×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 6 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Miercuri, 23 august 2017, 11:00
EUR (€)
-0.0014 ↘
4.5867 RON
USD ($)
-0.0073 ↘
3.9006 RON
• • •
Cadrul legal va fi modificat
Cazul prezentatoarei Magda Vasiliu clintește lucrurile în sistemul sanitar

Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis un comunicat de presă în care redă principalele măsuri de debirocratizare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Astfel, potrivit documentului, se doreşte eliminarea avizului direcţiei sanitare publice (DSP) pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoţesc copilul bolnav în străinătate, în urma unei autorizări a Ministerului Sănătăţii de a efectua tratament medical, potrivit CNAS.

Astfel, în privinţa concediilor medicale, se intenţionează creşterea limitei de vârstă de la şapte la 16 ani a copilului bolnav pentru care unul dintre părinţi poate beneficia de concediu medical, pentru anumite afecţiuni grave. Lista acestor afecţiuni urmează a fi stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu CNAS şi va cuprinde unele boli rare, afecţiuni oncologice, afecţiuni hemato-oncologice, unele afecţiuni neurologice, HIV/SIDA.

„Pentru situaţiile în care părintele însoţeşte copilul la tratament într-o altă ţară, cu autorizarea prealabilă a Ministerului Sănătăţii sau a CNAS, cadru legal va fi modificat astfel încât certificatul de concediu medical pentru părintele însoţitor să poată fi eliberat, pe baza unor documente justificative, unei rude de gradul întâi sau unei persoane împuternicite în acest sens. Atât documentele pe baza cărora se va elibera certificatul medical, cât şi certificatul medical vor putea fi transmise în format electronic sau pe suport hârtie”, conform sursei citate.

De asemenea, se doreşte eliminarea avizului direcţiei sanitare publice pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoţesc copilul bolnav în străinătate, urmare a unei autorizări a Ministerului Sănătăţii de a efectua tratament medical.

„Pentru persoanele care însoţesc copilul bolnav în străinătate, dacă durata de acordare a serviciilor medicale cuprinde perioade din două sau mai multe luni calendaristice, medicul curant va putea acorda certificatele de concediu medical, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, fie lunar, astfel încât asiguratul să poată primi cu regularitate indemnizaţia de concediu medical, fie la momentul întoarcerii acestuia în tară, astfel cum este reglementat în prezent, respectiv în maxim 15 zile de la întoarcere”, se mai arată între măsurile propuse de CNAS.

Certificatele de concedii medicale vor putea fi eliberate de către medici şi transmise către angajator fie pe suport de hârtie, fie în format electronic, în această din urmă situaţie certificatele de concedii medicale vor fi eliberate de medic şi transmise de acesta direct angajatorului în format electronic.

„Termenul de implementare a modificărilor legislative privind concediile medicale este trimestrul IV al acestui an”, potrivit sursei.

Alte măsuri propuse vizează simplificarea activităţii furnizorilor de servicii medicale în relaţia cu casa de asigurări de sănătate, prin utilizarea preponderent a metodelor electronice de transmitere a datelor.

Totodată au fost propuse şi o serie de măsuri referitoare la aplicaţiile informatice.

Astfel, se urmăreşte îmbunătăţirea procesului de eliberare a cardului european de asigurări sociale de sănătate şi a certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, prin integrarea în modulul gestiune asiguraţi din aplicaţia informatică PIAS a modulului card european.

CNAS vrea să dezvolte actualele aplicaţii informatice astfel încât asiguraţii, dar şi neasiguraţii să le poată accesa pentru a se informa cu privire la categoria de asigurat, data înscrierii la medicul de familie, starea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi tipul de servicii medicale acordate în ultimele 12 luni şi numărul acestora.

„Standardizarea formularisticii, astfel încât aceasta să fie gestionată numai în format electronic (cu excepţia documentele medico-legale, care este necesar să rămână pe suport de hârtie)”, se numără printre măsurile propuse de Casă.

Actualele măsuri propuse vin în continuarea altor proiecte de simplificarea a relaţiei persoanelor asigurate cu furnizorii de servicii medicale şi cu casele de asigurări de sănătate, precum introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi a prescripţiei electronice.

„CNAS, împreună cu Ministerul Sănătăţii, sub autoritatea prim ministrului Mihai Tudose, acţionează continuu pentru eliminarea birocraţiei. Pentru crearea unui sistem de sănătate modern şi performant, adaptat nevoilor populaţiei din România, cadrul de reglementare din domeniu trebuie consolidat şi raţionalizat, fiind necesară şi adoptarea unei noi legi a sănătăţii, în conformitate cu programul de guvernare”, a declarat preşedintele CNAS, Marian Burcea.

Premierul Mihai Tudose i-a cerut luna trecută ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, făcând referire la cazul Magdei Vasiliu.

Prezentatoarea ştirilor Prima TV, Magda Vasiliu, al cărei fiu a fost diagnosticat cu cancer, arăta într-o postare pe contul său de Facebook, calvarul birocratic prin care trece în România, deşi băieţeul este tratat în Italia cu atenţie şi grijă, fără asigurare.

"20 de ani în care am cotizat zdravăn la sistemul de asigurări de sănătate. 20 de ani în care am avut concediu medical o singură dată, cinci zile, pentru că mi-am rupt piciorul. În rest, analize făcute la particular, plătite, şi o singură naştere. Atât. Azi mă văd în situaţia incredibilă de a găsi o soluţie pentru a beneficia de concediu medical pentru îngrijirea copilului. Vlad, băieţelul meu, a fost diagnosticat cu cancer acum trei luni. De atunci sunt cu el la tratament în Italia, o ţară care l-a primit instant.

Internarea de urgenţă a copilului meu nu a fost condiţionată de niciun act!! Vlad a fost internat, diagnosticat şi a început chimioterapia fără să am iniţial niciun document. Abia apoi m-au întrebat de cardul european. Le-am spus că nu-l am, dar îl voi avea şi i-am rugat să nu oprească investigaţiile. Funcţionarul de la ghişeu mi-a răspuns simplu: «Doamnă, copilul e tratat oricum. Nu condiţionăm tratamentul de chestiuni birocratice! Staţi liniştită!»

Şi am stat liniştită, gândindu-mă că şi în ţara mea există soluţii decente pentru astfel de situaţii în care nu doresc nimănui să se afle...Dar a venit momentul în care am solicitat un concediu medical pentru că nu am altfel cum să-mi însoţesc copilul la analize, nu mă pot interna cu el din trei în trei săptămâni, nu-l pot îngriji după chimio, când suferinţa lui este cumplită...Medicul meu de familie, căruia nu i-am cerut niciodată nici măcar o adeverinţă, a ridicat din umeri - legea noastră zice că trebuie să vin personal la cabinet. Deci, nu mă poate ajuta... Aflu apoi că e nevoie de un aviz al direcţiei sanitare din Bucureşti, unde ar trebui să mă prezint tot personal... Deci, nu se poate...

Legea noastră este făcută de nişte cretini, pentru nişte idioţi ca mine, care speră în dreptate, înţelegere şi bun simt! Când italienii îi fac copilului meu analize din trei în trei zile pentru a se asigura că e totul OK, România, ţara mea, îmi cere acte peste acte, avize şi documente traduse, legalizate, etc...Există un teanc de hârtii de la spitalul din Roma care atestă diagnosticul cumplit, toate parafate de somităţi în oncologie pediatrică.

Statul român, conform unor legi de rahat, vrea aviz de la un oncolog din România! Adică un aviz formal, fără valoare medicală, pentru că acel oncolog evident nu va vedea copilul...N-are cum! Pentru că nu sunt cretină să-l port prin aeroporturi, avion şi cabinete medicale când starea lui e una la limită!

Nu am vrut să-l expun pe Vlad, nu vreau compătimire şi nici milă! Nu am nevoie! Am nevoie doar ca cineva cu putere de decizie să schimbe nişte legi restrictive, făcute parcă la mişto, interpretabile şi care nu-l ajută pe cetăţeanul idiot ca mine, care cotizează zeci de ani degeaba! Pentru că sunt sigură că la fel ca mine au păţit o mulţime de alţi părinţi, care în momentul în care pleacă să-şi salveze copilul, nu se gândesc la birocraţie, legi şi chichiţe administrative care oricum n-aduc nimic bun", a scris Magda Vasiliu, pe Facebook.

Rareş ConstantinescuPublicat Vineri, 11 august 2017
1318
 | 3
 | 5
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
DAVAI CIAS
+5
OBTIN de la director sa ma opereze la ei in spital care zice = s a treci pa la sefu de sectie sa-i spui,pa la chirung sa-ti taie partea care trebuie,pa la mana doua sa nu-ti uite baxul de feshe si foarfeca in burta,pe la sora sefa ca are cheia de la medicamente i de la iod, pe la portar sa-ti lase neamu sa intre ca in branza. dta sa ai in vedere sa manance toata lumea. [veteran in 5 spitale]
Publicat Sâmbătă, 12 august 2017
+Răspunde
GARIBALDI
+3
si de ce ma rog ca sa scoata un aviz PURTATOR DE SPAGA, CRIMINAL trebuie un trimestru adica peste 100 de zile.CA atunci cind a fost sa-l bage l-au bagat de pe o zi pe alta.
Publicat Sâmbătă, 12 august 2017
+Răspunde
lili
+2
Mai la toamna... pana nu vad ce si cum...nu cred...
Publicat Vineri, 11 august 2017
+Răspunde
Mosu
+5
Oare e corect să se rezolve punctual fiecare caz?Chiar pt. fiecare situaţie trebuie să apară o vedetă pt. a urni lucrurile?S-a făcut mare tam-tam în legătură cu hepatita C şi B.Văd că nu mai zice nimeni nimic.Bănuiesc că se va rezolva când va ajunge vreo vedetă autohtonă la ciroză.Nu aş vrea să se înţeleagă că am ceva cu doamna Magda,să-i dea Dumnezeu sănătate copilului şi ei să se poată bucura de copil.
Publicat Vineri, 11 august 2017
+Răspunde
lili @ Mosu
+8
Aveti dreptate... si dna Madga Vasiliu a remarcat a ata... Eu ii zic stil pompieristic. Asta NU e Mangament la nivelul Ministerului Santatii asa cum NU e la nivelul nici unui Minister din Guvernul Romaniei... niste incompetenti politruci.
Publicat Vineri, 11 august 2017
+Răspunde
Recomandate
Mesaj tranșant pentru mai-marii Justiției
Publicat acum 14 ore şi 57 minute
Toate tunurile lui Pop pe o facultate celebră
Publicat acum 16 ore şi 20 minute
Opt luni de aventură economică a PSD
Publicat acum 3 ore şi un minut
Două oferte pentru podul suspendat de la Brăila
Publicat acum 16 ore şi 43 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ioan Buduca

Nu vreau să spun nimic prea direct, dar cer să fie conștientizat faptul că ar fi necesară o anchetă parlamentară pentru reconstituirea istoricului acestui draft și a culiselor politice care au condus la transformarea lui în lege.

Ioan BuducaPublicat acum 14 ore şi 22 minute