Cazul „Ion Stan” şi concluziile apărării

Luna trecută s-a încheiat pe fond procesul deputatului Ion Stan. Ce condamnare au cerut procurorii DNA. Un remember al unui caz şcoală de execuţie politică. Concluziile scrise ale apărării.

Pe 11 martie are loc pronunţarea

Pe 11 martie a.c. se pronunţă sentinţa în procesul intentat deputatului de Dâmboviţa Ion Stan, care este acuzat de către procurorii DNA de trafic de influenţă. Ultimul termen a avut loc pe 24 februarie 2015, iar procurorii au cerut o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Procesul lui Ion Stan şi toată tevatura din acest caz au scos la lumină unele practici deloc ortodoxe înregistrate atât la nivel politic, cât şi la nivelul organelor de anchetă penală. S-a făcut totul pentru „înfundarea” unei persoane incomode, dar este posibil ca judecătorii să ţină cont de faptul că probele nu sunt deloc solide, că interceptările înserate în dosare ca probe sunt ilegale, procesele verbale ale interceptărilor nu sunt originalele, ci duplicate în plus, lui Stan procurorii nu i-au respectat o serie de drepturi ce ţin de apărare. Pentru cunoscători (speciliştii în drept) există motive pentru achitare.

De unde a plecat totul

Cazul Ion Stan poate fi unul „didactic” şi arată cum se poate ajunge pe banca acuzării (inclusiv la nivel politic) dacă eşti un personaj devenit „incomod”. Să vedem de unde a plecat „totul”. Marţi 13 iunie 2012 („dublu ghinion”) deputatul PSD Ion Stan depune 4 declaraţii politice, două dintre ele fiind: „Controversatele implicări ale fostului ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam” şi „Compania Naţională ROMARM – filială a PDL şi UNPR pentru operaţiuni speciale ilegale?”. Ambele conţin informaţii care nu ajunseseră până atunci în public. Deşi vizau fapte din timpul guvernărilor anterioare, ele au deranjat şi noua putere instalată după căderea Cabinetului MRU. Primele consecinţe: Ion Stan cade în dizgraţia lui Victor Ponta şi a lui Adrian Ţuţuianu, liderul filialei PSD Dâmboviţa, din care Stan face parte. Pe 22 noiembrie 2012 explodează „bomba”. România TV îşi „face datoria” şi anunţă că Ion Stan a fost ridicat de pe stradă de mascaţi şi că este acuzat de „vinderea unor secrete de stat”. Seara, un comunicat DNA anunţă că Ion Stan este urmărit penal, fiind acuzat de trafic de influenţă, iar ceva mai târziu, Stan lămureşte lucrurile, anunţând că nu a fost „săltat”, ci chemat la DNA, şi că este acuzat de trafic de influenţă în urma unui denunţ.

Manevre DNA…

Pentru a pune în mişcare urmărirea penală, procurorii apelează la o metodă dragă lor. Îl pun pe un cercetat penal (un anume Dima, inculpat în „dosarul farmaciilor”) să depună un denunţ (ulterior apărătorii vor arăta că denunţul este dictat de cătra procurori) împotriva lui Stan din care să reiasă că acesta i-ar fi cerut bani pentru campania electorală ce urma să se declanşeze în noiembrie 2012, oferindu-i în contrapensaţie promisiuni de intervenţie la unii primari pentru a-i acorda o serie de contracte. Procurorii încearcă şi provocarea unui flagrant, care însă eşuează lamentabil. Pe 23 noiembrie, procurorii extind urmărirea penală în urma unui nou denunţ al respectivului Dima, care şi-a „adus aminte” că, în 2009, Ion Stan i-ar mai fi cerut bani în campania pentru locale. Probe: zero. Totul s-a bazat pe amintirile denunţătorului. Evident, în presă apar „stenogramele” aferente. Înregistrări ambientale ale discuţiilor dintre Ion Stan şi denunţător, acesta din urmă fiind echipat cu aparatură specială. Din înregistrări nu reiese nimic grav în ceea ce-l priveşte pe Stan. Reiese însă altceva: izul de făcătură. Redăm două fragmente dintr-o înregistrare pe care procurorii o plasează în ziua de 26 octombrie 2012.

Stan Ion: Serios? Băi eu pentru asta te-am chemat. Că am revenit la relaţii mai bune cu ăştia (…) M-a pus să candidez, candidez, nu ştiu ce…Văd că mă invită la toate chestiile, la toate sindrofiile. Astăzi a ţinut de mine să mă duc la munte cu ei …(neinteligibil)…nu sunt în forţă…

………………….

Stan Ion: ce vrei tu să faci şi…Uite, acum, bun, am revenit la relaţii de normalitate cu el, azi m-am dus cu el la munte, la… (neinteligibil)…

Ce reieşea de aici. Că Stan îi spune că un „el” (probabil preşedintele CJ, Ţuţuianu) l-a invitat la munte, iar ceva mai încolo Stan spune că „s-a întors de la munte”. Repetăm, procurorii susţin că este vorba de discuţia din 26 octombrie. Ion Stan nu putea să spună în aceeaşi zi şi că urmează să meargă la munte şi că s-a întors de la munte. Dar probabil că procurorii DNA s-au inspirat din benzile desenate care îl au erou principal pe Batman.

… şi manevre în Camera Deputaţilor

Urmează partea politică a „afacerii”. Victor Ponta reacţionează „prompt” şi-i sugerează lui Ion Stan să demisioneze din Parlament (nu aceeaşi reacţie a avut-o premierul Ponta în alte situaţii ulterioare – Vlad Cozma, Dan Şova, dar aceştia sunt „oamenii lui”, deci este de înţeles). DNA cere Camerei Deputaţilor aprobarea arestării preventive pentru Ion Stan. Care era pericolul social? Explicaţii în acest sens nu existau, dar deputatului de Dâmboviţa trebuia să i se închidă gura, mai ales că acesta declarase public că a fost ameninţat cu închisoarea de către şeful SRI de atunci, George Maior. Deputaţii nu s-au lăsat păcăliţi şi nu au votat aprobarea arestării. A contat mult un fapt fără precedent. S-a aflat înainte de vot că pe traseul Comisia juridică (unde s-a dezbătut în primă fază cazul Stan) – plenul Camerei Deputaţilor, din raportul Comisiei juridice lipseau analiza şi constatările deputatului UNPR Eugen Nicolicea, care arăta că în referatul DNA, paginile 40, 41 şi 42, textul incriminator la adresa lui Ion Stan este copiat cuvânt cu cuvânt din referatul DNA din dosarul Trăşculescu (caz total deosebit şi de o cu totul altă natură). Drept urmare, în ciuda „bocitoarelor de profesie” care clamau gestul deputaţlor de a refuza ridicarea imunităţii, care „ţipau” că „un corupt este salvat şi nu va răspunde penal”, procurorii DNA au trebuit să se mulţumească cu anchetarea şi judecarea în stare de libertate a lui Ion Stan. (Trebuie să precizăm încă o dată că un deputat sau un senator POATE fi urmărit penal, POATE fi trimis în judecată şi POATE fi condamnat ca orice cetăţean, fără vreo aprobare specială de la Parlament.)

Fragmente din concluziile scrise ale apărării

Redăm în continuare pasaje din concluziile scrise ale avocatului lui Ion Stan, Doru Viorel Ursu, concluzii în baza cărora acesta solicită achitarea clientului său.

• Detalii privind probatoriul şi o provocare poliţienească

organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, să strângă şi să administreze probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea credinţă a probelor propuse în favoarea inculpatului se sancţionează conform Codului de procedură penală (art. 5, art. 100 NCPP, art. 3 şi art. 202 VCPP).

Este la fel de important să observăm că este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe. Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe (art. 101 NCPP, art. 68 VCPP). Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei. Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal (art. 102 NCPP, art. 64 VCPP).

Menţionând/enumerând aceste prevederi legale, exprese şi obligatorii, vom afirma de la bun început că urmărirea penală s-a îndepărtat cu mult de la ele, ceea ce a impus instanţei de fond desfăşurarea unei laborioase cercetări judecătorşti, întinsă pe parcurul a doi ani şi părând uneori să complinească/suplinească deficienţele procurorului.

Dosarul întocmit de Parchet şi înaintat instanţei de judecată ar fi trebuit, în mod legal şi necesar, să cuprindă, în totalitate, PROBELE pe care se bazează acuzarea şi să fie însoţit de ÎNTREGUL DOSAR, astfel cum a fost adus la cunoştinţă inculpatului cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la data de 15.02.2013. Cu acea ocazie, apărarea a învederat procurorului şi a insistat să se consemneze că volumele prezentate nu sunt numerotate corespunzător, şnuruite şi sigilate, dând naştere la suspiciuni, stârnind legitime îndoieli şi lăsând loc abuzului şi arbitrariului. Numai în acest mod se asigură respectarea principiilor legalităţii armelor şi echilibrului apărare-acuzare, componente esenţiale ale noţiunii generale de drept la un proces echitabil, principii fundamentale înscrise în lege şi practica judiciară europeană.

În constatarea/întâmpinarea/prevenirea unei eventuale încălcări a CEDO, un act efectuat într-un anumit moment al procesului penal şi încă într-unul extrem de relevant, cum este sesizarea instanţei, trebuie atent analizat/verificat, pentru că orice neregularitate constatată încă de la începutul fazei procesuale a judecăţii are aptitudinea de a submina în esenţa sa caracterul echitabil al procesului penal, legalitatea şi temeinicia actului de justiţie.

Sunt lesne de sesizat, constatat şi dovedit anomalii în administrarea probatoriului precum şi inexistenţa/dispariţia/modificarea/înlocuirea din dosar a unor documente/înscrisuri/probatorii:

– O minimă experienţă în actul de justiţie este de natură să formeze convingerea că frazele/formularea denunţului iniţial din 22.10.2012 (fila 153 vol I UP) nu aparţin lui Dima Nicuşor Sorin, fiind dirijate/sugerate/manipulate/dactilografiate de anchetator, ofiţer de poliţie judiciară neabilitat/desemnat legal să îndeplinească/efectueze un astfel de act de urmărire penală, esenţial pentru desfăşurarea ulterioară a evenimentelor imputate inculpatului. Frizează ridicolul fraza finală, singura olografă, în care denunţătorul este de acord cu conţinutul propriului „material de sesizare”.

– adresele DNA – S.C.C. către DNA Serviciul Tehnic din 15.11.2012, respectiv 20.11.2012 în care se menţionează, expresis verbis, „În interesul realizării acţiunii de prindere în flagrant a făptuitorului din dosarul cu nr de mai sus, vă transmitem suma de 45.000 lei, în cupitură de 500 lei, 90 bancnote, respectiv 30.000 lei în cupiură de 500 lei, 60 bancnote în vederea realizării activităţilor criminalistice de capcanare şi evidenţiere.” Ambele înscrisuri au fost studiate şi consemnate în notele luate de inculpat şi apărătorii săi şi se aflau la filele 273 şi 277 din vol II urmărire penală, conform primei numerotări, modificată ulterior. În ce împrejurări au fost înlăturate? Şi de ce? Răspunsul este simplu: Încă înainte de începerea urmăririi penale, deputatului Ion Stan i se pregătea, în baza unei delaţiuni ce provoacă dezgust, în discordanţă cu legea, morala, Constituţia României şi CEDO, organizarea unui flagrant, din motive care nu intră în preocupările noastre, dedicate strict aflării adevărului şi înfăptuirii justiţiei.

Într-o logică elementară se naşte şi întrebarea „în ce bază a acţionat Serviciul tehnic pentru a capcana şi evidenţia sumele de bani avansate din fondul special aflat la dispoziţia DNA.”? informările UM 0192 Bucureşti din 30.03.2012 şi 01.06.2012, despre care face vorbire în mod repetat procurorul la luarea unor măsuri. Un preces echitabil, obiectiv şi imparţial presupune cunoaşterea de către apărare a conţinutului acestor informaţii, potrivit art. 6 pct. 3 lit a şi b CEDO, pentru că informaţiile respective sugerează plauzibil şi rezonabil că supravegherea activităţii inculpatului a început cu mult timp înainte de formularea denunţului iniţial (… ) Astfel de activităţi, derulate înaintea începerii urmăririi penale, respectiv 22.11.2012, încalcă flagrant prevederile art. 6 alin. 3 CEDO cu privire la drepturile persoanei acuzate, principiile sacrosancte ale dreptului la apărare, egalităţii armelor şi contradictorialităţii şi, ca un corolar, dreptul la un proces echitabil (…) Am arătat de la bun început că, în spiritul unui proces echitabil, în care să fie respectate garanţiile de obiectivitate, imparţialitate şi adevăr, este de neacceptat folosirea, în acuzare, indiferent de faptele imputate, a unor probe ale căror sursă şi mod de administrare rămân necunoscute/neverificabile atât apărării cât şi instanţei de judecată.

Cu atât mai mult cu cât ne confruntăm în cauză cu ceea ce uzual se denumeşte provocarea poliţienească. Probele referitoare la o infracţiune care a fost comisă în urma unei provocări poliţieneşti sunt excluse. Provocarea este ilegală pentru că organele judiciare şi colaboratorii acestora au fost instituite/instituiţi pentru a lupta contra delincvenţei care se produce şi nu pentru a crea ele însele delincvenţă.

• Aspecte legate de înregistrările ambientale

S-au putut constata discontinuități ale semnalului audio, caracteristice operațiunilor tehnice de editare prin montaj audio prin ștergeri și inserări. Acestea s-au remarcat în timpul audierii înregistrărilor.

Prezența discontinuităților indică, în opinia expertului şi a noastră, operațiuni tehnice de editare prin ștergeri.

Cu referire strictă la materialul Parchetului învederăm că practica CEDO se referă la independența autorității care expertizează probele audio/video și NU la independența celei care efectuează interceptările (…) Este falsă teoria Parchetului cu privire la stabilirea autenticităţii /caracterului original al interceptărilor/înregistrărilor.

Există definiții ale probelor digitale originale/autentice iar acestea sunt menționate chiar de către angajatul INEC Pop Gheorghe în rapoarte de expertiză criminalistică pe care reprezentanții Ministerului Public le cunosc foarte bine. (…)Este falsă teoria Parchetului cu privire la stabilirea autenticităţii /caracterului original al interceptărilor/înregistrărilor.

Există definiții ale probelor digitale originale/autentice iar acestea sunt menționate chiar de către angajatul INEC Pop Gheorghe în rapoarte de expertiză criminalistică pe care reprezentanții Ministerului Public le cunosc foarte bine.

Definiția înregistrării audio digitale originale/autentice este prezentată în Scientific Working Group for Digital Evidence – SWGDE Best Practices for Forensic Audio (2008).

NU este sarcina expertului să stabilească cine și de ce a intervenit (ne)accidental asupra unei înregistrări audio.

INEC nu este reprezentantul comunității științifice naționale sau internaționale în domeniu, nu este madatat să vorbească în numele acestora și prezintă pe site-ul propriu posibilitățile limitate ale analizelor pe care le pot efectua angajații acestui institut cu tehnica din dotare. Faptul că un institut nu are posibilități științifice de a efectua o serie de analize nu înseamnă că nimeni altcineva, inclusiv expertul parte sau alți experți care desfășoară activități de cercetare științifică nu au posibilitatea de a efectua aceste analize.

Din păcate DNA nu are experți tehnici judiciari sau criminaliști autorizați care să efectueze astfel de expertize şi nu a dispus efectuarea unei expertize de către experți autorizați dar a dispus efectuarea unei transcrieri de către persoane fără nicio competență ştiințifică în domeniu.

De altfel, este inechitabil să acorzi exclusiv procurorului puterea de a dispune efectuarea transcrierii, precum și certificarea spre autenticitate. Procurorul și polițiștii judiciari nu au nicio competență științifică în domeniul filtrării audio ceea ce expune România la noi sancţiuni CEDO.

Cât despre dreptul/atribuţia organelor de urmărire penală de „a selecta” înregistrările/părţi ale înregistrărilor potrivit liberului arbitru, Vechiul Cod de Procedură Penală în vigoare la momentul de referinţă menţiona că acestea sunt redate integral (art. 913 alin. 1) iar convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta se arhivează şi pot fi transmise completului investit cu soluţionarea cauzei la solicitarea acestuia (art. 912 alin. 4 Vechiul Cod de Procedură Penală).

De altfel şi actualul Cod de Procedură Penală păstrează reglementări similare.

Admiterea abia în cursul cercetării judecătoreşti a acestei probe esenţiale, atâta timp cât practic şi incontestabil aproape întreaga urmărire penală şi rechizitoriul redactat într-o manieră sui generis de foileton s-au bazat exclusiv pe interceptări audio-video, a condus la concluzii stupefiante:

„Concluzia prin care se stabileşte cu certitudine că o înregistrare audio este originală/autentică se exclude.

Nedepistarea eventualelor alterări nu implică logic inexistenţa acestora. Duratele indicate de programul utilizat în fereastra Data la redarea fişierelor de pe suporturile L1-L6 sunt mai mari decât cele indicate în fereastra Player şi în absenţa echipamentelor tehnice utilizate la realizarea înregistrărilor nu se poate stabili cauza acestor discrepanţe.

Nu sunt acoperite salturi inexplicabile în mişcarea persoanelor şi obiectelor din imagini.

Nu au fost depistate semnale tehnice stabile utilizabile la stabilirea continuităţii înregistrării.

Niciunul din fişierele de expertizat în care sunt stocate date pe suportul L5 nu se regăseşte ca atare pe suporturile optice în original O1-O17 .

Încheierea bruscă a unor sesiuni ilustrate sau a unor convorbiri reprezintă un efect sau este cauzată de decuparea înregistrării.

Toate înregistrările supuse expertizei constituie duplicate trunchiate ale unor înregistrări puse la dispoziţie.

În lipsa echipamentelor tehnice cu care se susţine că au fost realizate înregistrările în litigiu, pe de o parte, nu se poate verifica realizarea înregistrărilor cu respectivele echipamente, iar pe de altă parte nu se pot verifica frecvenţele de eşantionare efective, care au efect şi asupra verificării vorbitorului.

Nu se poate stabili dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele pentru stabilirea autenticităţii înregistrărilor de expertizat, respectiv nu se poate stabili autenticitatea înregistrărilor de expertizat.

Nu se poate stabili dacă vorbirea în litigiu din înregistrările de pe suporturile L2 şi L5 provine de la numitul Stan Ion sau nu.

Faţă de cele constatate şi prezentate în conţinutul raportului formulăm următoarea opinie:

…. În urma analizării cu mijloacele tehnice din dotarea INEC a înregistrărilor în litigiu, înaintate pe suporturile L1-L6, nu se poate stabili dacă acestea sunt autentice.

Înregistrările în litigiu constituie duplicate trunchiate … fiind obţinute prin eliminarea din înregistrările-sursă a unor porţiuni aflate la începutul, la finalul ori la ambele capete ale înregistrării.

Nu au fost depistate în înregistrări repere temporale care să poată fi utilizate la stabilirea sau excluderea simultaneităţii realizării înregistrărilor în litigiu cu evenimentele acustice şi vizuale conţinute.

(…) Faptul că înregistrările în litigiu nu au putut fi expertizate şi prin prisma simultaneităţii semnalului audio cu cel vido demonstrează teza că interceptările puse la dispoziţia expertului Ministerului Justiţiei şi a expertului parte reprezintă duplicate ale unor probe digitale contrafăcute. Diferenţele temporale şi de durată – 6 minute în plus faţă de înregistrarea iniţială de aproximativ 1 minut şi 53 secunde – indică cu claritate alterarea înregistrărilor audio-video tocmai pe CD-ul unde expertul MJ apreciază ca probabilitate ridicată ca vocea să-i aparţină lui Stan Ion, fişierele în litigiu reprezintă probe digitale contrafăcute.

• Alte aspecte relevante

În opinia expertului parte:

„ 1. Raportul de expertiză criminalistică al MJ-INEC a fost întocmit cu

nerespectarea condițiilor prevăzute de manualul de utilizare al programului EdiTracker și în baza traducerii inexacte/eronate a corespondenței cu producătorul acestui program.

2. Înregistrările audio din acest dosar au frecvențele de eșantionare mai mici de 44100 Hz, utilizarea programului EdiTracker pe aceste probe nu este conformă cu manualul de utilizare și instrucţiunile producătorului, iar rezultatele din raportul de expertiză al MJ-INEC nu au fundament științific și sunt irelevante.

3. În raportul de expertiză al MJ-INEC au fost utilizate metode științifice inadecvate pentru expertizarea înregistrărilor audio/video digitale. Raportul de expertiză al MJ-INEC a fost întocmit pe baza unei bibliografii necorespunzătoare, cu utilizarea unui standard pentru benzi magnetice (ex.: casetofon, magnetofon) deși înregistrările în litigiu sunt digitale, și prin negarea realităților științifice în domeniu

4. Prin negarea realităților științifice în domeniu, utilizarea unei bibliografii irelevante și a unor standarde pentru benzi magnetice, corelat cu traduceri inexacte/eronate și nerespectarea condițiilor impuse de manualul de utilizare al programului EdiTacker, raportul de expertiză al MJ-INEC este lipsit de orice fundament științific.”

Expertul îşi sintetizează observaţiile şi obiecţiunile potrivit cărora “concluzia raportului de expertiză criminalistică al MJ-INEC este ilogică și lipsită de fundament științific deoarece se întemeiază pe:

a) negarea realităților științifice în domeniu

b) o bibliografie inadecvată, necorespunzătoare și neactualizată

c) aplicarea unui standard pentru benzi magnetice deși înregistrările sunt digitale d) traducerii inexacte/eronate instrucțiunilor producătorului programului EdiTracker

e) analize efectuate cu nerespectarea instrucțiunilor manualului de utilizare a programului EdiTracker

f) pe afirmații contradictorii ce contravin definițiilor elementare din cursurile și tratatele de Criminalistică.”

(Obiecţiuni la Raportul de expertiză MJ – INEC nr. 15/20.01.2015)

Este şi motivul pentru care apărarea a solicitat efectuarea unei expertize tehnico-judiciare de către specialişti/experţi absolut independenţi, aşa cum instanţa a şi admis iniţial.

Audierea în şedinţă publică a numeroşi martori, mulţi respinşi iraţional, fără o motivare credibilă/convingătoare în cursul urmăririi penale, când dacă s-ar fi respectat prevederile legale care impuneau procurorului, aşa cum am arătat la începutul concluziilor noastre, să strângă şi să administerze probe atât în favoarea cât şi în defavoarea inculpatului, ar fi condus la conturarea unei cu totul altei stări de fapt, a dovedit, în baza unor probe legal şi loial administrate şi coroborate cu expertiza efectuată, nevinovăţia inculpatului. Inc. Stan Ion nu a promis în niciun moment şi în nicio împrejurare denunţătorului că va determina vreun funcţionar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, aşa cum impun prev. art. 291 NCP pentru anternarea răspunderii penale a unei persoane.

De altfel şi în condiţiile în care ipotetic, inculpatul ar fi dorit să întreprindă astfel de demersuri, ele practic se plasau pe un teren viran, din moment ce desfăşurarea unei licitaţii de atribuire contracte şi susţinerea financiară/bugetară a acestora intra în sfera de atribuţii a Ministerului Educaţiei sau a altor instituţii centrale, nicidecum a primăriilor sau Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Era vorba de licitaţii la care firma aflată în insolvenţă a denunţătorului nici nu putea participa.

Probabil că, în viziunea parchetului au existat probe incriminatorii disimulate în spatele nenumăratelor menţiuni “neinteligibil”, puncte de suspensie, decupări insertate exact în momente ce puteau fi concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt reale.

Expertul parte a realizat, prin metode ştiinţifice uzuale în comunitatea internaţională, numeroase sesiuni de înregistrare cu o calitate superioară a semnalului pe care am dorit să le punem la dispoziţia instanţei dar aceasta a refuzat. Deci, tehnico-ştiinţific se poate obţine îmbunătăţirea calităţii audiţiei şi ameliorarea inteligibilităţii. Trebuie să se şi vrea. În spiritul dreptăţii şi adevărului.

Declaraţiile martorilor audiaţi sunt clare, pertinente, concludente şi coerente cu excepţia, aşa cum era de aşteptat şi presupus, a susţinerilor denunţătorilor/delatorilor Dima Sorin Nicuşor şi Alecu Cristian.

Parcurgerea acestor delaţiuni dar mai ales momentul şi modalitatea consemnării lor pun în evidenţă împrejurări de fapt care le plasează în afara probatoriului legal şi loial administrat. Denunţul din 22.10.2012 (fila 153 Vol I UP) aparţine de fapt ofiţerului de poliţie judiciară care l-a şi dactilografiat, în lipsa unor delegări/împuterniciri exprese deşi în acest caz urmărirea penală se desfăşoară exclusiv de procuror. Termenii folosiţi sunt utilizaţi în procedurile şi limbajul organelor de urmărire/cercetare penală. În declaraţia din 23.11.2012, luată de data aceasta de procuror şi de asemenea dactilografiată (fila 157 Vol I UP), denunţătorul face vorbire despre un lanţ de sponsorizări din anul 2008, pe care Parchetul le trece cu vederea din evidentă lipsă de probe, despre sponsorizările din 2009 care s-au materializat în benere pentru Adrian Ţuţuianu, parlamentari şi preşedintele Consiliului judeţean care i-ar fi cerut 20.000 euro, din care Dima Sorin i-a înmânat suma de 7.000 euro prin intermediul secretarei acestuia, indicându-i ca principali beneficiari pe Rovana Plumb şi Ţuţuianu. Aceeaşi beneficiari îi vom regăsi şi în declaraţia olografă de la fila 167 VOL I UP, pistă pe care, din raţiunui pe care nu dorim să le aprofundăm, organele de anchetă nu au dorit să o parcurgă. În schimb, aceleaşi organe au procedat, aşa cum am arătat, la sesizarea DNA Serviciul tehnic transmiţând sume de bani necesare organizării prinderii în flagrant printr-o evidentă provocare poliţienească din partea denunţătorului, a inculpatului Stan Ion.

• Fianlul concluziilor scrise

Abordarea în plan teoretic şi juridic, a conţinutului constitutiv al infracţiunilor imputate inculpatului Stan Ion trebuie să ţină cont de faptul că esenţial în antrenarea răspunderii penale a unei persoane este modul /împrejurările concrete/circumstanţele în care fapta care i se impută de acuzare îi poate fi atribuită.

Potrivit doctrinei în materie, „un act, o activitate, o manifestare, pentru a fi faptă relevantă pentru legea penală, nu este suficient ca ea să fi fost material săvârşită de un om, ci mai trebuie să poată fi atribuită acestuia, adică să fie a lui, să fi fost voită de el. Ceea ce leagă un act, o activitate etc. de autorul ei material este voinţa acestuia; voinţa nu este privită însă ca existentă, ca producătoare de consecinţe penale, decât atunci când s-a manifestat liber, iar manifestarea liberă nu este posibilă fără o manifestare de conştiinţă. Aşadar, fapta susceptibilă de a constitui o infracţiune în sensul legii penale, trebuie să fie săvârşită cu voinţă şi conştiinţă, adică cu vinovăţie. Omul, spre deosebire de animale, desfăşoară activităţi care sunt iniţiate şi dinamizate de voinţa lui, voinţă care, la rândul ei, este dirijată şi luminată de conştiinţa acestuia. Omul îşi propune anumite scopuri şi desfăşoară activităţi pentru realizarea lor. Aceasta explică de ce „faptă” în sensul legii penale nu poate fi decât faptă voită şi conştientă. Această răsfrângere a factorului conştiinţă asupra factorului voinţă şi, prin intermediul acestuia din urmă, asupra faptei, constituie aspectul caracteristic al laturii subiective, iar acest aspect caracteristic, în cazul faptelor penale, este vinovăţia. Vinovăţia este, aşadar, expresia sintetică a aspectului subiectiv, fiindcă priveşte manifestările psihice care sunt caracterizante pentru latura subiectivă a infracţiunii. Vinovăţia implică deci un act de conştiinţă, o atitudine a conştiinţei în raport cu urmările faptei şi un act de voinţă, sub impulsiunea căruia este realizată fapta. Conştiinţa creează cauzalitatea psihică, iar voinţa declanşează cauzalitatea fizică a faptei.” (f. 106, 115 „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, V. Dongoroz, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu)

Ca urmare, din acest punct de vedere, atât în doctrină cât si în jurisprudență, s-a subliniat ca poziția subiectiva a făptuitorului se stabilește în fiecare caz ținându-se seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora a fost săvârșita fapta. De asemenea se are în vedere şi raportul de cauzalitate care este reprezentat sub forma unei relaţii cauzale, atât materiale (fizice) cât şi psihice, fapta fiind comisă nu numai material, ci şi psihologic.

Astfel, după ce se afirmă că relaţia cauzală în domeniul dreptului impune obiectiv existenţa unei fapte umane ca factor de determinare, că raportul cauzal este condiţionat de vinovăţie, care între altele, presupune şi o evaluare subiectivă a faptei, că stabilirea legăturii de cauzalitate este o operaţiune premergătoare examinării vinovăției, se susţine că acţiunea sau inacţiunea care constituie cauza efectului presupune participarea factorului conştient, a conştiinţei.

Se ajunge astfel, implicit, la condiţionarea raportului de cauzalitate de factorul subiectiv – vinovăţia – definit prin cerinţa ca acţiunea umană să reprezinte o participare conştientă.

Fara îndoiala că, aşa cum se observă în orice act infracţional, procesul psihic este nervul motor al acțiunii exterioare din moment ce el conţine comanda de acţionare, consecinţă a deliberării făptuitorului, a confruntării diferitelor influenţe şi procese interioare, a evaluării consecințelor si perspectivelor intr-un sens sau altul.

Pentru a caracteriza elementul subiectiv al faptelor pe care inculpatul le-a realizat în mod concret, trebuie luate în considerare toate particularităţile acţiunilor pe care acesta le-a întreprins precum şi situaţiile şi împrejurările anterioare, concomitente şi chiar subsecvente comiterii lor. Posibilitatea făptuitorului de a prevedea urmarea faptei sale nu se apreciază în raport cu o unitate de măsură abstractă, ci în raport de împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta.

Din probele administrate rezultă, fără putinţă de tăgadă că înculpatul nu a acţionat cu intenţia de a comite infracţiunea reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu.

Din cuprinsul înregistrărilor chiar aşa cum au fost ele trunchiate, decupate, alterate în felurite chipuri, coroborat cu declaraţiile martorilor şi întregul material probator, rezultă cu certitudine şi probat că inc. Stan Ion, în niciun moment şi în niciun caz nu a promis denunţătorului, în mod clar şi neechivoc, că va determina un funcţionar public, indiferent de calitatea/funcţia acestuia, să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act sau să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, în sensul celor imputate de acuzare.

Pentru aceste motive, în temeiul prev. art. 396 alin. 1 şi 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a, b, c Cpp, solicităm achitarea inculpatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.