Ce ascunde liberarea în viteză a Elenei Udrea?

Furați de agitația Sărbătorilor, aproape toți am luat liberarea Elenei Udrea ca pe o consecință firească a deciziei CCR de a considera nelegale completele de cinci cu un membru desemnat (infiltrat) de conducerea ICCJ drept normală.

Eu unul m-am rezumat doar la o mirare îndelungă cînd am auzit de apelul public al avocatului Veronel Rădulescu (avocatul Elenei Udrea) făcut către tot felul de instituții care să devină operative. Dar am pus asta pe o tentativă de speculare sentimentală a situației dramatice în care se află Elena Udrea, despărțită de fiica sa. Cînd e vorba de părinți și de copii, toți suntem ceva mai îngăduitori și ni se înmoaie sufletele. Singurul om din toată presa care a pus o lupă pe liberarea vizibil organizată a Elenei Udrea a fost ziaristul Ion Cristoiu. Felicitările mele și ale celor care iubesc această meserie. Cristoiu a fost singurul din toată presa care și-a rezervat timp pentru a analiza succesiunea și rapiditatea suspectă a manevrelor birocratice pentru ca de la ICCJ decizia să ajungă prin Mexic pînă la autoritățile din San Jose și mai apoi, cu un efort de tip megamaraton, pînă la conducerea penitenciarului în care se afla Coana Joițica. Ion Cristoiu a fost primul care a pus întrebarea dacă liberarea Elenei Udrea a fost o operațiune de stat? Întrebarea lui Ion Cristoiu sugerează și răspunsul. Numai cu o implicare puternică a insituțiilor statului o asemenea operațiune putea să aibă sorți de izbîndă. Dar nu a statului român. Statul român, dintr-o dată lovit de omenie și bunătate? Ce să spun! Nu cred în sentimentele omenești ale unei mașinării birocratice din România nici să mă împușcati! Așa ceva nu se execută decît la ordin. Nici MAE nu mișcă și nici serviciile secrete românești nu excelează în rapiditate. Toți mor de frică să nu calce pe bec și să rămînă fără post. Numai cu o decizie de sus o asemenea operațiune s-ar fi putut desfășura.

Ei bine, eu nu cred că decizia a venit de la SRI sau de la Klaus Iohannis, indiferent cît efort au depus oameni din serviciile secrete românești. Nici ideea că unii ar fi fost preocupați să-i facă o bucurie lui Traian Băsescu de Moș Ajun nu merită luată în calcul.

Liberarea accelerată a Elenei Udrea din penitenciarul costarican depășește cu mult capacitatea serviciilor și a insituțiilor românești de a apăsa pe butoane și de a dirija o asemenea operațiune peste mări și țări.

Din acest moment, intrăm în zona presupunerilor, a deducțiilor și a ipotezelor. Viteza cu care au acționat autoritățile românești și costaricane ascunde decizia unei puteri mult mai mare și cu infuență directă asupra instituțiilor din cele două țări. În acest caz, nu putea fi vorba decît despre o instituție din SUA. Numai americanii pot declanșa o asemenea reacție la serviciile și autoritățile românești și costaricane. De ce ar fi fost ei interesați de o asemenea desfășurare accelerată? Fie pentru a o recompensa pe Elena Udrea pentru cine știe ce informații, fie pentru a-i demonstra că o colaborare cu ei o poate ajuta în situația dată. Faptul că Elena Udrea refuză să se întoarcă în România și că încearcă să dobîndească statutul de persecutat politic îmi întărește și mai mult această părere. Încep să fiu convins că Elena Udrea, ajunsă la disperare, a fost debrifată complet în închisoarea din Costa Rica și că informații importante pentru diverse afaceri și operațiuni din timpul regimului Băsescu au fost decriptate (explicate) pe îndelete. Poate că și depozite importante de bani și bunuri de valoare au fost localizate cu acest prilej.

Ce ne spune eliberarea accelerată a Elenei Udrea în Costa Rica? Ne spune că dosarul Coanei Joițica deschide alte dosare și că, în curînd, trebuie să vedem consecințele. Dosare noi, convocări la parchete dintre cele mai spectaculoase, demisii neașteptate și toate cele care decurg dintr-o asemenea debrifare a unui agent de calibrul Elenei Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19

66 de Comentarii

  1. Udrea a scapat la presa doar porumbelul cu „johanis e creatia sistemului”.
    Americanii stiu mai multe despre ascensiunea arhimedica a insului gol pe interior in mediul lichefiat-securist.
    PSD stie ca sosirea ambasadorului Zukerman Adrian este semnalul debarcarii dulapului sas de la paiațerie.

    • De tot hazul in aceasta analiza mi-a aparut raportarea autorului la unul din cei mai harsiti pseudoanalisti ai Securitatii ceausist-basiste, individul care si-a castigat celebritatea ca deschizator de drumuri al tuturor diversiunilor postdecembriste!!! Oare, autorul nu a sesizat ca in cei 30 de ani de la Lovitura de Stat Securitatea aplica aceeasi tehnica rasverificata? Pune in scena provocari/diversiuni ordinare si latraii din presa scrisa, vizuala si radiofonica se destrabaleaza in presupuneri, ipoteze, scenarii, concomitent taxand analizele corecte ca…teorii ale conspiratiei! Dovada periculozitatii acestor pseudoanalisti o ofera chiar Dl Nistorescu, cazut in plasa aproape invizibila a lui Cristoiul din postura de cetatean de buna credinta.
      Televiziunile Securitatii le stau la dispozitie celor de teapa lui Cristoiul, Andronicul, Ben el mosad Chiriacovici, Pielicica Psoriazis( care raporteaza procente false tinand in carti si bagandu-i in carti pe niste indivizi lipsiti de audienta in electorat!), alogenul de la stiri false pe surse etc, toate emisiunile bazandu-se pe…presupuneri, fapt imposibil daca institutiile statului ar respecta legea care le obliga sa comunice oficial, nu conspirativ!
      Explicatia…rezonabila a urgentei eliberarii Lenutzei tine de imposibilitatea ca ea sa mai taca, tinuta in continuare in puscarie, dezvaluind toate crimele comise impreuna cu Basescu printr-un autodenunt care sa-l distruga!!!
      Caci mai importanta e tacerea ei care, impreuna cu Basescu salveaza sistemul si miile de complici, fapt ce prevaleaza „interesului american” care oricum STIE TOATE SECRETELE REGIMULUI BASESCU, caci l-a monitorizat atent, l-a protejat in cunostinta de cauza a tuturor crimelor comise, unele la propriul ordin…
      Cei de teapa lui Cristoiul au si rolul de a anunta evenimente pentru pregatirea…terenului!

  2. Mai nene, toate se leaga! Romania este un laborator in care se experimteaza tot felul de idei privind rezistenta la rupere! Ghita a facut denunt asa deodata (a gasit factura), Jelena si-a luat degetul de la nas deodata. Americanii s-o fi pacalit la inceput cu base dar acum au aflat ca base a dat in rusi la Tv si a facut afaceri cu rusii pe sub masa! Sunt multe afaceri la mijloc iclusiv privatizarea ALRO, a terenului Baneasa etc! S-a inchis dosarul Microsoft si EADS!

    • Agenta multipla udrea scolita in laboratoarele secu bolsevico-internationaliste, serva multipla unde ii folosea avand mintea libera de prejudecatile omului neinstruit si dus pe turnura besericoasa, ba instruita cumplit contra aastei turnuri besericoase umaniste de sacrificiu a fost in misiune trimisa in CR pt ca toti fac in lume mismasuri cauzate de lacomie si nu doar in Ro e principiul „redirijarii” negrisorilor. Asa ca, Romania fiind pt toti aciuatii aici -in misie oficiala au ba- tara tuturor posibilitatilor au cerut aia din zari o debrifare a situatiilor multiple. Acum duduia a intrat in carti iar. Slinoasa asta pica mereu calculat in picere pt ca isi prevede posibilitatile jucand la multe capete cf priceperii dobandite via servicii si in plus fu serva Marei Maga a Magiei Regale, nu ca in tinereturile ei cu cele 4 cotoroante locco enumerate de Vadim pe care-l termina ca spuse despre; oricum odata ajunsa in parlament avea reputatia de cea la care pot apela noii ei colegi pt chestii de gen! Iar pt a cuprinde intreg esicherul actiunilor de manuire esoterica fu dresata de sot sa ii faca si lui Mircea geoana sa moara de pofta ei ca sa ii dea accesul catre unul instruit in servicii cu f. multa cunoastere. Asa izbandi. Avu soarta de carnatareasa in halat alb cum cerea sanepidul sa friga carnatii pe gratar la o crasma. Uite-o unde e!Nici nu stiu amerlocii ce-i trazni prin ea!Se insemina cu embrioni din doi insi calculat, dar stiind-o de lacoma au sarit sotii sa urle contra.Asa pierdu fiul.

  3. Nea Cornele, fii bun si explica termenul „debrifare” ca eu nu l-am gasit in nici-un dictionar online pe internet… asta ca sa inteleg si eu la ce-ai vrut dumneata sa faci referire.

    • Debrifare inseamna stoarcere de informatii SSID, inclusiv si ce lapte ai supt cand erai mic (de mama, de vaca,de capra, de bivolita etc)!

    • Iti raspund eu ce cred. A fost o greseala de litere, atat. Are logica daca domnul Cornel Nistorescu folosea cuvantul defibrare, in loc de debrifare, ceea ce cred ca de fapt s-a dorit. De fapt eu dintr-o alta greseala de interpretare, asa l-am si citit. Se mai intampla si este bine ca exista cititori atat de atenti ca dumneata. Numai bine!

    • Vasile Siegfried,ca un fost si de fatza Editat al sistemului pastorit de beshescu si daca ai fost puriu in vremurile cand fu regizata Rapirea din Serai(de catre beshescu cot la cot cu Paetreus),ar trebui sa-ti aduci aminte.Pentru ca prima actiune dupa’recuperarea’coletelor din Bagdad a fost izolarea lor in ‘cantonament’la Padure la Baneasa si ‘debrifarea’ lor, cf. normelor Secu Nou,maimutzarite dupa normele NATO,CIA,BND,Deutsche Nachrichten Agentur si cine mai cunosti tu. Adica,ia sa vedem noi ce mama dreacu’ va amintiti voi despre filmu’ asta si noi nu vrem sa povestiti altora.Deci,nu te mai piti pe dupa piersic,malaietzule,caci couru’gol ti se itzeste din izmenele bleu-jandarme pe dupa pom …

    • Vasile, nea Cornel se dă mare ‘telectual. Ce să zic. „Debrifare” (Dex)= analiza unei activități sub diferite unghiuri de vedere.

    • Vedeti ca sunteti Editat cu totii?Termenul „debrifare” nu inseamna ce credeti voi ,adica „deflorare”,inseamna ce crede Nistorescu,adica „raportul complet al unui soldat sau spion,dupa incheierea misiunii”(din engleza ,stimabililor)!Nutzi Spaima Constitutii cred ca fraterniza si cu soldatii,vezi ultima cucerire, nu numai cu marinarii,dar mai curand era spioanca decat soldata,mai ales ca Bica nu era de capul ei,a lui Nutzica,era de capul SIE!Au fost trimise, s-au dus de capul ” sie-si in Costa Rica,ca au banii in Panama,la o aruncatura de bat,si viata e mai misto in Costa Rica,unde mai sunt niste romani,vorba aia ,sa nu uite limba !Prietenii/prietenele din SRI stiu mersul, numai ca nu pot canta acum decat din frunza!Conturile alea tip B,muncite si umplute la greu cu sute de spagi si afaceri tip Mocrosoft si EADS ,la care aveau acces Nuti si Ghita,cred ca bate vantul prin ele acum:)))Romania Furata,dar al catelea episod?

    • @ Mardare Stoleriu Smarandache Patrapulea Papara
      Mai caraghiosule, să ai drept idoli pe toți cei al căror nume ți l-ai asumat și să nu fii capabil să înveți nimic de la ei, dar să apari în public și debitezi doar niște inepții sordide, asta dovedește că ai mare suferința la cap! Ori te droghezi, ori bei prea mult! Ai ajuns de râsul mahalalei în care îți duci mizerabila ta viață, îți vor scuipa oamenii coji de semințe între ochi că semn al disprețului lor!

    • Pentru cel care-si spune ba Smarandache, ba Siegfried Vasile, ba Patrapulea,ba Omleta si Papara etc. – vaz ca te dai lovit rau de tot la oo, Vasile!Ce sa invat de la tine? Tu nu resusesti sa gasesti in DEX ce inseamna cuvantul cu pricina! Si ce dovedeste asta? Antrenament insuficient la bazele din Baneasa?Oricum,la voi carte multa nu se cere,prost sa fii da’s-ai Putere si sa te bage in fata tanti Zecu pe listele la Europarlamentare, de ex. Dar nu e cazul la tine, tu esti doar un propagandist de partid platit din alta parte, cum zicea si Hamlet Karamitru despre activistii Securitatii in anii’ 80 de la Stefan Burghiu, care pe urma dadura Lovilutia in Direct, premiera mondiala.

    • Debrifarea este o metoda de reconstituire si analiza postfactum a activitatilor cu caracter interactiv in care sunt implicati toti actantii educationali, in cazul de fata infractionali; nu ma dau mare, netul da rezultate de cauti uitandu-te mai atent inca in intaia pagina deschisa pe subiect, nu in dex ce e incomplet… constat!

    • @Patrapulea Stoleriu Mardare Smarandache Papara
      Mai zi cumetre, mai zi, ca sa vaza lumea cat esti de tampit!

  4. Nu te „halesc”,dar iti spun sincer,pentru acest articol…God bless you!

  5. don Nistorescu..imipare sincer rau pentru dvs ..asta deoarece cred inca in competitivitatea si buna dvs credinta..io cred ca acest csritoiescu aveaa ceva mai multe info decat dvs…si asta nu i cel mai important moment. eu cred ca tot ce s a tesut si detesut a fost o mare curvasarie..cum sta bine unei curve de talia acestei muheri..m,ai aia si aia dar malefica si da succes..deoarce reprezinta statul de care voi vorbiti ca fiind statul parelelo..este asa de simplu incat imi este jena saa cred ca voi nu intelegeti si o faceti pa prostii..ia verificativa ti contzeptele..sa nu cadeti da caraghiori ..ori mai bine saa cadeti da prosti..

  6. „Misterele” releva inca o data ceata in care inoata Romanie si expermentele diabolice la care este supusa aceasta natie (sfidata, unilita, saracita si transformata in a doua ca migratie din lume). Si, totusi natia isi platese gras, gras si serviciile si justia si demnitatile – ce-i putred atunci?

  7. Tradarea si vanzarea celor mai importamte secrete ale Romaniei, vorbim despre resursele naturale si cele mai sensibile probleme care fac din Romania „o cireasa de pe tort”, nu sunt o noutate, vanzarea si tradarea Romaniei a fost desavarsita de cei din „varful piramidei” PUTERII, oameni de nimic, haimanale lacome si fara nici un fel de caracter sau unul infect care nici nu s-au sinchisit de urmari. Problema este ca, se tin bine ascunse aceste acte de tradare, scoase la lumina doar cand vine vorba de plata unor polite intre politicieni, interese … . Actuala clasa politica, toata din 1990 incoace s-a asigurat ca „au fost abrogata orice lege ca sa-i trage la raspùndere iar actualele legi, niste mazgaleli inutile, rebuturi aqle unor juristi la fel dfe inutili si inculti sau … bine dresati pentru a propune legi fara nici un fel de valoare juridica pentru „ei sau cei care tradaeaz tara”. Mai mult ca sigura ca si aranjamentul cu Elena Udrea este unul cu dedicatie dar este doar inceputul pentruca, clasa politica este plina pana la refuz de „asemenea taraturi” care au vandut interesele Romaniei pentru avantaje si interese personale, Rar si greu se aud voci care sa recunoasca asta, romanii … o natie de fraieri care nici nu stie in ce tara traiesc – parte dintre ei, intrebati, nici nu stiu unde se afla Romania pe harta lumii !!! – d’apoi sa fie interesati de tradarea si vanzarea propriei tari.

    • #casandra – Asa-i, cum zici. O parte dintre romanii intrebati unde se afla Romania pe harta lumii au raspuns sincer ca, in opinia lor, aceasta tara nu se ezicsta. Draga mea, esti doar o … „ingenua” care pluteste intr-o mare imbacsita de gunoaie si da din gura doar, doar o baga-o cineva in seama ori i-o pica ceva. E dreptul tau sa spui ce vrei, dar eu nu am obligatia sa suport in tacere asa ceva.

    • Eu cred ca vor plati tot.Pina la ultima mîrsavie.Cum vor plati? Nu stiu.In nici un caz prin aplicarea constitutiei sau ca efect al actului de justitie pentru ca, Constitutia Romaniei este o opera de comedie cea mai importanta dupa Divina comedie a lui Dante, atit pentru politicieni cit si institutii,iar justitia e reprezentata de trupe de arlechini talentati si spagari,manelisti vicleni.

  8. Domnul Cornel,ati uitat ceva,i s a ridicat sechestrul,iar sotul ei a vandut seminte de 4 milioane €.E libera,i i scoate de la saltea.O intrebare….in mintea lor bolnava,au impresia ca sunt crezuti?

  9. suntem victimele acestui ev aprins nsi cultivat da ncurvele voatre nore. in rest ce sa zic ba..sunteti partasi prin poblicatiiu ..frecvente si minore ..Editat..

  10. Mai e o explicatie: cea oferita de un anumit conte. Se bazeaza pe profesionalism, lucru rar in Romania si de aceea nu foarte apreciat. Explicatia dumnealui e mult mai plauzibila decat elucubratiile astea conspirationiste.

    • #Mai e o explicatie – Am auzit si eu. Contele de Munchausen (in fapt el este baron, dar, profesionist fiind, si-a cumparat la licititatie si un titlu de conte). Hai, maistre, baga mare si niste detalii.

  11. Și asta adică ar fi o tactică învățată la vreo fancy Scholl de vreo fancy person (boy, girl, trangender, etc, să fim politically correct) și au ieșit pe strasse. Ihim…Profund, dar ce se vede de unde stau io, e o gherla totala. Uite ce da drepturi au infractorii…Ntz…Nu bun. E glossy toată treaba, dar canci eficienta. Știu, știu, nu am diploma fancy și glossy și nu pot înțelege asemenea profunzimi și sensibilități. Mi-e că sunt o adunătură de drogangioi (adică din aia care lucra cu prafuri) care fumează chestii tari și din cauza asta distorsionează ideea de anchetă și pedeapsa a infracțiunii. Vad inorogi dânșii zburând pa pereți. Așa e când fumezi chestii tari pe banii babachii…pierzi vremea și nu meriti nici un scuipat.

  12. @Atamild & Vasile

    Nu e nici o greseala de scriere.

    Debriefing este un proces de obtinere a unor informatii de la o persaona sau mai multe.
    „The popular meaning of debriefing is that „of telling about what has happened” with a sense of reviewing or going over an experience or actions in order to achieve order and meaning concerning what was reported.[1] It is a structured process that also evaluates the contributions of various participants in the determination of success or failure of the operation.[1] The processes may involve receiving an explanation; receiving information and situation-based reminders of context; and, reporting of measures of performance, and/or opportunities to further investigate the results of a study, investigation, or assessment of performance after participation in an immersive activity is complete.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Debriefing

  13. „Americanii” stiu mai mult decat Udrea ori Bica, Dragnea ori Tariceanu.
    Cristoiu a ramas provincial, nu stie ca in zilele noastre exista tehnici moderne de obtinere a informatiilor pe care le stie si un elev de liceu.

    A fost doar un targ- dai banii ( zeci de milioane euro, poate mai mult) iesi. Nu-i dai stai acolo.

  14. Aiurea… I-a apucat groaza, orice secundă în plus, indiferent de condamnare sau nu, nefiind decât o deținere ilegală, iar AV.E.U. o va folosi cu succes!

  15. Acum aveți dreptate domnule Nistorescu. Dincolo de Băsescu, urmăriți vă rog inclusiv traseele pe care va circula Dragnea în timpul vacanței parlamentare, perioadă pentru care i-a delegat funcția de șef al Camerei Deputaților locotenentului său Florin Ciordache, căpetenia mafiotă de rang mai mic care va fi sacrificată pe altarul libertății lui Dragnea, capo di tutti capi.

  16. Daca are dreptate autorul vom vedea.Intrebarea pe care ne-o punem noi,este ce tara suntem noi,dacă oameni ai serviciilor,ca Ghiță și Udrea,fug de supraveghere și apoi sunt debrifati de servicii straine? A răspuns cineva din servicii cu funcția?Ghiță a fugit cu sursa la toate programele vândute institutiilor,și apoi este debrifat de Fsb. De ce dam noi serviciilor bugete mai mari ca sănătatea sau învățământul?De ce avem noi ofițeri de inteligence cat Franța,Germania și Spania la un loc? Adevărul este că,exceptând Rusia unde serviciile sunt stapane,doar in România serviciile conduc totul.In nicio alta țară fosta comunista nu e ce e la noi.Cine pune serviciile în matca constituțională?Cine trimite la pensie mii de ofițeri? PSD tocmai le-a dat pensii speciale.A condus altcineva tara de 30 de ani,decât serviciile?Exista vreo mare hoție in 30 de ani si sa nu fie vreun clan din servicii in spate? Și ce e tragic e că nepotismul a cucerit de mult serviciile.Credeti că ei angajează șefi de promoție de la facultăți de prestigiu? N-ai sa vezi așa ceva,și asta de 30 de ani!Și ei,din servicii,nu se întreabă de ce se golește tara? Cine din servicii l-a susținut și-l susține pe Dragnea? Cine ne spune și noua,oamenilor normali,adevarul? O să rămâneți în țara asta pensionari,pensionari cu pensii speciale și bugetari.

    • Nu serviciile au condus timp de 30 de ani, ci PSD cu tot aparatul de partid mosntruos mostenit in teritoriu si la nivel central de la caomunisti, Serviciile au fost doar unelte, nu factorii de decizie. decizia s-a luat ca intotdeauna la PSD. Cei din servicii care au incercat sa se sustraga tutelei sufocante a PSD au fost catalogati stat paralel. Serviciile primesc banii de la PSD. cine are banii, are puterea, deci puterea nu apartine serviciilor.

  17. La ,,debrifare” a zis ce ameninta ca zice cand ducea mana la nas in Parlament. I-a turnat pe toti si-n loc de sase coti o sa ia ceva cu suspendare. Ramane cu sutele de milioane acumulate ca ,,ministru al dezvoltarii” si cu tovarasul consort.

    Probabil c-o sa fie coada de topor cu care PSD o sa dea in Iohannis la prezidentialele de anul viitor. Ea si cu Bica. Efectul pervers o sa fie pierderea de imagine de catre PSD. Nu prea da bine sa-ti tina isonul Nutzi …

    N-am inteles partea cu ,,un agent de calibrul Elenei Udrea”. Daca si Nutzi e agent, si pe deasupra agent de calibru, atunci ne putem dea seama de situatia catastrofala in care se afla ,,agenturili” din tara noastra. Sau, cu o sintagma care reflecta patriotismul serviciilor noastre, din ,,tara asta”.

    • Intelege ca, malefica era instruita sa deschida picioarele cui trebui si cand trebui; intai fu pt interes personal cf raportului maiorului de la militia de moravuri usoare dar rodata fiind fu usor acaparata de servicii din tari diverse, caci e extrem de cupida Ungaria intre ele cuplata cu alte tipe de orizontala din Ardeal deja intrate cu serviciile unguresti in colaborare, deci Hu ca vecin si alti vecini, apoi puterile planetare si, ma refer la state si la niste familii; de colaborarea cu diversi pt interesul lor din Rusia se stie; capabila sa manuiasca politicieni o facea si de 1 Decembrie din puscaria CR !Sa nu uitam, ea a dat de pamant cu Vadim Tudor pt ca a dat publicitatii raportul maiorului de moravuri;apoi a fost sefa echipei de femei, toate orasele avand filiale, ea in Bucuresti avea din dive si sotii de politicieni echipa centrala.Nici Cocos nu o lua sotie fara sa i se faca de insurat, nu-l indemna inima. Apoi o promova in politica si incepu accesul la energiile unei prea vrednice de neam nobil ce nu se putu apara de ea.E o facatura extrem de cupida si marsava

  18. Păduche la păduche trage. Ce vedeți, adică creatura cu un produs de concepție neviabil in poala, e efectul sistemului pornit în 1989, după împușcarea lui Ceaușescu. Niste păduchi, s-au bucurat la o buca’ de pământ dat cu grație de condamnatul definitiv Popoviciu și acum ar rupe tot în jur ca sa acopere, că de buna voie nu vor la bulău în State.

  19. Nu e nicio surpriza ca SUA face jocurile politice, economice si militare in Romania. Nu ne permitem independenta si suveranitate. Numai Ceausescu, ajuns patron peste intreaga tara, isi putea permite libertatea sa vorbeasca in numele intereselor romanesti in raport cu tarile straine.Dar nici cu Ceausescu nu mi-e rusine. El se reprezenta mai mult pe el insusi decat tara pentru care se batea cu pumni-n piept. Poporul suporta mai usor servitutea fata de SUA decat umilinta la care-l supunea capriciile si arbitrariul cuplului dictatorial. Cred ca asa e cum sugereaza dl Nistorescu. Mergem pe mana americanilor.

  20. Ma intereseaza doar suma pe care o primiti tu si maestrul Cristoiu de la psd,

    • Cat de mic in gandire si bolnav de PSD esti. Nu vezi nimic mai departe de PSD. Din fericire unii au inceput sa inteleaga unde este problema iar altii au inceput sa vorbeasca si asa poate ca se va curata si tara de gunoiul care a inceput sa miroasa cam urat. In rest un an linistit iti doresc

  21. Costa Rica e bratul Sud american al USA. Tot ce misca acolo e sub influentia americana. Cine crede ca eliberarea Udrei si Bicai a fost facuta de guvernul roman, e naiv. La fel cu si arestarea, prelungirea termenilor de arest si locatia in incinta inchisorii (nu au fost bagate la populatia generala).

  22. daca are o decizie de condamnare irevocabila,plescoaia nu are cum sa scape de executarea pedepsei//nici agenturilii”nu o salveaza//veronel abereaza//plescoaia sade ilegal in panama&da in ghioc blesteme pe rumani//ce persecutie?cand sarea in bulaul presedintelui fara nicio jena&se giugiulea cu fetele lui..//ea si-a persecutat ..poporul[de pe urma caruia a adunat sute de milioane..//etc.

  23. In opinia mea mi se pare forțat să faci dintr-o vampa și o hoața de excepție, agenta.Mai degrabă mobilul sunt sumele uriase vehiculate in presă care ar fi fost furate de gasca marinarului.Nu-i întâmplătoare nici prietenia cu Bica, ca sa nu mai pomenesc auto exilul celor doua , taman in Costa și Rica.Iar cine are așteptări sa-l dea in gât pe basau, se inseala.Hotii nu se pârăsc intre ei.Ca peste tot in lume , banul e ochiul dracului, iar cei din Costa și Rica nu fac excepție, vor si ei o halca, ca au de unde.Trist e ca ne uitam in gura unuia ca Cristoiu, care ar face orice numai ca cineva sa-l apeleze cu titlul de”maestre” cum mai nou e pe la A 3, acolo unde a fost scuipat și injurat, până nu demult.Deci ve credibilitate poate avea un individ, care linge de unde a fost scuipat !

  24. Curatind balariile de pe cimp , ramine asa : Infractoarea E. Udrea , a fost condamnata si era la puscarie in C.R. ! Si era si acum in puscarie , daca CCR ( presedinte , fostul procurer ceausist V. Dorneanu ) , nu ar fi ” interpretat ” Constitutia Romaniei , la sesizarea d.nei V. Dancila ! Deci cui ii datoreaza libertatea si viata de lux primita inapoi , E Udrea ? Iar Cristoiu , sa-si pastreze Editat ieftine , pt. prostii care se mai uita in gura lui !

    • Acum te dezici de ea tovarase, cand fura in tandem cu bese, dormeai cu poza ei sub perna. Si apropos, sunt sigur ca o indragesti si pe procuroare ceausista Macovei, care ancheta demonstrantii din Piata Universitatii in ’90.

  25. Buna ziua, Tot pe aici am citit ca „au fost sfatuite sa fuga in Costa Rica”.Daca-i asa apare brusc parerea ca sfatul de a fugi tradatoarele in Costa Rica, a venit tot de la Washington, de la aia care se „ocupa” de Romania cu mr.Gordon printre ei, iar tot ce am vazut noi in presa (vai de presa noastra) si la televizor (vai de televiziunile noastre) au fost scene de comedie scrise (cum sa nu?) tot la washington.

  26. Ca sa vezi, coana Joitica -o noua Matta Hari in peisajul european…Te umfla rasul !

  27. Sa speram ca asta va duce la arestarea lui Beschina, sefului mafiei romane.

    • Seful mafiei din Romania este Dragnea! Tu unde ai trait pana acum de nu stii atata lucru?

  28. Altă mascaradă judiciară, de genu..”acțiune DNA pentru proști”.. Nu, nu pentru Editat de pleșcoi nu ar merita cu vârf și indesat pușcăria, pentru niște lucrări științifice, Dar e evident că in romania nu există justiție, romania nu e stat de drept, nu e Europa, nu e decât un jaf generalizat cu scăparea tâlharilor și un Editat comunistoid pentru handicapatu mioritic care paște in lanul de canabis,.

    • Si vrei sa zici ca va face multiplul infractor Dragnea stat de drept in Romania? Realizezi ce enormitate este asta?

  29. Daca coroboram (adica facem legatura) cu acest CURAJ al lui Dragnea de a da Ordonanta anti-multinationale parca,parca ar fi ceva.A stiut ceva. In toata aceasta poveste importanta este exceptionala ordonanta….un act de mare curaj si foarte benefic Romaniei. Multinationalele au gresit :in loc sa discute serios cu PSD-ul au finantat actiuni pentru demolarea acestuia. Eroare pentru ca PSD-ul va castiga si alegerile viitoare (spre beneficiul nostru al tuturor).

  30. prostii. ce intereseaza pe americani afacerile dintr-o tara straina? ce ii intereseaza banii care i-au facut cei din regimul lui basescu?hai sa fim seriosi. daca ar fii vrut sa stie sau ii interesa asta aflau de dinainte sa se petreaca

  31. hotia si prostitutia fara frontiere.
    a fost modelul, diva generatiilor ntre 2005-2015 si acum mai plang unii dupa sacosele wuitton,., pantofii cu toc, fotografiile de sub perna ale primatrilor, monumentul min de ext barnovscky

  32. evolutia sa din liceul buzoiam alaturi de ssss predoiu, consiliera la primarie, sef cancelarie cotroceni, deputata, ministra dezvoltarii si turismului???ce facultate si doctorat a absolvit diva, unde/ cand/ cum/???prof univ???unde? pt ce? cand avea timp de contracte, cursuri, sedinte de guvern, de partid, sacose , cocoseii de aur???

  33. Ramine asa : INFRACTOAREA Udrea , a fost bagata la puscarie de Kovesi si Stanciu ! A fost scoasa de la puscarie si I s-a redat viata de lux , de catre CCR ( V. Dorneanu )si govern ( Vasilica V. ) …AMBII PSD !!! Si asta nu o putei schimba ! Si asta va conta ! Si asta nu o puteti ascunde la nesfirsit !

    • #andrei – Astea sunt doar ideile tale, iar cretinismele nu ai cum si nu ai de ce sa le ascunzi. Pe tine atat te duce mintea. Te face asta fericit? OK. Sa-ti fie de bine!

    • Eu stiu ca nivelul intelectual al securistilor #rezistenti este sub cel al maimutei, si credeti ca toti sunt ca voi. Uite ce nu puteti voi sa ascundeti: Stanciu si Tarcea, doua hoate staliniste, au incalcat legea cu buna stiinta, spre victoria securismului multilateral dezvoltat in Romania. Si ce este mai tragic, ca prapaditii din opozitie nu pot sa castige niste alegeri fara ajutorul ilegal al unora ca ele, si al securistilor-sristi.

    • @ha,ha
      Tu vorbesti serios? Tu crezi sincer ca nivelul intelectual al #rezistenti este sub nivelul tau de maimuta hahaitoare, care hahaie prin arborii junglei? Ok, atunci de anul nou eu ti uerez hu, hu, huuu, hiii hiii hiii! Sper ca ai receptionat mesajul de urari de sanatate si belsug de banane. In definitiv si simienii ca tine sunt parte din fauna planetara, trebuie sa fiti protejati indiferent de nivelul vostru de inteligenta. Sunteti amuzanti cand imitati oamenii.

  34. Concluzia:Justitia din Romania lucreaza la comanda ca si pina acum!
    Intrebare:Pina cind ii mai rabda romanii?

  35. Un nebun (adică un serviciu secret american)aruncă o piatră în lac (adică pe Udrea)şi mulţi românaşi scotocesc pe fundul lacului să găsească „piatra”.Nu mai fiţi naivi.Aceste secrete se vor afla,vorba Chiorului,probabil peste 50 de ani.

  36. Si Ghiță maestre antiteza Elenei tot cu americanii …. sau l-au debrifat alții ! Coincidenta mare in ambele cazuri maestrul găinii născute cu trei picioare si cunoscătoare de doua limbi de circulatie Cristoiu este purtătorul lor de vorbe si intenții ! Curată coincidenta sau mai mult lipsa de idei !

  37. Dupa cum am spus mai de mult, doua state s-au batut pe acapararea spagii parasutei, ca tot era de haram, adica furata de smecheri de la prosti. De ce s-o ia statul roman sau costa-rica-n, cand o poate lua unchiul Sam, facand jocul vesnic al evreilor izgoniti de austriac? Baietii au trimis, contra unor valize diplomatice pline de furtaciunile curvistinei de Buzau, doua faxuri catre doua state si parasuta a primit in regim de urgenta iarba dracului, care deschide orice lacat. Nu stiu ce se face Beshescu si fiicele lui, daca aia toarna tot ce stie despre cadourile lui Popoviciu, apartamentul din Mihaileanu, „succesurile” fiicei mici kk..ontabila la Marlboro si europarlamentaroaica plus si vanzarea tarii prin singurul notariat ramanesc valabil, al celeilalte, mai ales catre „dusmanii” rusi…As vrea sa-l mai aud o data pe fostul nostru ambasador de la Paris, cel cu un vot la 15 secunde, cum ii facea ode penibile sexi-buzoiencei…si s-o mai vad cum dadea ea pantofi cu toc tarancilor la inundatii, micsorandu-si colectia de 400! Toti provincialii lacomi si fara scrupule au ajuns politicieni verosi, care au dus tara de rapa! Halal neam!

  38. Ce pot sa faca dintr-o tara, cu conducatori care stau cocotati in banan, banii CIA-ului… Au platit masa, au facut comanda. Si noi gindeam ca SRI isi face treaba pentru Romania. Oare de aia o fi ajuns Maior ambasador, de aia scapa borfasii, aia care or fi? Eu cred ca s-a gind asa: cum este ilegal asa se va face pentru ca la momentul oportun, cind or fi la nevoie, toti acesti gainari care au adus servicii sa poata fi salvati. Udrea e doar un nume alaturi de multe altele. Interesanta e metoda aleasa. Cum iti eliberezi falitii cu mina altora. Stiti care e partea hilara? Ca inca basescu, macovei, tariceanu etc sint liberi! Da, taricenau pentru asumarea legilor tradarii in 2005 pe care le-a propus macovei. Acolo s-a rupt filmul pentru noi. Legile proprietatii si ale justitiei au fost asumate in 2005 fara a fi dezbatute.

    • Chiar îți este necunoscut numele Liviu Dragnea, de nu l-ai pomenit deloc pe cel mai mare bandit al tuturor timpurilor din România, cel care l-a detronat în banditism pe însuși Traian Băsescu? Este clar că și tu ești unul dintre jalnicii rândași ai lui Dragnea, unul care rânește rahatul pe care Dragnea îl lasă în urmă lui, amărâtule! Cum să fi de partea unui asemenea bandit încă extrem de activ în funcție? Băsescu a ieșit din scenă, acum e treabă justiției să se ocupe de el, dar Dragnea este extrem de activ în ticăloșii, iar tu îl aperi, blestematule?

  39. Scenariu interesant, dar e mult mai simplu decat atat. Romania a revocat arestarea asa cum a cerut-o initial, Costa Rica s-a conformat. Stiti dle Nistorescu, daca mergeti pe ulita in satul natal si auziti un ropot de copite in spate, nu trebuie sa intoarceti capul sa va convingeti ca e un cal si nu o girafa. Dar, bineinteles, ca intelectual puteti scrie un editorial despre asta.

    Eliberarea Elenei Udrea pare a fi mai degraba paguba colaterala in spalarea coruptilor din PSD. E greu sa dai legi tintite specific pentru anumite persoane, mai als cand Dragnea sustine ca nu sunt pentru el. Sau poate femeia avea dreptate cand zicea ca exista legaturi transpartinice mai puternice decat aparentele diferente politice. Scenarii mult, mult mai plauzibile.

  40. Daca si Julian Assange ar fi eliberat asa de repede ce bine ar fi …..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.