Cât de prost comunică Guvernul României

Retragerea de pe site-ul Ministerului Finanţelor a modificărilor propuse pentru Codul Fiscal 2015 este cel mai simplu exemplu de amatorism în comunicarea Guvernului României.

Tărăboiul stârnit de presă şi de Opoziţie pe seama majorării unor taxe l-a făcut pe Victor Ponta să decidă retragerea rapidă a documentului. S-a speriat de zgomot fără să priceapă prea bine despre ce este vorba. Şi mai ales, de ce atâta gălăgie. Cum Victor Ponta este sensibil la orice fel de contestaţie, mai ales acum, în prag de alegeri prezidenţiale, decât să înţeleagă şi să explice situaţia, a preferat să tragă obloanele.

Despre ce era vorba în retrasul proiect de majorare a unor taxe? Despre majorarea impozitului pe autoturismele cu capacitate mică şi despre majorarea impozitului pe locuinţele folosite cu altă destinaţie. Ca de obicei, nimeni nu a cercetat situaţia. Şi presa, şi Opoziţia au pornit campania de contestare a unui proiect ce poate fi considerat în limitele normalităţii. Dacă nu chiar obligatoriu.

Să luăm cazul impozitului pe autoturismele mici. Anul acesta, cine a înmatriculat o asemenea maşină, aflată sub 1.000 de centimetri cubi, a plătit simbolic. Ştiţi cât se percepe pentru o jumătate de an? Nici mai mult, nici mai puţin decât 37 de lei. Oricum am învârti-o, oricum am înţelege-o, este extrem de puţin. Iar România este împânzită de maşini de litraj mic (peste 80%). În acelaşi timp, România este ţara în care doi-trei comentatori cu spirit proletar, plus excesele de comportament ale unor beizadele au dezvoltat o ostilitate faţă de ”jeep-uri şi merţane”, de parcă toată populaţia ar fi dotată numai cu aşa ceva. Nimic mai fals. Ştiţi cât reprezintă maşinile de lux în totalul flotei din România? Sub 1%! Şi astfel avem o ţară care percepe impozite mari de pe aproape nimic şi nu ia decât 10-25 de euro pe majoritatea autoturismelor.

Cazul locuinţelor este la fel! Proiectul de majorare a impozitelor viza doar locuinţele cu altă destinaţie decât cea de locuinţă. Acestea au fost scăpate de sub control şi reprezintă un segment extrem de important. Boom-ul imobiliar a dus şi la apariţia ”flotelor” de locuinţe înregistrate pe persoană fizică şi exploatate în regim comercial de felurite societăţi. Adică închiriate la firme, barouri, bănci, fabrici, farmacii etc. Persoana fizică plăteşte inclusiv acum un impozit nesemnificativ pe aceste locuinţe cu altă destinaţie, dar mult mai puţin decât în cazul spaţiilor din circuitul comercial. Proiectul de majorare a taxelor pe aceste spaţii era normal şi se impunea aproape de la sine.

Guvernul Ponta n-a ştiut să comunice două măsuri logice şi justificate financiar. S-a speriat ca de umbra lui şi a retras un proiect mai mult decât necesar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.