Cât așteaptă românii pentru un RMN

În timp ce medicii din Occident transformă o frunză de spanac într-un țesut cardiac funcțional sau pur și simplu construiesc un țesut cardiac la imprimanta 3D, la noi, pacienții sunt trimiși, în timp, cu zeci de ani în urmă. Ei se confruntă cu situații care ar putea părea de necrezut pentru orice occidental. Așa se întâmplă în cazul a mii de pacienți din țară, care au nevoie de o investigație RMN. Spitalele nu mai fac față cererilor, astfel încât unii bolnavi sunt programați abia la anul. Din păcate, pentru a nu li se agrava boala, mai mulți pacienți aleg să plătească investigația, care nu este ieftină deloc.

Durata uriaşă de timp face inutilă investigaţia care îl ajută pe medic să pună un diagnostic corect, în unele cazuri. În această situație s-a ajuns pentru că nu sunt suficienți bani la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Bugetul alocat lunar se termină în câteva zile, așa că au apărut listele de așteptare. Deși statul român a alocat 700 milioane lei pentru analize de toate tipurile, banii se termină în primele zile ale fiecărei luni.

Un RMN pentru tot județul

Situația este valabilă în întreaga țară, iar cine are trimitere de la medic pentru RMN speră ca măcar în câteva luni să poată obține consultația. Doar 45 de aparate de tip RMN sunt în spitalele din toată țara.

La Spitalul de Urgență Târgu Jiu există un singur aparat RMN. De fapt, este singurul pentru tot județul Gorj, iar sute de oameni se află pe lista de așteptare pentru examinare, existând pacienți care au depus cererile în urmă cu un an pentru a beneficia prin compensare de la CNAS de o astfel de investigație imagistică. Contravaloarea unui examen RMN, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pornește de la 400 lei.

Peste o mie de pacienți pe liste de așteptare

La unitatea din Bacău a fost cumpărat abia anul trecut un astfel de aparat. Dr. Adrian Popa, managerul Spitalului Judeţean Bacău, explică: „Având în vedere media de două ore de examinare, cred că peste o sută de pacienţi lunar beneficiază, în condiţiile în care, până să avem acest aparat, având un contract cu furnizori externi, realizăm undeva în jur de 25-30 cazuri pe lună“.

Și în județul Dolj situația este la fel de alarmantă. Pacienţii care vor să-şi facă investigaţii de înaltă performanţă gratuite în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova trebuie să aştepte până la sfârşitul anului și chiar până anul viitor. Pentru aparatul de investigaţii cu Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) al SCJU Craiova s-au făcut deja programări până la data de 31 decembrie.

Situația se schimbă la privat

În spitalele din Capitală se fac zilnic sute de investigații, dar au prioritate pacienții internați. Este și cazul Spitalului „Sf. Pantelimon“. Medicii spun că, în unele cazuri, pacienții abuzează de această investigație și o fac și atunci când nu este necesar și când alte investigații medicale pot furniza un diagnostic corect.

Cei care nu își permit așteptarea se văd nevoiți să bage mâna în buzunar și să plătească o investigație amănunțită chiar și cu o mie de lei. Iar preţurile diferă în funcţie de zona examinată şi pot depăşi 1.000 lei pentru o singură investigaţie. Dacă vreţi şi cu substanţă de contrast, adică o analiză şi mai clară, mai scoateţi din buzunar cel puţin 200 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.