Vlad Bîrzanu și Iulia Lazăr.

Piese din cuvinte

A devenit deja o tradiție ca Undercloud să programeze spectacole-lectură cu invitați speciali. Același Pascal Bruckner a ales să își lanseze cel de-al doilea text dramatic, din nou în premieră mondială, la Undercloud . Este vorba despre lectura piesei „Cu ce vă servesc?“, ce va fi regizată de Chris Simion-Mercurian și care îi are în distribuție pe Maia Morgenstern și Vlad Logigan.

Spectacolul-lectură după romanul lui Frederic Beigbeder, „Oona & Salinger“, regizat și dramatizat de Chris Simion-Mercurian, va avea premiera în festival, în prezența autorului. Alături de Carla Maria Teaha și Șeban Pavlu, invitat special în distribuție este actorul George Mihăiță. De altfel, Beigbeder va participa și la reprezentația cu numărul 700 a spectacolului „Dragostea durează 3 ani“, regizat de Chris Simion-Mercurian, după romanul francezului.

Florina Gleznea și Ionuț Grama, regizați de Mariana Cămărășan, vor citi din „Teoria tăcerii“, volumul-confesiune al scriitorului și realizatorului de radio Iulian Tănase. Tot ca spectacol-lectură este prezentat „Facebook“, în varianta autorului actor Vlad Logigan.

Dramatizarea și regia sunt realizate tot de Chris Simion-Mercurian și pentru lectura textului „Noaptea de foc“, de Eric Emmanuel Schmitt, o poveste despre inițiere, supraviețuire și curaj, ce va fi realizată de actorul Cristi Iacob. Invitat special al evenimentului va fi alpinistul Alex Găvan.

Încheiere cu senzații

Manifestarea se încheie cu montarea reputatului regizor Romeo Castellucci. Producția sa, „Iulius Caesar. Fragmente“, se joacă pe 31 august. Spectacolul care prevede în distribuție și doi actori români, aleși în urma unui casting ad-hoc, impresionează și șochează în același timp. Regizorul remarca în piesa lui Shakespeare: „Mecanismul etern, imuabil al țapului ispășitor. Cezar, în varianta pe care ne-a dat-o Shakespeare, ține de această structură antropologică. Nevoia comunității de a găsi un țap ispășitor este un cerc vicios din care lumea de azi pare incapabilă să iasă“.

Prima producție Grivița 53, un proiect de susținere în campania G53, primul teatru construit împreună cu publicul, spectacolul „A.A.A.“, scris și regizat de Chris Simion-Mercurian, sunt prezente în festival pe 30 august.
În aceeași zi, „Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice“ aduce întâlnirea cu Oana Pellea. Singura producție a unei instituții de stat invitată în festival se va juca în noua sală Gloria (strada Bucovina, nr. 6) a Teatrului Metropolis, producătorul spectacolului.

Ediția aniversară Undercloud prezintă 16 spectacole în competiție realizate de către cei mai tineri și mai talentați artiști independenți, dar și o serie de spectacole invitate, montări cu notorietate în teatrul românesc.

Programat în prima zi de festival, „Maria Callas-La Divina“, un spectacol muzical-eveniment regizat de regretatul Radu Gabrea, o are ca protagonistă pe Victoria Cociaș. Printre spectacolele independente invitate, premiate în numeroase festivaluri, inclusiv în ediții anterioare Undercloud, cu texte și distribuții de excepție: „Amalia respiră adânc“, „Zic Zac“, „Obsesii“, „Rovegan“, „Creditul“, „Carpathian garden“, „The Sunset Limited“, „Omul pernă“. Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilele ARCUB, între orele 14.00-20.00, și online.

Undercloud se desfăşoară sub egida programului european Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.