Ce acuzaţii îi aduc procurorii DIICOT lui Cristian Fughina, fostul patron al Ultra Pro Computers

Fostul patron al firmei Ultra Pro Computers, Cristian Fughina a fost adus la DIICOT miercuri.

Soții Cristian și Alina Fughina au fost aduși cu mascații miercuri dimineață la sediul DIICOT din București, în urma unor percheziţii care au avut loc la domiciliul acestora și la fostele sedii ale Ultra Pro Computers.

Cristian și Alina Fughina au înființat compania de IT Ultra Pro Computers în anul 1997, ajungând să domine, în anii 2000, piața software din România.

UPDATE Membrii familiei Fughină şi omul de afaceri Laszlo Kiss au încercat să şteargă urmele activităţilor ilicite derulate între societatea K Tech Electronic şi cele patru societăţi off-shore, prin introducerea cererii de insolvenţă a firmei prin care s-au spălat banii, susţin procurorii DIICOT.

În acest dosar, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au făcut, miercuri, 17 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Vrancea şi Ilfov, în cazul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în infracţiuni de delapidare şi spălare de bani.

În cauză, arată anchetatorii, există suspiciunea rezonabilă că în perioada iulie 2008 – iunie 2009, Cristian Fughina, Laszlo Kiss, Ana Lavinia Vasile-Caba şi Liliana Anton au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe mai multe paliere, ce a avut ca scop obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul societăţii K Tech Electronics, prin delapidarea acestuia, fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăţi nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei acestora.

Scopul grupului a fost atins prin însuşirea de către Cristian Fughină a unei sume totale de 39.665.729 de lei (17.784.500 de lei din această sumă reprezentând valoarea unui imobil din Bucureşti), prin intermediul mai multor societăţi offshore pe care le controla.

Procurorii DIICOT arată că activitatea infracţională a grupului s-a derulat în patru etape.

În prima etapă, în perioada 15 iulie 2008 – 27 august 2008, s-au încheiat 24 de contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze identice, având ca obiect livrarea de echipamente IT, de către K Tech Electronics (în calitate de vânzător), către patru societăţi offshore (în calitate de cumpărători), controlate de Laszlo Kiss, în valoare de 13.455.141,65 de Euro şi 3.185.123.20 de dolari.

Toate aceste contracte, notează procurorii, includ o clauză identică, conform căreia vânzătorul – K Tech Electronics SRL, (deşi nu a primit niciun avans) în cazul în care nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale în tot sau în parte, ori le îndeplineşte necorespunzător va fi obligat la plata de daune interese echivalente cu valoarea contractului.

Aceste contracte cu clauze vădit defavorabile, au fost semnate pentru vânzător de administratorul Cristian Fughină, predarea produselor urmând a se efectua la diferite puncte de lucru, din ţară, ale vânzătorului.

În a doua etapă, având în vedere ca scoietatea K Tech Electronics SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în cele 24 de contracte, respectiv nu a livrat produsele prevăzute în termenele stabilite, s-a urmărit emiterea facturilor de către societăţile offshore controlate de Laszlo Kiss, ce conţineau la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” menţiunea „sancţiune nerespectare Contract de vânzare cumpărare nr. …” şi acceptarea imediată a acestora la plată de administratorul Cristian Fughină.

Astfel, suma totală facturată de către cele patru societăţi offshore în intervalul 1 septembrie 2008-29 octombrie 2008 a fost de 56.970.212,29 de lei noi, izvorul acesteia fiind reprezentat de clauzele penale prevăzute în cele 24 de contracte încheiate, a căror obligaţie nu a fost respectată de către vânzător, toate facturile fiind acceptate imediat la plată de Cristian Fughină.

Faţă de această împrejurare, având în vedere caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor, create cu rea-credinţă, faţă de soceitatea K Tech Electronics, în continuarea planului infracţional cele patru societăţi offshore au deschis 24 de acţiuni, la diferite instanţe din ţară, în funcţie de locaţia prevăzută în contract pentru livrarea bunurilor, în vederea obţinerii unor somaţii de plată, scopul urmărit fiind acela de a obţine titluri executorii.

În cea de-a treia etapă, arată anchetatorii, având în vedere că Alina şi Cristian Fughină în calitate de administratori cunoşteau situaţia activelor companiei K Tech Electronics SRL, s-a urmărit stingerea datoriilor artificial create cu ajutorul grupului infracţional organizat, prin intermediul celor patru societăţi offshore.

La acest moment, arată DIICOT, organizarea minuţioasă a grupării infracţionale, a făcut ca circuitul financiar să devină mai complex, prin folosirea unor noi societăţi comerciale nerezidente, controlate de familia Fughină, cu ajutorul lui Laszlo Kiss, în vederea ascunderii sau disimulării adevăratei provenienţe a banilor.

Astfel, din totalul creanţelor de 56.970.212,29 de lei, au fost decontate direct cu creditorii sau indirect prin cesiuni de creanţă si contracte de dare în plată, creanţe în valoare de 39.665.729 de lei.

În a patra şi ultima etapă, membrii grupului infracţional organizat au urmărit să şteargă toate urmele activităţilor ilicite, prin introducerea cererii de insolvenţă asupra K Tech Electronics, respectiv prin încercarea de a iniţia falimentul societăţii care a spălat produsul infracţiunii, Spectrum International Management, susţin anchetatorii.

Prejudiciul din acest dosar este estimat la 10 milioane de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.