Ce fac STS şi generalul Opriş?

Ce prevede Legea nr. 92 din 30 iunie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ce face directorul acestui serviciu, generalul Marcel Opriş.

Art. 1. –

(1) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central de specialitate, cu personalitate juridică, ce organizează, conduce, desfăşoară, controlează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicaţiilor speciale pentru autorităţile publice din România şi pentru alţi utilizatori prevăzuţi în anexa nr. 1.

ANEXA Nr. 1

LISTA
utilizatorilor reţelelor de telecomunicaţii speciale

1. Parlamentul României.

2. Preşedinţia României.

3. Guvernul României.

4. Instituţiile care desfăşoară activităţi în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice.

5. Administraţia publică centrală şi local şi/sau unităţile aflate în subordinea, în administrarea sau sub autoritatea acesteia care desfăşoară activităţi de interes public naţional

(Text modificat. Impredictibil. Se aplică cum vrea generalul Opriş?!)

6. Autoritatea judecătorească:

– Curtea Supremă de Justiţie

  • Ministerul Public
  • Consiliul Superior al Magistraturii.

7. Curtea de Conturi

8. Curtea Constituţională

9. Organele de conducere din cadrul organismelor guvernamentale şi a unor organisme neguvernamentale de interes naţional.

(Care sunt, cine şi pe ce bază juridică le stabileşte? Cum vrea generalul Opriş să propună CSAT-lui?)

Art. 11.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are următoarele atribuţii:

a) administrează, exploatează şi dezvoltă reţelele de telecomunicaţii speciale, prevăzute în anexa nr. 2;

b) gestionează spectrul de frecvenţe radio cu utilizare guvernamentală, ce îi este atribuit pentru telecomunicaţii speciale;

c) ţine evidenţa şi monitorizează pe teritoriul naţional, în scopul protecţiei, spectrul de frecvenţe radio aflat în gestiunea sa şi al organismelor ce fac parte din sistemul naţional de apărare, în baza unor protocoale încheiate cu acestea;

d) execută controlul tehnic al reţelelor de telecomunicaţii din administrarea sa şi asigură confidenţialitatea telecomunicaţiilor speciale;

e) organizează şi conduce pregătirea pentru luptă şi mobilizare proprie, în conformitate cu prevederile legale, cu ordinele, instrucţiunile şi regulamentele militare;

f) la proclamarea stării de asediu sau de urgenţă, la declararea mobilizării ori a stării de război asigură cu prioritate legăturile speciale pentru Marele Cartier General şi celelalte componente ale sistemului naţional de apărare, la nivel central şi teritorial, conform legii;

g) colaborează cu Ministerul Comunicaţiilor şi cu instituţiile din domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, în baza unei metodologii comune, în scopul asigurării compatibilităţii sistemelor proprii de telecomunicaţii cu cele din sistemul naţional de apărare, precum şi cu reţeaua publică de telecomunicaţii;

h) asigură măsurile privind siguranţa naţională în domeniul său de activitate, conform legislaţiei în vigoare;

i) asigură inviolabilitatea instalaţiilor, echipamentelor şi reţelelor de telecomunicaţii speciale, conform prevederilor legale;

j) asigură respectarea specificaţiilor şi a standardelor tehnice şi de calitate, prevăzute de reglementările legale în vigoare, în scopul dezvoltării infrastructurii telecomunicaţiilor speciale;

k) organizează reţelele şi efectuează prestaţiile de telecomunicaţii speciale având în vedere interesele beneficiarilor;

l. stabileşte criteriile de repartizare a posturilor de abonat utilizatorilor prevăzuţi la anexa nr. 1 şi le prezintă spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

m) desfăşoară alte activităţi necesare, cum sunt: aprovizionarea tehnico-materială, inclusiv importuri, cercetare şi proiectare tehnologică şi în informatică, activităţi de personal şi învăţământ, de transport, de asistenţă medicală şi recuperatorie şi activităţi social-culturale şi sportive pentru personalul propriu, conform reglementărilor legale.

n) poate realiza venituri extrabugetare din prestaţii de servicii de telecomunicaţii în condiţiile legii, care vor fi destinate dezvoltării sistemului de telecomunicaţii speciale.

ANEXA Nr. 2

LISTA
reţelelor speciale şi de cooperare din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale

A. Reţele speciale

1. Reţeaua telefonică urbană „S” în municipiul Bucureşti.

2. Reţeaua telefonică interurbană „T.O.” în municipiul Bucureşti şi în teritoriu.

3. Reţeaua de teleconferinţă „T.O.” în municipiul Bucureşti şi în teritoriu.

4. Reţeaua telefonică internaţională criptată „I.C.S.”.

5. Reţeaua telegrafică internaţională criptată.

6. Reţelele de radiocomunicaţii convenţionale şi/sau cu acces multiplu în benzile de frecvenţe gestionate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în Bucureşti şi în teritoriu.

7. Reţelele de radiorelee aflate în administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în Bucureşti şi în teritoriu.

8. Reţeaua de radiocomunicaţii cifrate pe unde scurte în Bucureşti şi în teritoriu.

9. Reţeaua de monitorizare a spectrului de frecvenţe pentru asigurarea protecţiei reţelelor de radiocomunicaţii speciale, precum şi a celor din administrarea celorlalte instituţii din domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice.

10. Reţeaua de telex cifrată în Bucureşti şi în teritoriu.

B. Reţele de cooperare

1. Reţeaua telefonică interurbană de cooperare „I.C.” în municipiul Bucureşti şi în teritoriu.

2. Reţelele telefonice urbane de cooperare „C” în municipiul Bucureşti şi în teritoriu.

3. Reţelele de transmisii de date urbane şi interurbane, care funcţionează pe sistemele din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

„Marcel Opriş, STS: «Alegerile din 11 decembrie – probabil cele mai transparente din istoria României»”

Agenţia de ştiri: „Agerpres” din 08.12.2016 – Cătălin Alexandru

„Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, susţine că alegerile parlamentare din 11 decembrie vor fi probabil cele mai transparente’ care s-au desfăşurat vreodată în istoria României.

‘Am stabilit împreună cu ceilalţi factori şi am dat dispoziţie: orice fel de operaţiune informatică se jurnalizează şi se păstrează atât cât spune legea. Dacă e o infracţiune, noi vom păstra aceste jurnalizări până când se stinge efectul infracţiunii. (…) Deci, din acest punct de vedere, chiar dacă un operator STS, cineva din BEC face vreo operaţiune în sistemul informatic prin care să altereze corectitudinea votului, urmele rămân acolo şi sunt la dispoziţia justiţiei. Este exclusă orice fel de posibilitate ca în sistemele electronice să fie într-un fel alterată voinţa cetăţenilor’, a declarat Opriş (08.12.2016) la începutul şedinţei Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor.

El a arătat că există o serie de elemente de noutate menite să contribuie la o mai mare transparenţă a procesului de vot. In acest context, el s-a referit la procesele verbale întocmite la închiderea secţiilor de vot. ‘Nu va mai exista nicio intervenţie umană în acest proces, în sensul că, la ora 12:00 noaptea fix, toate procesele verbale completate electronic de către preşedinţii secţiilor de vot, asistaţi de operatori, vor fi publicate automat de sistem într-un format în care presa şi partidele îl pot prelua’, a afirmat Opriş.

De asemenea, şeful STS a vorbit despre filmarea operaţiunii de numărare a voturilor, precizând că aceasta nu este ‘o măsură doar declarativă’ şi că există un sistem care să monitorizeze dacă se filmează sau nu. (…) Acesta a declarat că filmările vor fi păstrate trei luni, după care vor fi distruse, împreună cu dispozitivele de stocare pe care se află, urmând a fi păstrate doar în cazul în care Biroul Electoral Central sau organele legii solicită vreuna dintre înregistrări.

Potrivit şefului STS, până în acest moment s-au desfăşurat două teste care au verificat inclusiv capacitatea de a filma a tabletelor. (…)

În ceea ce priveşte semnalările de vot multiplu, el a spus că acestea pleacă automat la poliţie, fără a fi filtrate de sistemul gestionat de STS. ‘In momentul în care un CNP a fost introdus a doua oară în sistem cu intenţia de a vota se generează informatic o semnalare care pleacă automat la poliţie’, a susţinut Marcel Opriş.”

Unde sunt în lege, ca atribuţii ale STS, ceea ce declară generalul Opriş?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.