Ce guverne proaste am avut și mai avem!

Cînd a căzut guvernul Ciorbea m-am întristat. Nu pentru că pierdea puterea, ci pentru că din toată echipa aceea nu am putut să iau nici un om. Nu pentru că nu voiau. Nu-mi erau de folos. Mi se părea că nu pot să dau nimănui o responsabilitate. De atunci m-a obsedat această idee: pe cîți dintre cei aflați în echipa de guvernare aș putea să-i angajez. Anii au trecut și lista a rămas extrem de săracă. Unii au ajuns academicieni sau membri corespondenți. Alții, universitari cu multe titluri. Dar de lucrat într-o firmă, de condus o echipă, foarte puțini erau în stare.

Nu-mi plac dezbaterile și seminariile. Nu duc la mare lucru. Nu schimbă nimic. Sunt mai degrabă supape pentru stările de nemulțumire ale unora. Dacă vorbesc pe la întîlniri, nu mai explodează în public. Și nu mai sunt periculoși.

Am participat marți la un seminar al Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES). Ce plictiseală. Premierul n-a venit. Ana Birchall a vorbit despre ultimii 10 ani de mari succese. Am depășit Polonia și în 5 ani vom depăși Finlanda. Asta au reținut participanții și de asta rîdeau pe holuri. A vorbit și secretarul de stat de la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Harry IIan Laufer. Am aflat despre eforturile extraordinare depuse recent. Despre programul pentru start-up care va începe în iunie. Apoi și-a băgat nasul în telefon. Ministrul Economiei n-a venit. Ministrul Finanțelor n-a venit. N-au participat la discuții decît Petru Andea (secretar de stat la Ministerul Educației, șef al aderării României la UE: „La unele capitole suntem pe locuri fruntașe“) și Vasile Pușcaș (fost negociator-șef al aderării la Uniunea Europeană).
La sfîrșit, au vorbit oamenii din economie. Șocați. Dezamăgiți. Revoltați și ignorați de autorități. Unul dintre participanți (Ovidiu Gheorghe, de la Asociația Companiilor de Distribuție Bunuri din România) a pregătit un material pentru ministrul Tudose. Ni l-a dat nouă. Faimosul Emanuel Babici a povestit despre starea metalurgiei românești (adunăm fier vechi, îl ducem în străinătate și-l aducem înapoi ca fier-beton la preț dublu, nimeni nu integrează producția metalurgiei, am pierdut și proiectele integrate, nu participăm la produse militare, partea de body la care suntem mai performanți decît firmele străine etc.). Am negociat la aderare 9 milioane de tone de oțel și producem 2 milioane! Combinatele chimice le-am închis și importăm îngrășăminte, nu mai avem meseriași cu care să facem producție de performanță. Fabrica de pompe Aversa este închisă și s-a dat pe nimic, exact acum, cînd s-au eliberat fondurile pentru irigații…

A venit vorba despre președinții și premierii străini care călătoresc prin lume pe post de ambasadori ai economiei din țările lor și se întorc cu contracte importante. Nimeni n-a întrebat ce contracte au adus Traian Băsescu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu sau Dacian Cioloș. Sau Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu. Unii dintre ei, în loc să aducă, mai mult au dat. Băsescu și adusul de contracte!? Mai bine l-ar întreba cineva ce materii prime a dat. Și cît lemn a plecat din România în mandatele sale și al lui Klaus Iohannis? Cîtă energie de pomană a dirijat pe fire marinarul? Și pe urmă i-a semnat lui Buzăianu renunțarea la cetățenie. Să nu mai poată fi tras niciodată la răspundere!

În timpul acesta, Harry Ilan Laufer își aranja corespondența pe e-mail și pe Facebook.

L-am auzit pe Ovidiu Apostol de la Romelectro – una dintre cele mai puternice firme românești în Orientul Mijlociu – vorbind despre nevoia contractelor mari, negociate la nivel înalt, despre turn key project. Cine să lupte? Cine să înțeleagă economia, cîtă vreme conducerea PSD este alcătuită din contributori la campania electorală, cei care anunțau depășirea Poloniei și apropiata surclasare a Finlandei?

Cîți dintre cei care guvernează acum ori au împușcat un fotoliu în guvernele anterioare știu piața românească și economa care s-a ridicat pe ruinele fostei economii comuniste? Cu cine să se înțeleagă omul de business din România, cîtă vreme cei care ar fi trebuit să-l audă lipseau? Se aflau în sălile alăturate, unde președinții consiliilor județene aveau o întîlnire cu premierul și cu alți „competenți“. Și discutau despre marile lor nevoi.
La Prognoze Economice și Sociale, un brașovean, Marius Dan, se plîngea de un lucru banal. Că așteaptă cîteva zile după un certificat fiscal. Și îi vine după cîteva zile, cu patru semnături.

Am încercat să discut cu cîțiva participanți și despre taxe. Ce vreți?! Cînd am cerut ceva de la ANAF, mi-a zis unul: „Băă, te băgăm în controale de nu te vezi. Control după control, pînă dai faliment!“.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.