Cătălin Cioabă a plagiat şi în antologia „Eminescu – Poezii” de la Humanitas

Apărut din senin în domeniul eminescologiei, Cătălin Cioabă, cunoscut pînă acum doar ca mîna a doua în traducerile din germană alături de Gabriel Liiceanu, publică la Humanitas ediţia „Eminescu – Poezii”. Cartea este o adevărată ruşine pentru eminescologie, fiind un plagiat contiunuu după Perpessicius, emanînd superficialism şi amatorism, într-un domeniu în care cercetarea atinsese deja un nivel foarte ridicat.

Volumul de 600 de pagini are două părţi: textele lui Eminescu şi Notele editorului. Selecţia textelor este ciudată, din volum lipsind poezii fundamentale, precum „Memento mori”, „Împărat şi proletar”, „Povestea magului călător” sau „Înger şi demon”. Marea problemă, însă, o reprezintă cele 120 de pagini de Note, în care Cătălin Cioabă îşi propunea să „revoluţioneze” eminescologia în care, după cum vom vedea mai jos, nu face altceva decît s-o caricaturizeze.

Revoluţia lui Leporello în materie de eminescologie

Pentru cineva familiarizat cu opera lui Mihai Eminescu, cartea lui Cătălin Cioabă seamănă cu teza unui elev de liceu care vrea să-i arate profesorului că a citit ceva din bibliografia poetului, încercînd să ia o notă de trecere. El n-a văzut niciodată un manuscris eminescian, n-a scris nici măcar o cronichetă despre Eminescu şi, mai grav, dă impresia că nu a citit nimic din studiile importante apărute în ultimii 75 de ani, ori, în aceste condiţii, n-avea cum să nu cadă în ridicol! Acum înţelegem de ce Gabriel Liiceanu, într-un articol din „Idei în dialog”, apărut în 2005, l-a comparat pe Cioabă cu Leporello, celebrul servitor al lui „Don Giovani” din opera lui Mozart: probabil că şeful lui de la editura Humanitas cunoştea predispoziţia lui Cioabă de a urma servil o direcţie impusă.

Toate, dar absolut toate Notele lui Cătălin Cioabă nu sînt decît compilaţii după Perpessicius, preluate fără discernămînt, autorul neavînd decît o singură preocupare: să ascundă faptul că, în fond, nu sînt decît pasaje plagiate pe care a intervenit ridicol doar pentru a-şi masca furtul! Acuzaţia fiind extrem de gravă, se impune demonstraţia.

Să luăm ca exemplu Nota la „Departe sunt de tine” de la pp. 523-524, pe care o punem alături de un colaj din Perpessicius, „Eminescu – Opere”, II, pp. 43-45. Veţi observa că pasajele subliniate arată limpede metoda furtului lui Cătălin Cioabă, acesta înlăturînd toată partea de cercetare pe manuscrise a lui Perpessicius, preluîndu-i neruşinat informaţiile, la care adaugă banalele sale „contribuţii”: „însă nu este chiar aşa” sau „prezenţa inspiratoare a Veronicăi Micle”! În rest, „furt în toată regula”, cum spunea Liiceanu despre o profesoară plagiatoare.

Perpessicius: „a patra din «coala de versuri»”, Cioabă: „a patra dintre cele patru poezii”,

Perpessicius: „poezia nu are titlu şi e despărţită de Singurătate prin , Cioabă: „poemul nu avea titlu, ci era despărţit de poema precedentă doar printr-un asterisc”. De fapt, prin trei asteriscuri, dar acesta este un amănunt prea greu pentru Cioabă.

Iată, faţă în faţă, cele două pasaje, primul din Cioabă (pp. 523-524), al doilea din Perpessicius (Opere, II, pp. 43-45):

Să trecem acum la Nota pentru poezia „O, mamă…”, în care Cioabă procedează la fel: ia informaţiile direct din Perpessicius, fără să-l citeze, şi înlătură partea ştiinţifică, referitoare la cele două manuscrise în care se găseşte poezia! Lucrurile sînt atît de clare, încît este de ajuns să vă prezentăm faţă în faţă cele două pasaje, cel din Cioabă (p. 549) şi Perpessicius (II, pp. 169-170):

Nici Nota poeziei „O, rămîi” nu iese din tiparul deja descris. Prima constatare: lipsesc ghilimele şi trimiterea la sursa informaţiilor. În rest, un plagiat grosolan care să-i dea hoţului aer de ştiinţificitate, cum este acea referire la „notesul reportericesc”, în fapt un manuscris eminescian pe care Cioabă n-a avut curiozitatea să-l vadă, fiindu-i suficientă preluarea informaţiei din Perpessicius:

Perpessicius: O rămîi se întîlneşte schiţată pentru întîia oară într-unul din manuscrisele de la Iaşi ce aveau să fie reluate şi desăvîrşite în noua sihăstrie a Bucureştilor”, Cioabă: „Începută la Iaşi şi terminată la Bucureşti”

Peprpessicius: „figurînd amîndouă… în micuţul carneţel cartonat de buzunar (un notes reportericesc, ai zice, al redactorului de la Curierul de Iaşi”, Cioabă: „scrise şi ele în aceeaşi perioadă într-un notes reportericesc folosit probabil de Eminescu pe vremea cînd lucra la Curierul de Iaşi”

Perpessicius: O, rămîi figurează în trei manuscrise”, Cioabă: „Se mai găseşte în încă două manuscrise”.

Iată şi facsimilele celor două pasaje, primul din cartea lui Cioabă (p. 535), al doilea din ediţia Perpessicius (II, pp. 57-58):

Pentru Nota de la poezia „Povestea teiului”, Cătălin Cioabă face o şmecherie mai complexă, preluînd fără citare nu numai pasaje din Perpessicius, ci şi din D. Murăraşu (Eminescu – Poezii, Ed. Minerva, 1979)! Ce rezultă este de domeniul circului. De data aceasta vom publica mai întîi textele lui Perpessicius şi D. Murăraşu şi abia după ele vom da şi facsimilul din ediţia lui Cătălin Cioabă. Facem această schimbare de cadre pentru a sublinia grosolănia pretinsului eminescolog de la Humanitas, care preia cu neruşinare informaţiile de la cei doi eminenţi eminescologi fără a face vreo trimitere. În acelaşi timp, cititorii sînt rugaţi să observe cum procedează Murăraşu, care, preluînd, la rîndul său, din Perpessicius teza că însemnarea „A nu se culege” i-ar aparţine lui Xenopol, face trimitere la sursă: „vezi ed. Perpessicius, vol. II, p. 39”!

În schimb, Cătălin Cioabă trece în dreptul lui toată munca de cercetare a celor doi mari eminescologi şi, fără nici o trimitere, preia toate informaţiile acestora, ca şi cum ele ar rezulta dintr-o cercetare proprie! Iată, mai întîi pasajele din Perpessicius (Op. cit, II, 39) şi D. Murăraşu (Op. cit. p. 429):

Şi iată acum cum arată Nota lui Cioabă, într-un colaj realizat din pp. 527-528, în care sînt furate pur şi simplu comentariile lui Perpessicius şi Murăraşu! Aşa ceva nu s-a mai văzut în vreo cercetare sau, dacă s-a mai întîmplat, autorul, cu siguranţă, a suportat consecinţele:

Deşi facsimilele arată aceeaşi metodă de plagiere, reluăm cîteva pasaje semnificative care-l descalifică definitiv pe Cătălin Cioabă, aşa încît nici un viitor cercetător să nu se mai dedea la astfel de practici penale:

Perpessicius: „atragem atenţia asupra însemnării <A nu se culege> din dreapta titlului Povestea teiului… Că este o însemnare a redacţiei Convorbirilor, din Iaşi, nu mai rămîne îndoială. Proprietarul originalului crede a recunoaşte scrisul lui Xenopol”. D. Murăraşu: „acela care a pus pe ms. lui Eminescu, trimis Convorbirilor literare, părerea: „A nu se culege” (se bănuieşte a fi scrisul lui Al. Xenopol; vezi ed. Perpessicius, vol. II, p. 39)”. Şi Cioabă, în urma lor: „Cineva din redacţia Convorbirilor, probabil A.D. Xenopol, a scris atunci pe coala de versuri, în dreptul ei „A nu se culege!”, tocmai pentru că i se părea cunoscută”.

D. Murăraşu: „În ed. Maiorescu poezia este intitulată Făt Frumos din tei”. Cătălin Cioabă, deştept nevoie mare, scrie: „O nouă întorsătură de situaţie intervine mai tîrziu, cînd Maiorescu alcătuieşte ediţia princeps: el alege versiunea ultimă, din 1878, împrumutînd însă titlul celei din 1875”.

În pasajele reproduse mai sus sînt două chestiuni care te determină să-l iei la palme pe plagiator:

1. Acel „probabil” pe care-l adaugă savant la însemnarea lui Xenopol, deşi Perpessicius da certă informaţia, bazîndu-se chiar pe mărturia proprietarului documentului original, chestiune însuşită şi de Murăraşu şi

2. Acel aer de roman poliţist adăugat la informaţia simplă a lui Murăraşu, privind schimbarea titlului poeziei de către Maiorescu!

Celor care ar avea curiozitatea să se uite pe antologia lui Cătălin Cioabă şi ar vedea că, totuşi, sînt cîteva trimiteri la Notele lui Perpessicius, trebuie să le spunem că şi acestea nu sînt altceva decît tot un fel de alibiuri care, speră autorul lor, să justifice plagiatul. În acest sens, iată Nota lui Cioabă la poezia „Rugăciunea unui dac”, de la p. 536, urmată de Nota lui Perpessicius (Op. cit. pp. 69-70):

Se observă că, la fel ca în toate Notele din acest volum, Cioabă preia fără ghilimele şi fără citarea sursei orice informaţie de la Perpessicius, cu aerul că aceasta este rodul propriilor căutări:

Perpessicius: „caracterul lui de fragment este indicat, pentru întîia oară, în traducerea germană a Mitei Kremnitz, încorporată celei de a treia ediţii a culegerii de tălmăciri, la care a colaborat împreună cu Carmen Sylva”. Cioabă repetă: „este de fapt un fragment, iar acest lucru e semnalat pentru prima oară în traducerea germană, care va apărea în a treia ediţie a antologiei Rumänische Dichtungen alcătuită de Carmen Sylva”.

Perpessicius: Rugăciunea unui dac figurează a douăzecea, cu un mic şi preţios parantez, după titlu: Gebet des Dacier-häuptlings (Aus einem unvollendeten). Cioabă plagiază senin: „Acolo poartă titlul Gebet des Dacier-häuptlings (Aus einem unvollendeten).

Şi pentru că aici este prea evident plagiatul, Cătălin Cioabă apelează la acea şmecherie de care vorbeam: dă în ghilimele un citat neutru din Perpessicius („unul dintre cele mai bogate capitole de exegeză eminesciană”), indicînd şi sursa acestuia (EdP, II, 69), astfel încît, cînd va fi acuzat de plagiat, să spună senin: nu vedeţi că am spus că e din Perpessicius? Exact cum a făcut Liiceanu în Notele sale din vol. Heidegger – „Repere pe drumul gîndirii”, despre am scris în 2007! Numai că, după cum se vede, tot conţinutul Notei lui Cioabă este preluat din Perpessicius fără ghilimele şi fără indicarea sursei! Dacă asta e cercetare, atunci înseamnă că Berlin este capitala Norvegiei!

Exactitatea datelor este facultativă la Cioabă

Preocupat fiind de ascunderea imensului său plagiat din Perpessicius, Cătălin Cioabă, un eminescolog rătăcit, comite inevitabil erori de tot rîsul, cum este aceea referitoare la antologia Rumänische Dichtungen, realizată de Carmen Syilva şi Mite Kremnitz. Vă rog să urmăriţi cu atenţie anul de apariţie al celor trei ediţii:

– prima apare la Leipzig în 1881

– a doua apare la Leipzig şi Bonn în 1883

– a treia apare la Bonn în 1889.

Deşi lucrurile sînt clare, ştiute de orice elev de clasa a X-a, să vedem ce ocluzie intestinală face Cătălin Cioabă, care crede că eminescologia este un joc nevinovat în care îţi poţi permite să baţi cîmpii. Mai întîi, în Biografia lui Eminescu, la p. 25, referitoare la anul 1881, Cioabă notează:

Aşadar, Cioabă a aflat că prima ediţie a antologiei Rumänische Dichtungen apare la Leipzig în anul 1881. Cu toate acestea, în Nota de la poezia „De cîte ori, iubito”, aflăm tot de la Cioabă că prima ediţie a acestei antologii cea din 1881, nu mai apare la Leipzig, ci s-a mutat la… Bonn! Iată miracolul de la p. 535:

Pentru ca Cătălin Cioabă (sic!) să nu mai ezite în privinţa locului şi anului apariţiei primei ediţii a antologiei Rumänische Dichtungen, iată mai jos coperta şi pagina de gardă a acesteia, unde se vede cît se poate de clar că volumul a apărut la Leipzig în anul 1881:

Acum sperăm că lucrurile sînt clare şi pentru Cătălin Cioabă şi nu va mai repeta această eroare. De altfel, nu e prima oară cînd îl ajutăm pe novicele eminescolog să-şi îndrepte erorile. După apariţia primei sale încercări în eminescologie cu vol. „Mărturii despre Eminescu”, în care a continuat demersul din mai vechea campanie din „Dilema” a lui Pleşu, acela de a-l batjocori pe marele nostru poet, într-un articol din revista „Tribuna”, l-am avertizat că Eminescu a fost internat la ospiciul dr. Şuţu în 28 iunie 1883, dar n-a fost externat în 15 august 1883, aşa cum credea Cioabă! Ei, bine, în Biografia din acest ultim (sperăm!) volum despre Eminescu, Cioabă îşi îndreaptă greşeala, fără însă a ne mulţumi pentru ajutor! Iată cele două pasaje, cele din „Mărturii despre Eminescu” şi „Poezii”:

De altfel, textul Biografiei din cele două volume este identic, mai puţin acea incredibilă eroare pe care, la sugestia noastră, a îndreptat-o în cel de-al doilea volum. După cum se vede, critica noastră, oricît de dură ar fi, are ceva constructiv în ea şi sperăm ca Cătălin Cioabă (sic!) să ne asculte sfatul şi să rămînă în continuare doar un traducător onorabil. Eminescologia este prea grea şi, deseori, după cum se cunoaşte, chiar periculoasă, ştiindu-se că plagiatul este o infracţiune care se pedepseşte penal.

La acest capitol al inexactităţilor impardonabile se înscrie şi felul în care Cătălin Cioabă foloseşte accentele limbii franceze. Iată Nota poeziei „Povestea Dochiei şi ursitorile”, unde Cioabă preia de la Perpessicius trimiterea la lucrarea Le rêve de Dochia, al cărei titlu îl scrie greşit Le rève de Dochia”! Iată dovada:

Amatorismul lui Cioabă în materie de Eminescu ne oferă mostre dintre cele mai hazlii. Astfel, la p. 562, Cioabă scrie: „Cum Eminescu avea obiceiul să publice în revistele la care a lucrat pasaje din cărţile vechi sau manuscrisele pe care le consultase”. Ne poate spune Cătălin Cioabă care sînt acele reviste la care a lucrat?

Se pare că lui Cătălin Cioabă îi este străină întreaga literatură română, altfel nu se poate explica urechismul său într-o aşa-zisă cercetare literară. La p.531 acărţii sale, Cioabă scrie:

Unui elev i s-ar ierta această greşeală, dar unui atît de „mare” cercetător cum să i se treacă cu vederea faptul că titlul poeziei lui Grigore Alexandrescu nu este „Umbra lui Mircea la Cozia”, ci „Umbra lui Mircea. La Cozia”! Această lipsă de rigoare a lui Cioabă ne face să ne întrebăm dacă aceia care au recomandat acest volum pentru a fi trecut în bibliografia şcolară i-au citit cartea sau au vrut doar să facă parte din corul lăudătorilor pentru a obţine bunăvoinţa editurii Humanitas.

Cum a devenit Cioabă un bufon al eminescologiei?

Marile poeme eminesciene îl fac pe Cătălin Cioabă să cadă de-a dreptul în ridicol. Numai Nota de la poezia „Scrisoarea I” ar fi suficientă pentru a demonstra inutilitatea ediţiei publicată de editura Humanitas.

Mai întîi pentru că această Notă este un plagiat după Perpessicius, căci toate informaţiile sînt preluate după aceeaşi metodă descrisă de noi în exemplele de mai sus. Apoi, pentru că acest Cătălin Cioabă habar nu are ce s-a scris după apariţia ediţiei Perpessicius, cînd eminescologia a făcut paşi uriaşi în completarea informaţiilor referitoare la sursele de inspiraţie ale lui Eminescu. În aceste condiţii, faptul că Cioabă şi-a propus să „revoluţioneze” eminescologia nu este decît expresia unei infatuări penibile care-l trimite pe autor direct la cimitirul literelor!

Iată Nota lui Cioabă de la p. 555, alături de Nota lui Perpessicius (II, p. 181):

Nu vom insista aici asupra plagierii tuturor informaţiilor din Perpessicius – cele referitoare la „caietul de cursuri” sau la „ritmul iambic” – acestea fiind evidente. Mai important ni se pare să subliniem faptul că acest Cioabă, pe care Gabriel Liiceanu vrea să-l facă eminescolog cu forţa, nu a auzit nici măcar de cercetările Amitei Bhose, la care, în ultimele decenii, s-a făcut referire mereu. Cercetătoarea indiană, deşi preia, la rîndul său, informaţia lui Perpessicius, potrivit căreia textul „Cosmogonie der Inder” din ms. 2276, II ar fi note din cursul profesorului Weber, sugerează că ar fi fost posibil ca Eminescu să-l fi preluat de la Karl Geldner şi Adolf Kaegi din „Siebenzig Lieder des Rigveda” sau de la Max Muller din „A History of Ancient Sanskrit Literature”.

Recent, însă, cercetătorii au găsit sursa cea mai credibilă a acestui text din ms. 2276, II. În 1873, cunoscutul orientalist german Martin Haug (1827-1876) a ţinut o conferinţă, al cărei text a fost publicat în acelaşi an într-un supliment cultural al ziarului „Allgemeinen Zeitung” şi care are chiar titlul „Cosmogonie der Inder”! De aici, Eminescu a copiat în caietul său cele opt strofe din Rig-Veda X, 129, „Imnul Creaţiunii”, pe care le foloseşte în „Scrisoarea I”, precum şi cele patru strofe din Rig-Veda X, 121, „Imnul către Prajapati”, pe care le va folosi în „Rugăciunea unui dac”!

Dar, de unde să ştie Cătălin Cioabă aceste lucruri, din moment ce singura lui sursă este Perpessicius, din care a copiat într-un mod atît de ruşinos?

Cioabă a plagiat dintr-un text al lui Radu Cernătescu, apărut în „România literară”

Una dintre trăsăturile plagiatorilor este tupeul, faptul că nu-şi pun o clipă problema că textul pe care-l plagiază aparţine cuiva şi el înglobează o muncă de cercetare de multe ori epuizantă.

Aşa cum a făcut şi în vol. „Mărturii despre Eminescu”, unde a plagiat un articol al lui Horaţiu Stamatin, apărut în numărul 33/2012 al revistei „România literară”, la fel face Cătălin Cioabă şi în această Antologie, unde plagiază tot dintr-un articol apărut în „România literară” (nr. 5 din 2014), semnat de data aceasta de Radu Cernătescu, care are titlul „Eminescu şi avatarurile unui motiv”!

Pasajul plagiat de Cătălin Cioabă se referă la „Scrisoarea a III-a”. Iată ce scrie Cioabă despre visul sultanului, sugerînd că el, personal, a identificat locul de unde l-a preluat Eminescu, adică „Istoria Imperiului Otoman” a lui Joseph von Hammer:

Foarte interesantă şi valoroasă observaţia, numai că ea aparţine lui Radu Cernătescu, fiind dezvoltată în articolul citat mai sus, la care, desigur, Cătălin Cioabă nu face absolut nici o referire, lăsînd să se înţeleagă că este vorba de prorpia lui cercetare! Iată şi textul lui Radu Cernătescu, din care plagiază Cătălin Cioabă:

În privinţa plagiatului nu mai este nimic de comentat, ci doar de condamnat, furtul lui Cătălin Cioabă fiind evident. Totuşi, aşa, ca între cercetători, am insista puţin, subliniind că acest Cioabă, deşi a tradus din Heidegger, semnificaţia versului eminescian trece pe lîngă el fără să lase urme. Astfel, Cioabă trunchiază versul „Darăochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă”, crezînd că toată profunzimea acestuia ar sta doar în faptul că ochiul s-ar deştepta înăuntru! Cioabă se poartă cu cercetarea lui Radu Cernătescu exact ca un hoţ grăbit, care fură repede ce apucă şi o şterge de la locul faptei ca nu cumva să fie prins de proprietar! Dacă mai zăbovea puţin pe textul lui Cernătescu, iată ce ar mai fi aflat: „Mai mult, poetul a păstrat cu mici modificări toate localizările textului german: „Hause Edebali’s”, care devine la Eminescu „casa şeicului Edebali”; „der Kaukasus und der Atlas, der Taurus und der Hämus” – „Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari”; „der Tigris und der Eufrat, der Nil und der Ister hervor” – „Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână”; iar „den Vollmond vorgestellten Malchatun” ajunge la Eminescu sub forma „frumoasei Malcatun”. În legenda despre visul premonitoriu al lui Osman din textul istoricului austriac nu găsim enumerate cele trei continente peste care se va întinde Imperiul Otoman, care apar însă explicit în versurile eminesciene: „Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână./ Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri…”. Cel mult, la Hammer, se pomeneşte despre „cele trei părţi ale pământului peste care umbra lui se răspândeşte” (der drey Theile der Erde seinen Schatten). Enumerarea lor explicită denotă, în opinia noastră, un efort hermeneutic la poetul român, care a corelat aici textul cu o imagine ce relua şi stiliza toată tema „visului sultanului Osman”. Este vorba despre gravura de pe frontispiciul cărţii lui Cantemir, Sistema religiei muhamedane (Kniga sistema, ili Sostoianie muhammedanskiia religii …, Sanktpiterburgskaia Tipografiia, 1722), carte pe care Eminescu e posibil să o fi cunoscut (C. Negruzzi încercase traducerea ei, în 1838)”.

Ioana Bot şi Ioan Milică – doi complici ai furtului lui Cătălin Cioabă

În „Nota asupra ediţiei”, Cătălin Cioabă mulţumeşte cîtorva prieteni care l-au ajutat să se facă de rîs atît cu această compilaţie de texte din Perpessicius şi D. Murăraşu, cît şi cu plagiatul grosolan din Radu Cernătescu. Să-i citim mulţumirile:

„Un sprijin decisiv în alcătuirea acestei ediţii am primit de la dna Ioana Bot (universitatea Babeş-Bolyai din Cluj), care a parcurs cu un ochi atent şi competent secţiunea de „Note”, făcînd observaţii numeroase, de care am ţinut seama”.

„Multe dintre aspectele atinse în „Note” au fost discutate împreună cu dnul Iulian Costache (Universitatea din Bucureşti). Dna Lucia Cifor şi dnul Ioan Milică (Universitatea din Iaşi) au însoţit, cu sugestii utile, acest proiect. Le datorez, tuturor, calde mulţumiri”.

Sîntem, aşadar, în faţa unui adevărat denunţ al unui grup organizat care a dus la acest furt intelectual de proporţii! Ne-am fi aşteptat, mai ales din partea Ioanei Bot, ca, după apariţia cărţii, să se dezică de faptul că ar fi „parcurs cu un ochi atent şi competent secţiunea de „Note”, însă dumneaei a şi organizat o lansare la Cluj, implicîndu-l şi pe mai tînărul său coleg Adrian Tudurachi, cercetător la Institutul Sextil Pușcariu al Academiei Române din Cluj, care, prin cuvîntul său, nu poate trezi decît hohote de rîs! Iată o mostră: „Mi se pare foarte semnificativ momentul apariției acestui volum când societatea este suficient de matură încât să regândească niște valori care încadrează existențele noastre. Pentru prima dată este adus în prim plan, într-o ediție populară, profilul de scriitor profesionist al lui Eminescu care scria neîncetat pe ce apuca, despre ce apuca și în orice context”! La ce valori ale societăţii noastre s-o fi referit? La furt? Şi ce făcea Eminescu, scria pe garduri, pe frunze de bambus, pe trotuar? Chiar despre tot ce apuca? Adică despre canalizarea din Iaşi, despre avorturi, despre WC-urile publice? Chiar aşa părere proastă să aibă dom’ cercetător Tudurachi despre Eminescu? Şi ce încîntată îl ascultă Ioana Bot, care a şi vorbit! Ascultaţi: „M-am bucurat foarte mult când am aflat că, în continuarea volumului cu mărturii despre Eminescu pe care Cătălin Cioabă l-a făcut pentru Humanitas și care e o antologie echilibrând foarte bine profesionismul unui cunoscător de arhive și de manuscrise cu profesionismul unui redactor care propune o carte publicului larg, editura face și un volum de poezii eminesciene la îndemâna oricui”!

O singură întrebare: doamna Bot, chiar a citit această carte-plagiat şi l-a ajutat la furt pe acest „cunoscător de arhive și de manuscrise” care lasă impresia că n-a citit nici măcar poeziile lui Eminescu din propria lui antologie? Şi, atenţie!, Ioana Bot ne ameninţă că ştie ceva despre apariţia unui alt volum al lui Cioabă despre Eminescu, cu texte indescifrabile! Deci, distracţia nu s-a terminat.

În cealaltă parte a ţării, la Iaşi, Ioan Milică, lector la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi, alt „complice” la Antologia lui Cioabă, scrie în „Ziarul de Iaşi” chiar o cronică a cărţii lui Cătălin Cioabă, din care cităm: „Să nu uităm că cititorul e o instanţă exigentă şi capricioasă, o fiinţă adesea greu de mulţumit. De aceea îşi cheltuie editorii energia vitală şi talentul, să le fie pe plac cititorilor. O ediţie autentic prietenoasă cu cititorul indică un editor priceput, exersat în echilibristica de a mulţumi pe cineva.

Oare, oamenii ăştia îşi citesc textele după ce le scriu? Dar, să continuăm: „A doua dezvăluire pe care îmi permit să o fac este că am aşteptat cu nerăbdare să simt mai bine cartea, ştiind că editorul a avut inspiraţia de a ilustra volumul. Acest deliciu rezonează foarte bine cu cerinţele dependenţilor de lectură. Divaghez niţel: când am citit cartea Ilinei Gregori, „Ştim noi cine a fost Eminescu?”, am fost aşa de prins încât unele pasaje din carte mi-au rămas în minte aidoma unor picturi. Graţie talentului autoarei, am văzut ceea ce ar fi văzut Eminescu”. E clar, nu şi le citesc! Şi nici cărţile despre care scriu.

Nu cunoaştem motivele pentru care Editura Humanitas a încredinţa această serie Eminescu unui colaborator care n-a avut niciodată o preocupare în ceea ce priveşte opera şi viaţa marelui nostru poet. Pentru cineva care are o anumită instrucţie în acest domeniu, este de-a dreptul jenant să constate că pot să apară pe piaţă astfel de aşa-zise „cercetări”. Singura explicaţie o poate da intenţia de a-l legitima pe acest Cătălin Cioabă drept „eminescolog”, urmînd ca el să ducă mai departe tentativa de acum cîţiva ani a celor care au pornit un atac virulent împotriva lui Eminescu, în acel număr din „Dilema” lui Andrei Pleşu, atac coordonat de Nicolae Manolescu, la care au participat, în afara lui Mircea Cărtărescu, cîţiva amatori într-ale cercetării, toţi primind ulterior stipendii teribile pentru efortul lor!

Oricum, e de neimaginat riscul Editurii Humanitas de a încredinţa opera şi viaţa lui Mihai Eminescu unui începător care dovedeşte nu numai superficialitate în cercetarea unui domeniu ce conţine o bibliografie imensă, ci şi păcate de neiertat, cum ar fi pornirea bolnăvicioasă de a plagia! Dar, poate că se fac bani şi din astfel de mistificări.

În ceea ce-l priveşte pe Cătălin Cioabă, îl informăm că plagiatul se pedepseşte penal cu ani grei de închisoare, iar consecinţele civile duc, inevitabil, la ieşirea definitvă din spaţiul public. Cel puţin aşa ar trebui, dar, probabil, Cătălin Cioabă mizează pe faptul că nici altora nu li s-a întîmplat nimic în astfel de situaţii, iar lista plagiatorilor este lungă.

Oricum, Antologia aceasta întocmită de Cătălin Cioabă este o carte inutilizabilă, care atarge după sine nu numai eşecul autorului, ci şi complicitatea recenzenţilor interesaţi de buna relaţie cu editura Humanitas. Din păcate, în toţi aceşti de după Revoluţie, asistăm la o acţiune continuă de „mistificare” a valorilor, operaţiune începută din anii ’50 ai secolului trecut, din vremea cînd apărea revista „Lupta de clasă”, la care debutau spiritele tutelare ale celor care dau şi astăzi această direcţie greşită în cultura noastră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.