CCR a discutat dacă se poate lua o decizie cu 5 – 4 în cazul referendumului

Judecătorii au discutat marți, potrivit unor surse, despre posibilitatea de a lua o decizie privind soarta referendumului cu 5 la 4, și nu cu două treimi așa cum prevede legea. 

Astfel, s-a discutat despre modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, printr-un vot al majorităţii simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi, au declarat surse oficiale citate de MEDIAFAX.

Conform surselor citate, discuţia din plenul Curţii Constituţionale care ar fi avut loc marți priveşte procedura care se aplică în cazul invalidării referendumului, respectiv dacă pentru o astfel de decizie este nevoie de o majoritate de două treimi (adică de şase voturi din nouă) sau de o majoritate simplă (cinci voturi din nouă).

Justificare pentru naivi

„Legea nu prevede o majoritate în cazul invalidării, se precizează două treimi doar în cazul validării. Or, şi în Germania validarea referendumului se face cu două treimi, însă invalidarea se decide cu majoritate simplă, adică 5 la 4 judecători, cum e aici”, au spus sursele citate.

Traian Băsescu beneficiază de sprijinul a cinci judecători de la CCR, iar dacă o hotărâre se va lua cu 5-4, „victoria” lui Băsescu e sigură, referendumul fiind astfel invalidat.

Ce spune legea

Conform legii de funcţionare şi organizare a CC, „plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”.

„Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”, mai prevede legea.

Judecătorii au discutat de asemenea marți dacă celebra erată, despre care au decis că a fost trimis legal la Monitorul Oficial, corespunde cu ceea ce a decis plenul în 2 august și dacă va fi asumată.

„Erata” trimisă la Monitorul Oficial schimbă complet ceea ce a decis inițial plenul Curții. Potrivit eratei, în traducere liberă, persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliu în străinătate, sunt luate în calcul la cvorum.

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar declara, joi, pentru „Gândul”, că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii „pentru a clarifia unele lucruri”.

Marţi, judecătorul CCR Ion Predescu declara că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.

UPDATE Judecătorii au validat și conținutul „eratei”, potrivit unor surse, după ce au decis că documentul a fost trimis legal către Monitorul Oficial.

ULTIMA ORĂ Curtea Constituţională precizează că se va pronunţa cu o majoritate de două treimi, adică şase voturi din nouă, asupra valabilităţii referendumului din 29 iulie, conform Legii privind organizarea şi funcţionarea CCR, relatează MEDIAFAX marți seară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.