CCR a respins sesizarea privind noul Guvern

Curtea Constituţională a respins sâmbătă sesizarea PDL și PMP în cazul validării de către Parlament a Guvernului Ponta 3.

„S-a respins ca inadmisibilă, cu majoritate de voturi”, a anunțat președintele CCR Augustin Zegrean. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, respectiv 8 la 1.

În aceste condiţii, Guvernul Ponta III rămâne în funcţie.

CCR: Sesizarea declarată inadmisibilă deoarece Curtea nu se poate pronunța pe o problemă ce are la bază un acord politic

Judecătorii Curții Constitutionale au constatat, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, că sesizarea privind validarea de către Parlament a noului Guvern este inadmisibilă deoarece nu intră în sfera competențelor CCR să se pronunțe cu privire la o problemă care are la bază un acord politic.

De asemenea, ei au apreciat că respectarea sau nu a programului de guvernare este atributul Parlamentului, și nu al Curtii. În acest sens, judecătorii au apreciat că Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program atunci când apreciază de cuviință că se schimba linia de guvernare, iar acest lucru poate fi sancționat de opoziție cu moțiune de cenzură.

Curtea Constituțională a dezbătut sâmbătă sesizarea prin care a fost contestat votul de încredere al Parlamentului privind modificarea structurii și componenței politice a Guvernului.

Judecătorii Curţii Constituţionale au trebuit să verifice dacă modalitatea în care noul Guvern a fost învestit în Parlament a respectat Constituţia, cu accent asupra programului de guvernare şi asupra efectelor înlocuirii PNL cu UDMR în Executiv.

Înainte de ședință, Augustin Zegrean afirma că sesizarea PDL şi PMP referitoare la guvernul Ponta 3 „are obiect” şi că în procedura Curţii nu există „renunţarea la judecată”.

De asemenea, Zegrean a declarat că nu a primit textul noului program de guvernare. „N-am văzut programul. Am primit o scrisoare de la primul-ministru că programul a fost trimis la Parlament”, afirma Zegrean înainte de ședință.

Tot înainte de luarea deciziei, Augustin Zegrean a declarat că noul Guvern este în vigoare, arătând că acesta a îndeplinit procedura parlamentară și că miniștrii au depus jurământul: „Sigur că da, ei sunt miniștri, Guvernul este la locul lui”, a spus Zegrean.

Decizia Curţii Constituţionale vine la două zile după ce Victor Ponta și Traian Băsescu au bătut palma pe tema noului Guvern, miniștri noi fiind învestiți joi seară la Palatul Cotroceni, în schimb Ponta angajându-se să modifice programul de guvernare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.