Catedrala, un mit modern

180 de capodopere, două secole de creaţie, 60 de artişti. Goethe, Friedrich, Hugo, Constable, Turner, Corot, Sisley, Pissarro, Monet, Rodin, Redon, Moreau, Marquet, Delaunay, Kupka, Beckmann, Schwitters, Feininger, Chagall, De Staël, Morellet, Delvoye…

Muzeul de Artă din Rouen găzduieşte o ambiţioasă expoziţie, intitulată Catedrale 1789-1914. Un mit modern, menită să exploreze simbolistica acestor impunătoare construcţii care au făcut, în Evul Mediu, gloria oraşelor europene şi continuă să fascineze şi astăzi. Expoziţia îşi propune să exploreze o temă inedită: locul catedralei în imaginarul artistic şi în dezbaterea naţională, de la Goethe şi Hugo până la Primul Război Mondial şi bombardamentul de la Reims.

John Ruskin, Catedrala din Rouen

Emblemă a identităţii naţionale sau simbol al credinţei religioase, loc al misterului sau al creaţiei, aceste edificii cu dantelărie în piatră se constituiau şi se constituie încă în puncte de reper în peisaj. Catedralele şi-au exercitat atracţia şi asupra artiştilor moderni, de la romantici la simbolişti şi impresionişti. În cele 15 secţiuni, desfăşurate pe 1.500 de metri pătraţi, sunt etalate picturi, sculpturi, mobilier, bijuterii, fotografii, machete, literatură, cinema, artă contemporană, în dorinţa de a retrasa un parcurs prin două secole de aventură artistică.

Monstrul de pe Catedrala Notre Dame, fotografiat de Charles Negre

Criticate pentru arhitectura lor gotică în timpul Renaşterii pentru care arta acelei perioade era considerată aproape barbară, catedralele şi arta gotică în general au revenit în preţuirea esteţilor şi a publicului în secolul al XVIII-lea. Prima lucrare de reconsiderare i se datorează lui Goethe, care, în 1772, publică volumul Despre arhitectura germană, în care Catedrala din Strasbourg şi, prin extensie, toate catedralele sunt considerate chintesenţa geniului constructorilor germani. Aproape în acelaşi timp, Franţa, care lupta împotriva vandalismului revoluţionar care vedea în catedrale un simbol al alianţei dintre puterea spirituală şi puterea monarhică, redescoperă şi ea arhitectura gotică. În 1796, Alexandre Lenoir creează Muzeul Monumentelor Franceze în care doreşte să păstreze elemente din construcţiile devalizate. Muzeul avea să devină loc de reverie, de plimbare şi să fie reprezentat de pictorii epocii. Consacrarea revenirii preţuirii goticului este însă romanul Notre-Dame de Paris publicat în 1831 de Victor Hugo. În expoziţie sunt prezentate tablouri cu Quasimodo şi Esmeralda, desene care au ilustrat ediţiile succesive ale cărţii, dar şi caricaturi ale autorului.

Camille Corot, Mantes, catedrala şi oraşul văzute dimineaţa printre arbori

Tot aceasta este şi perioada în care se dezvoltă noţiunea de patrimoniu. Gustul pentru ruinele gotice inundă ediţiile litografiate ale Călătoriilor pitoreşti, care înregistrează toată bogăţia arhitecturală a Franţei şi la care au contribuit practic toţi romanticii. Peste Canalul Mânecii, unul dintre promotorii noului interes pentru gotic a fost John Ruskin, care într-una dintre lucrările sale ilustrează cu desene originale elementele sculptate ale Catedralei din Rouen. Aceste desene pot fi contemplate în expoziţie.

Caspar David Friedrich, Umbrar în grădină

Se aprind chiar dispute între ţări privind paternitatea goticului, cum este cea destul de vehementă dintre Franţa şi Germania, în secolul al XIX-lea. Fiecare dintre ele îşi aroga inventarea şi perfecta stăpânire a tehnicii arhitecţilor medievali. Pe primul loc se afla disputa privind înălţimea turlelor. În 1877, fleşa Catedralei din Rouen atingea 151 de metri, ceea ce o recomanda drept cea mai înaltă construcţie din lume. Trei ani mai târziu, cea a Catedralei din Köln o depăşea cu şase metri. Terminarea Catedralei din Köln trebuie înţeleasă ca o mare întreprindere naţională şi federatoare, construcţia fiind considerată un monument adus gloriei tinerei naţiuni germane. Cei care vor tranşa într-un anume fel discuţia vor fi cubiştii, care văd în arta gotică o tradiţie franceză, după ce se stabilise că Abatele Suger a fondat prima catedrală gotică, Saint-Denis din Paris, în secolul al XII-lea.

Friedrich Overbeck, Portretul pictorului Franz Pforr

O secţiune importantă a expoziţiei este consacrată bombardării Catedralei din Reims în 1914, ceea ce a alimentat, de altfel, rivalitatea artistică franco-germană. Bombardarea era cu atât mai gravă cu cât această catedrală este un adevărat simbol, fiind catedrala încoronării regilor. Afişele vremii sunt unele mai teribile decât altele. Bourdelle, mai ponderat, realizează 100 de guaşe având ca subiect martiriul catedralei, punând în pagină îngeri care prind viaţă, cad, plâng.

Sentimentul religios se amplifică şi el în secolul al XIX-lea, atât datorită curentului romantic, cât şi, mai târziu, celui simbolist. La romanticii francezi se detaşează Chateaubriand, care l-a inspirat pe Hugo, cu “Geniul creştinismului”. La cei germani, transpare un anumit misticism, un sentiment al comuniunii cu divinul şi cu natura în operele semnate de Friederich sau Carus.

Karl Friedrich Schinkel, Oraş medieval

În anii 1830-1840, sentimentul religios se diluează. Apare, de exemplu, un stil de decoraţie interioară “à la cathèdrale”, care nu are neapărat o conotaţie religioasă şi în care toate obiectele sunt declinate sub forma catedralei: pendule, legături de carte, scaune, sticlărie, ceramică şi, de ce nu, eventaie. Premizele acestui stil apar odată cu propunerea de către Jacob a unor piese de mobilier care au spătarul “decupat în formă gotică”, pentru Capela de la Micul Trianon. Gustul se dezvoltă în timpul Restauraţiei pătrunzând şi în locuinţele particulare.

Simboliştii sunt sensibili mai ales la partea de mister a catedralei. Zonele de umbră ale edificiilor şi sculpturile de monştri dau naştere unui imaginar terifiant. În expoziţie pot fi văzute o fotografie din 1853 a lui Charles Negre, o gravură de Meyron, o fotografie de Brassai şi Monstrul Catedralei Notre-Dame de Chagall, reprezentând poate figura monstrului care priveşte Parisul de pe Catedrala Notre-Dame, cu bărbia sprijinită în mâini şi cu limba scoasă, realizat, e drept, ceva mai târziu, de către Viollet-le-Duc.

Claude Monet, Catedrala din Rouen

Sunt etalate în Muzeul din Rouen peisaje semnate mai ales de pictori francezi şi englezi în care catedrala sau biserica ocupă un rol esenţial, de la Huet, care pictează o vedere generală a oraşului Rouen, în care catedrala este doar un punct în mijlocul peisajului, la Monet, care studiază în detaliu portalul. De la un pictor la altul, sau în fotografie, aceleaşi puncte de vedere se regăsesc de-a lungul mai multor decenii. Unghiul din care Monet pictează Catedrala din Rouen este acelaşi cu cel al lui Turner sau al unui fotograf, Bacot, din 1853. Faţada catedralei este pentru Monet suprafaţa ideală pentru jocul luminii şi al culorii. Câţiva ani mai târziu, ferestrele gotice ale lui Odion Redon transportă privitorul într-o lume onirică, la frontiera dintre vis şi arhitectura policromă.

Fereastră gotică de Odilon Redon

Expoziţia se încheie cu artiştii moderni francezi, Friesz, Marquet sau Delaunay, şi cu avangarda germană. Pentru aceştia din urmă, catedrala constituie simbolul artei totale. În 1919, Feininger realizează pentru coperta Manifestului Bauhaus o catedrală, o construcţie cristalină reprezentând triada sacră, arhitectură, sculptură şi pictură. El va picta şi Biserica gotică din Gelmeroda, într-o serie de 30 de opere, realizate de-a lungul a 30 de ani.

Departe de a fi numai o problemă estetică, goticul şi catedrala medievală cristalizează în Germania probleme identitare, istorice şi politice majore. Catedrala apare ca o emblemă a unui trecut glorios şi ca o posibilă sursă de regenerare, după cuceririle napoleoniene şi în dorinţa de regăsire a unităţii pierdute.

John Constable, Catedrala din Salisbury, văzută de pe proprietatea episcopiei

Goethe reia o idee răspândită încă din secolul al XVI-lea, potrivit căreia arta marilor catedrale este inspirată de barbari, adică de goţi, şi că în felul acesta ea este autentic germană. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, silueta vertiginoasă a Catedralei din Strasbourg devine stindardul germanităţii, iar Erwin Steinbach, căruia îi este atribuită în mod greşit faţada edificiului, un erou naţional.

Catedrala apare ca simbol al unei credinţe glorioase

Marc Chagall, Catedrala

Anul 1806 marchează sfârşitul Sfântului Imperiu German. Armatele napoleoniene ocupă un teritoriu şi impun dominaţia. Ocupaţia este percepută ca o mare umilinţă, ca dărâmare a unei ordini vechi care trebuia regăsită şi regândită. Prin tablourile lor încifrate, Caspar David Friederich şi Carl Gustav Carus relevă rănile sufletului german. Peisajele lor accidentate, ritmate de cruci, arhitecturile medievale ce par să răsară din pământ şi fleşele ridicate spre cer, ruinele enigmatice sunt imagini ale tristeţii. Catedrala apare ca simbol al unei credinţe glorioase. Edificiul gotic influenţează peisajul, forma lui fiind preluată de pietre, de coloane, de arce, de mişcarea arborilor, traducând o corespondenţă fizică şi mistică în acelaşi timp între om şi natură.

În Umbrar în grădină din 1818, Friederich reprezintă două personaje văzute din spate, care privesc prin frunzişul copacilor biserica Sfântul Nicolae din Greiswald. Ei par fascinaţi de edificiu, simbol al credinţei lor.

Lyonel Feininger Gelmeroda XI

În opera lui Karl Friedrich Schinkel, ”arhitectura este continuarea naturii în activitatea ei constructivă”, iar catedrala, un simbol al unei fecundităţi prodigioase. Între 1806 şi 1813, artistul a elaborat viziuni utopice în care catedrala este obiectul central şi, prin câteva aluzii la Imperiu, cum ar fi reîntoarcerea împăratului cu un drapel alb, imaginează o împăcare a puterii temporale cu cea spirituală. Artistul concepe mai multe proiecte arhitecturale care inaugurează mişcarea neo-gotică, cum ar fi cel al unei catedrale ca monument al războaielor de eliberare naţională, în 1815, sau cel al bisericii Sfânta Gertrude în 1819. Tot el realizează, între 1824 şi 1830, biserica berlineză Friedrichswerder. În sfârşit, terminarea Cateralei din Köln constituie paroxismul redescoperirii “geniului” gotic şi, în consecinţă, al romantismului german.

Reşedinţa în stil gotic a lui Sir Walpole

Acestor viziuni estetice marcate de o religie a suferinţei le urmează mişcarea nazareană, reprezentată de Franz Pforr, Friedrich Overbeck sau Peter von Cornelius, fondată de data aceasta pe viziunea unei societăţi noi, bazate pe întoarcerea la virtuţile Evului Mediu şi la vechea credinţă. Artiştii doresc să reînvie nu numai tipul de artist creştin, dar şi vechile tehnici artistice, interesându-se mai ales de pictura pe panou de lemn, în moştenirea lui Otto Rünge, şi privilegiind simplitatea formelor, claritatea liniei şi simbolismul iconografic. Convertiţi la catolicism, ei formează, din 1810, o comunitate, într-o mânăstire din Roma, unde duc o viaţă austeră inspirându-se din universul fantastic al Evului Mediu.

Piaţa bisericii la Halle, de Lyonel Feininger

În Germania, arta marilor catedrale suscită interpretări şi identificări numeroase, uneori antagonice. Pentru că este perceput ca expresie perfectă a geniului germanic şi al unităţii ecleziastice, stilul gotic pare menit să încarneze o nouă ordine politică şi religioasă.

O nouă viziune a peisajului de o parte şi de alta a Canalului Mânecii

Wiliam Turner, Catedrala din Rouen

Peisajul a fost genul prin care romanticii englezi au revoluţionat pictura, alături de subiectele literare sau fantastice. Întoarcerea la stilul gotic are în Anglia o semnificaţie singulară. În 1764, Sir Horace Walpole şi-a construit o reşedinţă în stil neogotic, care i-a şi inspirat romanul Castelul Otrante. Wiliam Beckford, colecţionar fantezist, i-a cerut arhitectului său, James Wyatt, în 1795-1908, o locuinţă construită “ca o veche mânăstire în ruine”, care se va numi Fonthill Abbey. Întoarcerea la un stil considerat naţional este o luare de poziţie politică ce se opune anticului universal, reprezentat în acel moment de stilul napoleonian. Dezbaterea se cristalizează în jurul reconstrucţiei Parlamentului din Londra după incendiul din 1834, realizată de Charles Barry.

Karl Georg Ensien, Catedrala din Koln

Catedrala, în acest context, devine un element decisiv al peisajului englez, fiind în egală măsură simbol şi obiect arhitectural ce permitea structurarea compoziţiei. Ea devine un reper al noii picturi promovate de Turner şi Constable. Acesta din urmă, fidel peisajului liniştit din Sufolk, ţinutul lui natal, picteză Catedrala din Salisbury, vedere din grădina episcopală, într-o manieră intimistă. Zeii şi eroii nu mai sunt subiectul picturii, ci catedrala, un munte de piatră în centrul unei compoziţii care, altfel, ar fi fost percepută de contemporanii artistului drept o platitudine. 40 de ani mai târziu, Camille Corot pare să se fi inspirat direct din opera lui Constable, în Mantes, catedrala şi vila văzute dimineaţa printre arbori. Ambii artişti împărtăşesc aceeaşi concepţie despre peisaj, a cărui catedrală devine un element costructiv.
Turner este unul dintre primii artişti englezi care a profitat de Pacea cu Franţa din 1802 pentru a traversa Canalul Mânecii, atras mai ales de coastele Normandiei şi de piesajele alpestre. Catedrala din Rouen (1832) este un exemplu de măiestrie în arta acuarelei, care favorizează efectele de lumină în detrimentul exactităţii motivului. Dantelăria de piatră este transformată într-o masă minerală, adevărat munte fin lucrat faţă de personajele minuscule din primul plan.

Lyonel Feininger, Ruinele mării

Călătoriile artiştilor englezi în Franţa au provocat destul de repede o veritabilă anglofilie. Delacroix şi Gericault au fost cuceriţi primii, iar Salonul din Paris a devenit mai primitor. Este motivul pentru care, în 1824, unii jurnalişti l-au numit chiar Salonul britanic.

Un alt pictor englez venit pe urmele lui Turner în Franţa a fost David Roberts. Catedrala din Rouen semnată de el în 1831, cu faţada ei monumentală şi cu jocul de lumini şi umbre în cerul senin de deasupra edificiului, este transformată, în mod clar, într-o legătură între întunericul pământesc şi strălucirea norilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.