×
×
Bucureşti
Braşov
Cluj
Constanţa
Craiova
Iaşi
Ploieşti
Timişoara
Bucureşti
Senin
8°C
Senin
17°C / 5°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 40%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Miercuri, 01 iunie
Senin20°C / 6°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Vineri, 03 iunie 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Braşov
Senin
3°C
Senin
15°C / -1°C
Vânt 0km/ora
Umiditate 59%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Miercuri, 01 iunie
Senin18°C / 1°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Parţial înnorat19°C / 2°C, Parţial înnorat
Vineri, 03 iunie 2016
Posibil ploaie18°C / 6°C, Posibil ploaie
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Cluj
Senin
5°C
Senin
19°C / 1°C
Vânt 6km/ora
Umiditate 50%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Miercuri, 01 iunie
Senin21°C / 5°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Lapoviţă18°C / 6°C, Lapoviţă
Vineri, 03 iunie 2016
Posibil ploaie17°C / 5°C, Posibil ploaie
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Constanţa
Senin
8°C
Senin
14°C / 6°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 51%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Miercuri, 01 iunie
Senin17°C / 6°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Senin18°C / 8°C, Senin
Vineri, 03 iunie 2016
Senin18°C / 10°C, Senin
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Craiova
Senin
9°C
Senin
16°C / 2°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 45%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Miercuri, 01 iunie
Senin19°C / 4°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Parţial înnorat21°C / 6°C, Parţial înnorat
Vineri, 03 iunie 2016
Senin21°C / 8°C, Senin
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Iaşi
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 48%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Miercuri, 01 iunie
Senin19°C / 6°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Parţial înnorat20°C / 9°C, Parţial înnorat
Vineri, 03 iunie 2016
Parţial înnorat18°C / 7°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Ploieşti
Senin
7°C
Senin
17°C / 1°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 52%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Miercuri, 01 iunie
Senin20°C / 3°C, Senin
Joi, 02 iunie 2016
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Vineri, 03 iunie 2016
Posibil ploaie20°C / 6°C, Posibil ploaie
Sâmbătă, 04 iunie 2016
Timişoara
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 9km/ora
Umiditate 61%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Miercuri, 01 iunie
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Joi, 02 iunie 2016
Lapoviţă19°C / 6°C, Lapoviţă
Vineri, 03 iunie 2016
Posibil ploaie19°C / 8°C, Posibil ploaie
Sâmbătă, 04 iunie 2016
YoutubeYoutube
TwitterTwitter
facebookFacebook
ContactContact
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum o oră
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Miercuri, 01 iunie 2016, 00:51
EUR (€)
+0.0076 ↗
4.5115 RON
USD ($)
+0.0039 ↗
4.0491 RON
• • •
Curtea de Apel a decis:
Cazul "Liicheanu" continuă la Tribunalul Bucureşti

Celebrul proces Liiceanu vs „Ziua”, în care sînt implicaţi şi ziariştii Sorin Roşca Stănescu, Victor Roncea şi Ion Spânu, se va relua la Tribunalul Bucureşti după aproape doi ani de suspendare. Aşa a decis Curtea de Apel Bucureşti, după ce procesul fusese suspendat pentru că SC Ziua SRL intrase în procedura de lichidare.

Reamintim că procesul (Dosarul nr. 14976/299/2007) a fost deschis de scriitorul Gabriel Liiceanu după ce, în februarie 2007, ziarul ZIUA l-a acuzat de plagiat din mai multe lucrări, între care şi „Sein und Zeit” de Martin Heidegger, de falsificarea unui trecut de pretinsă dizidenţă, de omiterea unor pasaje din Marx în lucrările reeditate după Revoluţie şi de trădarea lui Noica (articolul „Liicheanu”, scris de Ion Spânu), ori de fraudele de la Editura Humanitas (articolul „Intelectualii roşii”, scris de Victor Roncea. Sorin Roşca Stănescu a fost chemat în instanţă pentru editorialul „Oculta”.

Gabriel Liiceanu (apărat de fostul ministru al justiţiei, Valeriu Stoica) a solicitat plata unor despăgubiri în valoare de 100.000 de euro de la cei trei ziarişti pentru că i-ar fi fost afectată imaginea.

În prima instanţă, Gabriel Liiceanu obţinuse o sentinţă favorabilă, însă Tribunalul Bucureşti a dat cîştig de cauză celor trei ziarişti, şi a casat hotărîrea Judecătoriei, trimiţînd cauza spre rejudecare. Între timp, după ce ziarul ZIUA a fost preluat de Sorin Ovidiu Vântu, şi-a încetat apariţia, iar societatea care-l edita a intrat în lichidare.

Decizia din această săptămînă a Curţii de Apel Bucureşti redeschide acest proces, el urmînd să fie reluat în perioada următoare la Tribunalul municipiului Bucureşti.

Dosarul are în acest moment peste 2.000 de file, majoritatea fiind depuse în apărare de către jurnaliştii acuzaţi de Liiceanu şi reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai spectaculoase procese în care sînt implicaţi nişte ziarişti.

De-a lungul timpului, Gabriel Liiceanu a dat mai multe interviuri legate de acuzaţiile aduse de ZIUA, însă nu a reuşit să se disculpe, astfel încît instanţa este chemată acum să decidă dacă articolele respective au relatat despre fapte adevărate sau Liiceanu a fost doar calomniat.

Publicăm mai jos unul dintre cele trei articolele care au stat la baza acestui proces spectaculos.

Ionela Predescu

Ion SPÂNU

LIICHEANU

Gabriel Liiceanu nu este nici pe departe aşa de pur cum vrea să pară în repetatele sale Apeluri naţionale. El a plagiat în cărţile sale din operele altora, şi-a antedatat texte pentru a-şi justifica o dizidenţă imaginară - într-un cuvînt defineşte prin comportament exact tipul pe care îl condamnă: licheaua.

Ca filosof, cum se pretinde, Gabriel Liiceanu ar trebui să fugă ca dracul de tămîie de cuvîntul lichea şi asta pentru că, semantic, chiar numele domniei sale s-ar putea să-şi afle originea pe acolo. Etimologic, lichea vine fie din turcescul leke, care înseamnă om de nimic, netrebnic, secătură, fie din macedoromânul liche, neogrecul lekés, albanezul likje sau bulgarul leké, care înseamnă pungaş, ticălos sau şmecher (v. „Dicţionarul enciclopedic”, vol. IV, ed. Enciclopedică, 2001, p. 104 şi Alexandru Ciorănescu - „Dicţionarul etimologic al limbii române”, ed. Saeculum I.O., 2002, p. 467). Ne vom detaşa de semnificaţiile dure ale cuvîntului lichea, deşi, ca moralist al naţiei, Gabriel Liiceanu ar trebui să ţină cont de lucrurile din viaţa sa care nu-i fac cinste, dar pe care singur le-a aruncat pe piaţă (abandonarea propriului copil înainte ca acesta să se nască, etc.) într-un alt jurnal al său, „Uşa interzisă”, unde se autointulează „un impostor de anvergură” (p. 85). Grav este că impostura lui Gabriel Liiceanu se extinde şi în sfera prestaţiei sale publice ca intelectual, elitismul său fiind mai degrabă un soi de lichelism pur. Să exemplificăm.

DE CE A SCOS PAGINILE DESPRE MARX?

În toată literatura română ştiam pînă de curînd un singur exemplu de autor, proletcultistul A. Toma, care, la schimbarea regimului politic, şi-a modificat un volum de versuri publicat anterior, înlocuindu-l pe Isus Cristos cu Lenin! Gabriel Liiceanu îl urmează în netrebnicie.

Prima sa carte, „Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii”, a apărut în 1975 la Univers şi a fost republicată la Humanitas în 1993. În nota ediţiei a doua, autorul scrie: „Am lăsat deoparte secţiunea a treia a acelei ediţii şi am păstrat doar secţiunile care se înscriau nemijlocit în tematica volumului...”

Dacă citim paginile scoase la reeditare observăm că anticomunistul de azi încearcă de fapt să-l facă uitat pe comunistul de ieri! În prima ediţie, între pag. 203-209, Liiceanu îl citează pe Marx de 12 ori, însuşindu-şi bine tezele acestuia. Evident, după Revoluţie, deci după publicarea „Apelului către lichele”, paginile respective nu mai dădeau bine la dosar şi au fost rase. Să le scoatem însă la iveală. La pagina 204, Liiceanu scria: „Desfiinţarea proprietăţii private devine astfel terapia locală în vederea unei realizări totale: cînd uzul lucrului îşi pierde natura egoistă şi cînd simţul posedării dispare, omul îşi dobîndeşte integritatea senzorială. ‹‹Fiinţa a trebuit să fie redusă la această sărăcie absolută, ca să dea naştere din sine bogăţiei sale lăuntrice›› (Marx, 1968, 53). De-abia acum omul este liber să-şi însuşească ‹‹esenţa sa omnilaterală într-un mod omnilateral, deci ca om total›› (Ibid., 579).”

Fan al marxismului pe atunci, anticomunistul de azi scria la pagina 208: „Pentru a ajunge la o înţelegere marxistă a fenomenului tragic trebuie efectuat un dublu demers: pe de o parte filosofia marxistă trebuie receptată în rigoarea literei şi a spiritului ei, purgată deci de înţelegerile deopotrivă schematice, vulgarizate şi idilizante”. Pentru demonstraţie, Gabriel Liiceanu îl citează pe Marx: „Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat”!

Evident, paginile din care am citat mai sus au fost scoase din ediţia postrevoluţionară. Desigur, e dreptul intelectualului Liiceanu să creadă în ce valori vrea, dar schimbarea de macaz în funcţie de regimul politic nu este o faţă a lichelismului pe care se preface a-l condamna? Cum poţi să-ţi masacrezi propriile cărţi şi, în acelaşi timp, să arăţi obrazul altora că nu se ridică la „înălţimea” moralei tale?

LIICEANU – PLAGIATOR

Cea mai gravă infracţiune pe care o poate comite un autor este, fără îndoială, aceea de a fura textele altora, adică să plagieze. Nu ne referim aici la acuzaţia adusă pe vremuri cum că ar fi plagiat din Noica pentru că între timp aceasta a fost trecută de Liiceanu între actele sale dizidente (v. „Uşa interzisă”). Vom scoate însă la iveală o hoţie mult mai gravă.

În vol. Martin Heidegger - „Repere pe drumul gîndirii” (Ed. Politică, 1988), Gabriel Liiceanu are, la începutul fiecărui text tradus, cîte o „Notă introductivă” în care explică muritorilor de rînd ce vrea să spună marele filosof german. Iată ce scrie, de pildă, în introducerea la „Despre esenţa temeiului”: „Utilizat în chip factic, „a-fi-în...” presupune un raport spaţial de conţinere: ceva se află, este conţinut în altceva: apa în pahar, haina în dulap, băncile în sala de curs... Extinzînd un asemenea tip de raport spaţial, putem spune că băncile sînt în sala de curs, sala de curs, în clădirea Universităţii, aceasta, în oraşul Marburg, în landul Hesse, în Germania, în Europa, pe Pămînt, într-un sistem solar, în spaţiul cosmic, în lume”(p. 58).

-----------------------------------------------------------------------------------------------

Nota lui Liiceanu în vol. Martin Heidegger - „Repere pe drumul gîndirii”, p. 58

------------------------------------------------------------------------------------------------

Nici un citat, nici o trimitere. Aşadar, am putea crede că este gîndirea lui Liiceanu despre heideggerianul In-der-Welt-sein. Nu e aşa! Textul este pur şi simplu furat chiar din... Heidegger! Mai exact din lucrarea fundamentală a acestuia, „Sein und Zeit”, tradusă în româneşte abia în 2003 de către Cătălin Cioabă şi... Gabriel Liiceanu! Să comparăm „interpretarea” lui Liiceanu cu textul lui Heidegger: „Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiinţări care este într-o alta, precum este apa în pahar şi haina în dulap... Această relaţie de fiinţă poate fi amplificată. De pildă: banca în sala de curs, sala de curs în Universitate, Universitatea în oraş şi aşa mai departe pînă la banca în univers” („Fiinţă şi Timp”, p. 72).

------------------------------------------------------------------------------------------------

Traducerea din „Sein und Zeit”, p. 72, realizată de Cătălin Cioabă şi G. Liiceanu

--------------------------------------------------------------------------------------------------

Ca să nu fie nici un dubiu, iată şi textul în germană: „Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das ››in‹‹ einem anderen ist wie das Wasser ››im‹‹ Glas, das Kleid ››im‹‹ Schrank... Dieses Seinsverhältnis läβt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank ››im Weltraum‹‹” (M. Heidegger - „Sein und Zeit”, Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53).

-------------------------------------------------------------------------------------------

Textul lui Heidegger din „Sein und Zeit”, p. 53, în germană

------------------------------------------------------------------------

Ca şi în cazul de mai sus, Liiceanu încearcă să-şi ascundă ticăloşia. În loc să pună banalele ghilimele şi să indice sursa, el preferă să împopoţoneze textul limpede al lui Heidegger cu lucruri minore: oraşul Marburg, landul Hesse, Germania, Europa, nefăcînd altceva decît să-şi trădeze hoţia. Ca să vadă lumea ce deştepţi sîntem!

DIZIDENTUL POST-REVOLUŢIONAR

O altă formă de lichelism o putem descoperi răsfoind chiar „Apelul către lichele”, volum apărut în 1992. Cu o singură excepţie, cartea lui Liiceanu cuprinde o selecţie de texte publicate după Revoluţie în presă, indicîndu-se la sfîrşitul fiecăruia data şi publicaţia care l-a găzduit. Excepţia este textul „Meditaţie despre activist” care nu a apărut nicăieri! Cu toate acestea, la sfîrşitul lui rămînem stupefiaţi cînd vedem că este ante-datat: august 1989. Adică pe vremea comunismului! Ne-am putea întreba: avea nevoie Liiceanu de acest truc ieftin? Avea, căci textul ar fi trebuit să fie singurul semn al dizidenţei lui Liiceanu şi doar nu era ca unicatul acesta să fie datat post-revoluţie! Gabriel Liiceanu a simţit imperios nevoia de a găsi în propria sa biografie un gest cît de mic de dizidenţă pentru a-şi legitima aerul acesta nou de anticomunist. Şi dacă n-a găsit unul real, a inventat acest text, pe care l-a antedatat, despre „tovarăşa Olivia Clocotici” care nu i-ar mai fi aprobat a treia plecare la bursă în străinătate în Occident! Gabriel Liiceanu îşi trădează sentimentul de frustrare în faţa adevăraţilor dizidenţi în „Uşa interzisă”, unde scrie extrem de dur împotriva lui Mircea Dinescu, pe care-l acuză că „este simbolul şi purtătorul de sens ala mahalalei contemporane la români. El reprezintă în viaţa de zi cu zi, dar deopotrivă o hrăneşte şi o potenţează la televizor sau în revista porno politică Plai cu boi, născută din această mahala şi întreţinînd-o, la rîndul ei, cu fast, abjecţie şi talent” („Uşa interzisă”, p. 209). De fapt, Liiceanu nu nu are nimic împotriva icrelor şi ţuicii cu care Mircea Dinescu îşi serveşte invitaţii la Cetate. Ceea ce-l roade pe Liiceanu este că, sub pretextul că-şi pierde postul, a ratat ocazia, înainte de ’89, să semneze alături de Andrei Pleşu, Octavian Paler şi alţi intelectuali protestul în favoarea lui Mircea Dinescu, cînd acesta fusese arestat la domiciliu, gest care, dacă ar fi fost făcut, ar fi cîntărit mult mai mult decît glumiţa antedatată despre „tovarăşa Clocotici”. Altfel cum ar fi putut să-l acuze pe Dinescu despre felul în care-şi tratează invitaţii la masă tocmai acela care se laudă că a gătit unor prieteni „limbă cu sos de maioneză, smîntînă şi andive, piept de pui cu gutui, prune şi mere la cuptor” (Ibid, p.246) sau Monicăi Lovinescu „un şniţel aurit”? Sau aşa se defineşte mai nou aristocraţia, în funcţie de bucătarul cui eşti?

MAESTRUL E FASCIST?

Poate că l-am fi lăsat pe Gabriel Liiceanu să-şi consume în tihnă destinul de dizident post-revoluţionar, care i-a adus destule beneficii, dacă, în goana după aceste avantaje, nu l-ar fi trădat pe Constantin Noica, cel care i-a fost maestru spiritual. Aproape că nu este apariţie publică în care Liiceanu să nu se legitimeze ca filosof din faptul că a fost elevul lui Noica. El şi, în parte, Andrei Pleşu. În rest, ceilalţi intelectuali care au lucrat ani de zile cu Noica, trecînd pe sub ochiul vigilent al Securităţii, n-ar fi fost, după Liiceanu, decît nişte vizitatori la Păltiniş! Sorin Vieru, Andrei Cornea, Constantin Barbu, Francisca Băltăceanu, Marius Ghica, Marta Guţu, Şerban Nicolau, Andrei Cornea, Rodica Croitoru sînt doar cîţiva dintre intelectualii tineri care, alături de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, s-au adăpat din acel izvor nesecat de cultură care a fost înţeleptul de la Păltiniş. Din acest impact spiritual, cultura română s-a îmbogăţit cu traduceri fundamentale din Platon, Aristotel, Kant, Heidegger, Derrida, textele germane ale lui Eminescu sau cărţi de referinţă despre marile culturi ale lumii. Dintre toţi elevii săi, Noica a fost trădat de unul singur: Gabriel Liiceanu. La editura Humanitas, pe care o conduce, Liiceanu a găsit de cuviinţă să publice, din interese pe care mulţi dintre noi le ştim bine, cartea Alexandrei Lavastine, „Paradoxul Noica”, în care, pe sute de pagini, autoarea vrea să demonstreze că Noica a fost... ideologul Gărzii de Fier şi al fascismului! Culmea impertinenţei, pe care Liiceanu s-a făcut că n-o observă, este că madame Lavastine îşi bazează teoria pe textele scrise de Zigu Ornea, despre care documentele de la CNSAS, publicate anul trecut de „Observatorul cultural”, spun clar că este cel care l-a turnat pe Noica la Securitate în legătură cu manuscrisul „Povestiri despre om”, de unde a început procesul lotului Noica, în care au fost arestaţi şi condamnaţi mulţi intelectuali români. Iată un exemplu: „Extremismul discursului şi slăbiciunea argumentării desfid în asemenea măsură analiza, că pînă şi un istoric riguros şi inspirat ca Zigu Ornea, care a consacrat anilor 30 din România o lucrare de aproape 500 de pagini, se va lăsa păgubaş calificînd drept ‹‹delirant›› ansamblul scrierilor legionare ale lui Noica” (p. 251). Un subcapitol al cărţii publicate de Humanitas-ul lui Liiceanu se intitulează chiar „Tînărul Noica şi tentaţia fascistă”, în care citim: „Fascismul tînărului Noica trebuie resituat în contextul audienţei crescînde pe care mişcarea legionară sau Garda de Fier a cîştigat-o în mediile intelectuale... Personalităţile cele mai proeminente ale Tinerei Generaţii anticonformiste ce se afirmă începînd cu 1927 - Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica - nu scapă acestei contaminări” (p. 55). Comentînd un articol al lui Noica, Lavastine scrie: „Acest text - care, după nivelul său intelectual, pare opera unui sub-ideolog de provincie - continuă cu o frază ce ar putea fi regăsită în orice broşură de vulgarizare legionară” (p. 251). Nu comentăm aici tezele Alexandrei Lavastine, dar ne întrebăm cît de mare lichea este acela care, cînd este convenabil, defilează în public cu Noica, iar cînd este profitabil finanţează o carte care-l pune pe tatăl său spiritual la zid? Nu poţi, pe de o parte, să preiei toate drepturile de editare a operei lui Noica şi, pe de altă parte, să-i finanţezi denigratorii!

DU-TE LA NUCŞOARA, LIICEANU!

Prezentîndu-şi cartea „Apel către lichele”, Gabriel Liiceanu îşi face şi o autopsie pe viu: „Această carte nu este însă un portret al lichelei universale, ci spectacolul întrupării ei în perioada numită comunism. Licheaua care a făcut cu putinţă comunismul are desigur o mulţime din trăsăturile lichelei eterene” (p. 149). Cuvintele acestea sună la Liiceanu ca un veritabil autoportret. În cartea aceasta există un text din 1992, „Porcul nostru de serviciu”, în care ziaristul Mihai Tatulici este făcut praf pentru că l-a invitat într-o emisiune pe poetul Adrian Păunescu: „Este dreptul lui Tatulici să se recunoască în fratele lui, porcul-Păunescu. Dar atunci este şi obligaţia lui să se retragă o vreme din public, să facă un pelerinaj la casa Elisabetei Rizea”. Textul se încheie apoteotic: „Du-te la Nucşoara, Tatulici!” Anii au trecut şi, ca un oportunist de profesie, îl vedem pe Gabriel Liiceanu cum primeşte premiul pentru cel mai mare scriitor român chiar din mîna lui Mihai Tatulici, alături de care este văzut mereu în dezbateri publice. Că Tatulici a uitat cuvintele scrise despre el în 1992, îl priveşte. Cum rămîne însă cu Elisabeta Rizea „care, înaintea fiecărei anchete a Securităţii, îşi făcea cruce cu limba pentru a primi în ea forţa de a nu trăda”? Ar fi cazul să i se răspundă teoreticianului lichelei cu propriile sale cuvinte: Du-te la Nucşoara, Liiceanu!

Această scurtă radiografie a celui care pozează public în instanţă morală a poporului român vrea doar să demaşte acest tip de discurs colectivist care, prin apeluri ipocrite, tinde să împiedice exerciţiul democratic al dezbaterilor publice, fie ele şi acelea care-l vizează pe preşedintele ţării. De altfel, o simplă trecere în revistă a prestaţiei publice a lui Gabriel Liiceanu trădează vocaţia sa de procuror, de inchiziror, de om care nu exprimă o opinie, ci de autoritate care pronunţă sentinţe. Apelurile lui Liiceanu, contrasemnate de grupuri mari de cetăţeni seamănă prea mult cu adeziunile de care, după 1989, credeam că am scăpat, prin care licheaua articula cuvinte pe care nu le-a rostit niciodată. Cînd eşti plagiator, ipocrit, netrebnic şi mincinos e de ajuns să arunci o privire în oglindă pentru a te purifica. Vorba dizidentului post-revoluţionar: „dacă veţi da curs acestei chemări... vă vom iubi”!

Publicat Sâmbătă, 29 septembrie 2012
10568
 | 38
 | 1
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
CICLOP
+2
oare a copiat mai mult ca ponta-primul plagiator la tarii!!! cred ca pontaraul e de neegalat in lichelism:Universitatea Bucuresti, cea care i-a acordat titlui de doctor, demonstreaza ca a copiat o treime din lucrare el o tine una si buna , e nevinovat ! Buna tara , rea tocmeala, hut-o-n cur de randuiala. Panait Ostrati, Ciulinii Baraganului. NU cenzurati, ma i intai verificati.
Publicat Marţi, 25 februarie 2014
+Răspunde
Florina
+5
Victorie în instanţă celor trei jurnalişti care-i înfruntă pe liicheni şi patapievicieni! Haide România!
Publicat Luni, 01 octombrie 2012
+Răspunde
Le uram suces in instanta
+11
Jurnalistilor curajosi si toti celor care mai au constiinta in Romania! Si bravo Cotidianului pentru forumul oferit acestui subiect.
Publicat Duminică, 30 septembrie 2012
+Răspunde
@Gica 8
-2
Bai Gica / nu vrei tu sa le suji p.u. l.a. lu spanu si roncea?
Publicat Duminică, 30 septembrie 2012
+Răspunde
@Gica 8
0
Bai Gica / nu vrei tu sa le suji *editat* lu spanu si roncea?
Publicat Duminică, 30 septembrie 2012
+Răspunde
Gică
-9
Doamnă, domnişoară autoare. Ziarişti? Spânu este zirist? Eu crdedeam că e ţâgan din Craiova. Fost puşcăriaş, care s-a băgat ca orbetele în domeniu. Mai lăsaţi-l dreacului, că-ţi vine să borăşti când îi vezi mecla. Sigur, dom' Liiceanu îşi merită calificativele, dar nu din partea unora ca Spânu sau Roncea. Trebuia să-l lase doar pe dl. Stănescu să se lupte cu el.
Publicat Duminică, 30 septembrie 2012
+Răspunde
tataie
+22
Imediat dupa 89 am auzit despre cativa oameni de cultura: Liiceanu, Paler, Sora, Plesu, Dinescu etc. Nu-i cunosteam si nici nu auzisem despre vreunul dintre ei. I-si faceau loc timid in realitatea romaneasca. Unii au capatat demnitati de stat, vezi Plesu, altii precum Liiceanu s-au angajat in slujba bashismului. Dar ce i-a unit pe cei doi este caracterul *editat* cios de care dau dovada in orice imprejurare. Urat, foarte urat !
Publicat Sâmbătă, 29 septembrie 2012
+Răspunde
a/z,catre toate "-"URILE
+26
. . . cum puteti crede ca aLATURI de limbricul SECU HAHAIT pot sta altfel de " oameni " decat JEGuri oporTUNiste cu pretentii pentru " imagine " , . . . iti sta mintea n loc nu alta cu atata " imagine de C@C@T " ! ! ! . . . o adevarata HAZNA . . . portoKKalie verzui alb MURDARA . . . ARDe v ar focul iadului de limbrici SATANICI ! ! !
Publicat Sâmbătă, 29 septembrie 2012
+Răspunde
a/z,catre toate "-"URILE
+13
. . . cum puteti crede ca aLATURI de limbricul SECU HAHAIT pot sta altfel de " oameni " decat JEGuri oporTUNiste cu pretentii pentru " imagine " , . . . iti sta mintea n loc nu alta cu atata " imagine de C@C@T " ! ! ! . . . o adevarata HAZNA . . . portoKKalie verzui alb MURDARA . . . ARDe v ar focul iadului de limbrici SATANICI ! ! !
Publicat Sâmbătă, 29 septembrie 2012
+Răspunde
a/z,catre toate "-"URILE
+12
. . . cum puteti crede ca aLATURI de limbricul SECU HAHAIT pot sta altfel de " oameni " decat JEGuri oporTUNiste cu pretentii pentru " imagine " , . . . iti sta mintea n loc nu alta cu atata " imagine de C@C@T " ! ! ! . . . o adevarata HAZNA . . . portoKKalie verzui alb MURDARA . . . ARDe v ar focul iadului de limbrici SATANICI ! ! !
Publicat Sâmbătă, 29 septembrie 2012
+Răspunde
Ioan Viştea

Presupunînd că printr-o operaţiune salutară, menită să-ţi protejeze sănătatea mintală, ţi-ai propune să faci din televizor un simplu obiect decorativ, orb şi mut, nici n-ai zice că ne aflăm aproape de capătul unei campanii electorale.

Ioan VişteaPublicat acum 3 ore şi 51 minute

"