După preluarea mandatului, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a convocat Adunarea Naţională şi Senatul la Versailles, un gest la care preşedinţii Franţei nu au apelat decât în momente de criză, şi a propus, printre altele, restrângerea cu o treime a numărului de mandate din cele două Camere. Mai mult, a ameninţat legislativul cu un referendum, în cazul în care nu va participa la această auto-amputare.
A făcut aceasta în faţa unui parlament ales în condiţiile celui mai mare absenteism din istoria modernă a Franţei, în urma unui scrutin câştigat de un partid, La Republique En Marche, care abia împlinise un an de la formare şi care nu a reuşit să-şi definească o linie politică limpede, atrăgând însă politicieni socialişti şi conservatori deopotrivă, speriaţi de declinul propriilor formaţiuni, totul sub spectrul – ce s-a dovedit mult mai puţin ameninţător decât l-au prezentat sondajele – al unei victorii a naţionalistei Marine Le Pen.
Neoliberalismul bonapartist
Revista germană Der Freitag numeşte această atitudine monarhică a preşedintelui Franţei drept „neoliberalism bonapartist, un amestec de tehnocraţie şi autoritarism“. Cum funcţionează tehnocraţia în era Macron, se poate observa din programul preşedintelui. Da, este vorba despre „legi mai puţine, mai bune şi mai rapide“, despre reforme menite să pună Franţa pe picioare. Însă reformele, ce vor fi concepute sub coordonarea ministrului Muncii, Muriel Penicaud, fost manager Danone, vor merge către impunerea contractelor la nivel de ramură (la fel ca în Germania), către reducerea drepturilor angajaţilor şi către promovarea unui „dialog social“ care nu are tradiţie în Franţa. Confederaţia Generală a Sindicatelor vorbeşte deja despre „o mascaradă pentru a distruge legislaţia muncii“.
Disciplină de fier în partid
Între timp, băncile şi grupurile financiare vor sta liniştite. Preşedintele Macron, fost bancher la Rothschild&Cie, a sugerat că nu va grăbi deloc proiectele pentru introducerea unei taxe pentru tranzacţiile financiare şi, în plus, se luptă să ademenească băncile cu sediul la Londra să se mute în Franţa până la concretizarea Brexitului. Că lucrurile vor merge în Franţa aşa cum doreşte „Faraonul“, după cum îl numeşte pe Macron liderul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, o arată majoritatea sa largă din parlament şi modul ei de funcţionare, stabilit de liderul Richard Ferrand: libertate de exprimare în partid şi tăcere totală în public. Puţin pare să mai conteze că Ferrand este vizat de o anchetă pentru închirierea de către reţeaua publică de asigurări de sănătate pe care a condus-o a unor clădiri aparţinând chiar soţiei sale.
Trump, o caricatură a sistemului american
Peste Ocean, un alt lider a ajuns la putere fără a apela niciun moment la parcursul clasic al unui politician. De la un show de televiziune şi afaceri imobiliare, Trump a sărit direct în scaunul de preşedinte al celei mai mari puteri mondiale. Este opusul lui Macron în abordarea marilor teme economice şi politice, însă, la fel ca omologul său francez, nu a intrat niciodată până la alegerile prezidenţiale în jocul politicii democratice.
Ca şi în cazul francez, Donald Trump a beneficiat de sistemul electoral. Însă e vorba de mai mult decât atât. „70% din electorat este literalmente privat de drepturi, cei mai săraci 70% din alegători, iar asta înseamnă că aleşii nu acordă atenţie atitudinilor şi preferinţelor lor. Urcând mai sus, apare o oarecare corelaţie între politician şi alegător, apare puţină influenţă. La vârf, care înseamnă probabil 1%, acolo este locul unde se face politica. Acum, Administrația Trump este un soi de caricatură a acestei situaţii. Este ca şi cum ar încerca cu tot dinadinsul să arate că ţara este condusă de Goldman Sachs şi miliardari şi nimeni altcineva nu mai contează“, spunea Noam Chomsky într-un interviu publicat în această primăvară.
Chomsky: SUA au avut noroc cu „clovnul“ Trump
În Franţa, preşedintele apărut de niciunde se bucură de control asupra presei, în Statele Unite însă, Donald Trump este în război cu marile trusturi media. „Este periculos, dar şi Nixon a făcut acelaşi lucru“, spune Chomsky. „Dacă în SUA ar fi existat un personaj care să mobilizeze spaimele, furia, rasismul, senzaţia de pierdere a unui viitor în care credeam, această ţară ar fi fost în mare pericol. Însă am avut noroc că nu a fost niciodată un personaj onest şi carismatic. McCarthy a fost un bătăuş, Nixon a fost cocoşat de sistem, Trump cred că este mai mult un clovn. Deci am avut noroc, însă nu vom avea noroc mereu.“
O guvernare tot mai departe de oameni
Este şi opinia fostului deputat britanic Robert Harvey, exprimată într-un articol publicat de Project Syndicate: „Ascensiunea meteorică şi prăbuşirea noilor supra-politicieni“. Ei se prăbuşesc din cauza lipsei de experienţă politică, iar ultimii ani ne oferă suficiente exemple: Tony Blair nu a ştiut să jongleze cu principiile mai degrabă neoconservatoare decât laburiste, în special pe fondul implicării dezastruoase a Marii Britanii în războiul din Irak; David Cameron a mizat în mod greşit pe un referendum pentru ieşirea din UE, pentru a se agăţa de putere, şi a fost nevoit să demisioneze; tânărul premier italian Matteo Renzi a făcut acelaşi lucru cu un referendum constituţional. Niciunul dintre ei nu avea experienţă politică consistentă (Blair a fost doar deputat, Cameron a avut un singur mandat de deputat, iar Renzi a fost primarul Florenţei).
Acum, afaceristul Trump s-a înconjurat de generali pentru a configura o politică coerentă a SUA, după ce aliaţii au început să-şi piardă încrederea în administrația sa. La Paris, Macron a ajuns la cuţite cu generalii, umilindu-l recent pe şeful statului major al armatei, care protesta faţă de reduceri bugetare, însă s-a înconjurat de tehnocraţi şi presă, în speranţa că astfel va putea face faţă potenţialului val de proteste sociale anunţat de rata absenteismului la ultimele alegeri, de lipsa unei opoziţii şi de reformele preconizate. „Spre deosebire de un erou de desene animate, când un supra-politician ajunge la putere, cel mai probabil nu va putea salva situaţia“, scrie Harvey.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.