Ce îi trebuie României să adere la euro

Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a declarat că România îndeplineşte toate cele cinci criterii de convergenţă nominală prevăzute de Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la zona euro însă a adaugat că nu poate spune cu mâna pe inimă că suntem pregătiţi să facem acest pas. Schimbarea leului cu euro este prevăzută undeva în 2019 dar această dată nu este pe deplin asumată. Mişcarea nu este o simplă înlocuire a monedei naţionale cu cea comunitară ci este un fenomen mult mai complex pentru care o ţară trebuie să se pregătească ani de zile. Tratatul semnat în anii ’90 indică drept condiţii de aderare la moneda unică: stabilitatea preţurilor, sustenabilitatea poziţiei fiscale, convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung şi stabilitatea cursului de schimb. Mai exact, cele cinci criterii presupun menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe
termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro şi stabilitatea cursului de schimb. Din 2014, România a intrat în limitele acceptate de document însă nu este de ajuns. Acelaşi tratat vorbeşte şi despre durabilitatea convergenţei, concept puţin lăsat de izbelişte, dar readus în discuţie după problemele pe care UE le are cu Grecia, Spania, Portugalia, Italia sau Irlanda.

Şi ce trebuie să facă România de acum în colo? Nu se acceptă o îndeplinire accidentală, forţată sau temporară a criteriilor de convergenţă nominală ci se impune o durabilitate a lor. În plus, înainte de intrarea în zona euro, România trebuie să reducă decalajele dintre veniturile locuitorilor dar şi competitivitatea întreprinderilor. În două cuvinte, este nevoie de o continuare a reformelor care să ducă la creştere economică. Guvernatorul Isărescu a declarat că se impune continuarea procesului de privatizare sau restructurare a companiilor de stat, creşterea flexibilităţii şi a gradului de ocupare şi finalizarea liberalizării preţurilor administrate la energie. România încă ţine în braţe companii cu pierderi uriaşe, în special din zona mineritului şi energiei dar şi din industrie, cazul Oltchim. De asemenea, din raţiuni sociale, liberalizarea preţurilor la energie a fost lentă, astfel eliminarea
subvenţiilor la energie urmează să fie eliminată în 2017 iar la gaze în 2018.

Dezvoltarea României şi rămânerea în urmă sunt principalele probleme care împiedică adoptarea mai devreme a monedei euro. La PIB-ul pe capul pe locuitor suntem pe penultimul loc din Europa. Adică, nu suntem competitivi deloc. Ne lipseşte infrastructura iar distribuţia veniturilor este inegală în ţară. Bucureştiul, de exemplu, poate intra foarte bine în zona euro, pentru că firmele de aici generează aproape 50% din cifra de afaceri cumulată, în timp ce de la Galaţi în sus nu avem mai mult de 7-8%. Şi asta se reflectă în veniturile populaţiei. La infrastructură, suntem ultimii în Europa la kilometri construiţi. Asta înseamnă împovărarea bugetului companiilor şi lipsa de investiţii străine.

Cu Grecia, UE s-a fript. Ţara a intrat în zona euro şi apoi a început restructurarea economiei, cu consecinţele ei dureroase – şomaj, scăderea producţiei, neîncredere. Pentru ceilalţi doritori de monedă euro, România, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Cehia, se doreşte un parcurs mai sinuos dar care duce la sănătate şi performanţă. Or, o zonă monetară unică nu este un loc potrivit pentru statele cu lipsă de competitivitate.

Ca să parcurgem tot paşii, uneori dureroşi ce ţin de restructurare, e nevoie de voinţă politică, potrivit gevernatorului Isărescu. Şi până în 2019 avem în faţă alegeri parlamentare şi locale, la anul, alegeri prezidenţiale în 2019, la care mai putem adăuga şi alegerile parlamentare şi locale din 2020.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.