Cătușe și sute de cărți sub sechestru la Biblioteca Metropolitană București

UPDATE Fostul director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti Florinel Rotaru şi alte patru persoane au fost reţinuţi, marţi, într-un dosar privind achiziţia de cărţi la preţuri supraevaluate de către instituţie, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Aceştia sunt acuzaţi că ar fi cumpărat mai multe presupuse cărţi rare, dar şi pachete de turism, ar fi închiriat săli de conferinţă sau ar fi contractat diferite lucrări la preţuri evaluate.

Poliţiştii au făcut, marţi, 18 percheziţii la sediul Bibliotecii Metropolitane din Capitală şi la alte 17 adrese din Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman, într-un dosar privind achiziţia de către instituţie a unor cărţi rare supraevaluate, cu un prejudiciu de aproximativ 5 milioane de lei.

În dosar sunt vizate 16 persoane, printre care directorul general al Bibliotecii Metropolitane din perioada comiterii faptelor, Florinel Rotaru, adjunctul şi contabilul-şef al instituţiei de la acea dată, care sunt bănuite de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în declaraţii.

Conform anchetatorilor, aşa-zisele „cărţi rare” ar fi fost cumpărate de Biblioteca Metropolitană prin intermediul unei fundaţii care aparţine chiar lui Florinel Rotaru.

„Totul s-a făcut în mod legal şi am îmbogăţit patrimoniul cultural, şi al României, şi direct al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti”, a declarat Florinel Rotaru pentru Mediafax, precizând că nu s-a făcut nicio expertiză în legătură cu „preţurile supraevaluate”.

Actualul directorul general al Bibliotecii Metropolitane București, Anca Cristina Râpeanu, a anunțat că în urma perchezițiilor efectuate marți dimineață la sediul Bibliotecii au fost ridicate două unități centrale de calculator și a fost pus sechestru pe 688 de volume achiziționate de instituție în perioada 2008-2012.

„În dimineața aceasta, în jurul orei 6,30, un echipaj de la IGPR, cinci colegi de la IGPR, au descins la sediul central al BMB din Tache Ionescu cu un mandat de percheziție. Oamenii și-au făcut cercetarea, noi am colaborat cu dumnealor, le-am pus la dispoziție tot ceea ce ne-au cerut. În urma acțiunii au fost ridicate două unități centrale de calculator și a fost pus sechestru pe 688 de volume achiziționate de BMB în perioada 2008-2012 de la persoana fizică Pavelescu Constantin, persoană fizică în prezent decedată. Lista volumelor în cauză urmează să fie publicată mâine pe site-ul bibliotecii”, a afirmat directoarea BMB marți, citată de Agerpres.

Ea a precizat că nu este în măsură să „aproximeze” dacă prețurile la care au fost achiziționate volumele au fost sau nu corecte, dar că în perioada 2008-2013 din totalul de 688 de documente doar trei au fost solicitate pentru a fi consultate.

„Ce pot să spun este că eu nu sunt specialist în carte veche și în carte rară, nu pot să aproximez prețul de dragul de a aproxima prețuri și nu mă pot pronunța cu privire la prețuri, dacă au fost sau nu au fost corecte prețurile la care au fost cumpărate. Ce pot spune în schimb este că numărul de solicitări în perioada 2008-2013, deci ani încheiați, al acestor documente, a fost extrem de scăzut, mai precis în 2008-2013 în total din 688 de documente au fost 3 solicitări. Este adevărat că este vorba de colecții cu un regim special, dar acestea se pot consulta cu o cerere la directorul general, deci se pot consulta, numai că nu au fost solicitate mai mult de trei”, a mai spus Anca Cristina Râpeanu.

„Mai pot spune că cercetarea cu privire la derularea unor proceduri de achiziție publică pentru contactarea de lucrări, servicii și produse fără respectarea prevederilor legale se referă la fapte petrecute anterior venirii mele ca director general. Eu mi-am început mandatul în 2014, ianuarie”, a spus Anca Cristina Râpeanu.

Ea a precizat că fosta contabilă-șef care a ocupat funcția în perioada 2010-2012 „a părăsit instituția în aprilie prin demisie”, iar din cele 16 persoane vizate de anchetă, doar patru sunt în prezent angajate la BMB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.