Ce așteaptă Iohannis de la Guvern în privința sistemului de educație

Consilierul de stat în cadrul Departamentului educație și cercetare al Administrației Prezidențiale, Ligia Deca, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că președintele Klaus Iohannis așteaptă de la Guvern un plan transparent privind investițiile în educație.

„Așteptăm și noi să vedem măsurile pentru începerea în bune condiții a anului școlar”, a afirmat Ligia Deca. Ea a apreciat sistemul de educație ca fiind unul „în creștere, dar un pic sătul de schimbări”.

Consilierul de stat a opinat că legea privind învățământul dual este un pas înapoi și generează patru efecte negative, subliniind că ar trebui reexaminată temeinic.

Ligia Deca a precizat și că a discutat cu ministrul Educației, Liviu Pop, despre problema manualelor școlare, arătând că lansarea licitației în acest caz nu garantează finalizarea ei în timp util.

Consilierul de stat vorbește în interviu și despre lipsa cabinetelor medicale în școli, rezultatele la Evaluarea Națională și Bacalaureat, stadiul proiectului „România educată”, legislația confuză în ceea ce privește creșele, soluțiile privind cazarea studenților.

Deca a abordat și subiectul legat de Bacalaureatul diferențiat, pe care îl consideră „o soluție simplistă la o problemă foarte complicată”.

Citește mai mult aici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.