Cât a costat în 2014 locul de europarlamentar la PSD

Ce venituri a avut PSD în 2014. Top 20 donatori social-democraţi este condus de un conservator penal. Ce nume lipseşte de pe lista donatorilor. Retro venituri PSD.

Cea mai slabă „recoltă” într-un an dublu electoral

PSD a beneficiat în 2014 (este vorba de datele oficiale, date declarate la AEP şi publicate în Monitorul Oficial) de venituri care se ridică la 19.069.470 lei. Este cea mai mică sumă obţinută într-un an cu două scrutinuri. Provenienţa acestor venituri este următoarea:

  • total cotizaţii – 14.088.015 lei
  • donaţii confidenţiale (sub 8.500 lei/persoană) – 243.205 lei
  • donaţii persoane fizice, peste 10 salarii brute minime pe economie – 3.063.360 lei
  • donaţii firme, peste 10 salarii brute minime pe economie – 1.129.347 lei
  • alte surse – 545.543 lei

111.000 de lei un loc de europarlamentar

Analizând lista persoanelor fizice care au făcut donaţii peste 10 salarii brute minime pe economie se poate observa că sunt mai multe donaţii care se „învârt” în jurul sumei de 111.000 lei. Deloc surprinzător, toţi cei în cauză sunt europarlamentari sau candidaţi pe locuri eligibile pe lista PSD. Unii dintre ei sunt trecuţi cu sume mai mari pentru că sunt contabilizaţi şi la categoria cotizaţii (peste limita mai sus amintită. Paradoxal, cel mai generos donator este un europarlamentar al Particului Conservator, Laurenţiu Rebega. Acesta are, începând cu 8 ianuarie probleme cu DNA, fiind urmărit penal pentru instigare la spălare de bani, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals. Sunt şi 4 europarlamentari care au donat mai puţin, dar aceştia, cu excepţia conservatoarei Maria Grapini se aflau pe poziţii semi-eligibile.

Top 20 donaţii individuale

  1. Laurenţiu Rebega (europarlamentar PC) – 196.575 lei
  2. Simca Gabor – 159.000 lei
  3. Viorica Dăncilă (europarlamentar) – 151.402 lei
  4. Victor Boştinaru (europarlamentar) – 146.495 lei
  5. Ciprian Claudiu Tănăsescu (europarlamentar) – 137.956 lei
  6. Cătălin Ivan (europarlamentar) – 126.275 lei
  7. Corina Creţu (europarlamentar) – 122.581 lei
  8. Ioan Mircea Paşcu (europarlamentar) – 111.550 lei
  9. Doru Frunzulică (europarlamentar) – 111.507 lei
  10. Daciana Sârbu (europarlamentar) – 111.477 lei
  11. Sorin Moisă (europarlamentar) – 110.419 lei
  12. Emilian Pavel (europarlamentar) – 110.000 lei
  13. Daniel Florea (deputat) – 90.000 lei
  14. Titus Mircea Dobre (deputat) – 88.000 lei
  15. Constantin Iacov (prieten al premierului Ponta) – 80.000 lei
  16. Remus Lăpuşan (preşedinte PSD Cluj) – 73.000 lei
  17. Andi Cristea (europarlamentar) – 66.000 lei
  18. Maria Grapini (europarlamentar PC) – 60.000 lei
  19. Victor Negrescu (europarlamentar) – 60.000 lei
  20. Claudia Ţapardel (europarlamentar) – 44.000 lei

Nu apar în Monitorul Oficial (fie au plătit cotizaţii sau au donat sume sub 8.500 lei, fie nu au dat vreun ban), europarlamentarii Dan Nica, Damian Drăghici (UNPR) şi Ecaterina Andronescu, dar se pare că în ceea ce o priveşte pe ultima, din start se ştia că poziţionarea pe un loc eligibil (2) a fostului ministru al educaţiei este una doar pentru „tragerea listei”. Nu a putut fi identificat Simca Gabor, el nu apare pe nicio căutare pe internet.

Nu doar în top 20, dar nici pe tabelele publicate în Monitorul Oficial nu apare numele magnatului Sebastian Ghiţă, cel care în alţi ani a fost un sponsor generos şi nu numai cu PSD.

În 2009 a fost mai ieftin

În 2009, PSD a scos 11 europarlamentari la alegeri. Atunci sumele donate au fost mult mai mici şi nu toţi cei 11 sunt pe lista donatorilor. Vă prezentăm un top al candidaţilor la europarlamentare care au făcut donaţii în 2009:

  1. Viorica Dăncilă – 224.000 lei
  2. Aristide Roibu – 75.000 lei (poz.13, nu a prins Parlamentul European)
  3. Adriana Ţicău – 60.300 lei
  4. Marius Oprescu – 54.024 lei (poz.15, nu a prins Parlamentul European)
  5. Cătălin Ivan – 21.350 lei
  6. Ioan Mircea Paşcu – 16.100 lei
  7. Corina Creţu – 14.200 lei
  8. Alin Antohi – 9.700 lei (poz.16, nu a prins Parlamentul European)
  9. Rovana Plumb – 8.400 lei
  10. Victor Boştinaru – 8.300 lei
  11. Adrian Severin – 6.300

Top 5 firme donaţii

  1. Opria Internaţional – 400.000 lei
  2. Shipyard ATG Giurgiu SRL – 200.000 lei
  3. Min Distribution Com – 100.000 lei
  4. SC Victor Construct SRL Botoşani – 60.000 lei
  5. Construcţii montaj SA Constanţa – 51.959 lei

Veniturile PSD din perioada 2007-2013

  • 2013 – 14.141.969 lei
  • 2012 – 44.069.378 lei (alegeri locale şi parlamentare + 1 referendum)
  • 2011 – 8.349.989 lei
  • 2010 – 4.243.743 lei
  • 2009 – 22.320.958 lei (alegeri europarlamentare, şi prezidenţiale)
  • 2008 – 47.563.041 lei (alegeri locale şi parlamentare)
  • 2007 – 9.576.925 lei (alegeri europarlamentare)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.