Ce au în comun nepotul lui Liviu Rebreanu, fiica lui Lucian Blaga şi Vasile Dâncu

Dorli Blaga, Ilderim Rebreanu, Andrei Păunescu, Vasile Dâncu, Brânduşa Armanca şi Nicolae Bacalbaşa se numără printre personalităţile care au devenit recent membri titulari ai Uniunii Scriitorilor din România (USR), informează MEDIAFAX.

Scriitoarea Dorli Blaga, fiica poetului şi filosofului Lucian Blaga, a fost validată ca membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, fiind propusă în acest sens de Filiala Târgu-Mureş, secţia română, a USR.

Poetul şi cântăreţul Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a fost validat ca membru al USR, la propunerea Filialei Bucureşti, secţia Poezie.

Scriitorul Ilderim Rebreanu, nepotul prozatorului Liviu Rebreanu, şi Vasile Dâncu, sociolog, profesor şi scriitor, au fost aleşi membri în Uniunea Scriitorilor, la propunerea Filialei Cluj a USR.

Brânduşa Armanca, realizatoare TV în Societatea Română de Televiziune (SRTv), şi Nicolae Bacalbaşa, medic, scriitor şi preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, au devenit la rândul lor membri titulari ai Uniunii Scriitorilor din România.

Brânduşa Armanca şi Nicolae Bacalbaşa erau membri stagiari ai USR din anul 2010 (din partea Filialei Timişoara), respectiv din anul 2012 (din partea Filialei Iaşi).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.