CD-ul sopranei Angela Gheorghiu, „Guardian Angel”, la Radio România

La posturile Radio România Muzical şi Radio România Cultural, în cadrul emisiunii Seara de operă, poate fi ascultat sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19.00, cel mai nou CD al sopranei Angela GheorghiuGuardian Angel. Albumul cuprinde cântece de Crăciun din repertoriul internaţional şi a fost înregistrat alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de Tiberiu Soare. În înregistrări apar şi două invitate speciale – fiica sopranei, Ioana Dan, şi Loredana.

Audiţia discului va fi însoţită de interviul pe care Angela Gheorghiu i l-a acordat Luminiţei Arvunescu cu ocazia lansării oficiale a acestui CD, în 20 noiembrie.

Albumul Guardian Angel a fost înregistrat la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, Corul de copii Radio (dirijor Voicu Popescu), Corul Accoustic (dirijor Daniel Jinga), la Ines Sound & Video Studio, iar producătorul executiv al acestui material discografic este Oltea Şerban Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România.

Guardian Angel este al doilea album înregistrat de celebra Angela Gheorghiu, unul dintre cele mai importante nume ale teatrului liric la nivel internaţion. Anul trecut a fost lansat albumul O, ce veste minunată, dedicat colindelor româneşti, pentru ale cărui vânzări record producătorii au primit Discul de aur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.